ADRIAN COSTEA: “Întâlnirea mea cu Brâncuşi s-a petrecut pe fondul unei infectări grave făcute asupra mea de Miliţa Petraşcu. Eu, atunci, nu înţelesesem nimic, nu mă interesa, era prea mult pentru un copil. Iar Miliţa era disperată că nu avea cui să transmită tot ce ştie, tot ce învăţase. Căzuse măgăreaţa pe mine... Am ajuns în atelierul din Centrul Pompidou la mai bine de 20 de ani de la moartea sa. Am stat acolo singur, două ore, timp în care nu m-a deranjat nimeni. Am atins totul, al luat totul în mână: obiecte, lucrări, scule, tot, tot. Şi în timp ce făceam asta înţelegeam, secvenţă cu secvenţă, ca nişte declicuri, tot ce-mi împuiase capul Miliţa Petraşcu... Am rămas cu sentimentul précis şi copleşitor, pe care-l am şi astăzi, că Brâncuşi a găsit spre Dumnezeu un drum care e numai al lui. Care nu poate fi copiat, imitat, multiplicat de nimeni, niciodată. Acest drum e unic şi s-a terminat în momentul morţii sale. Dar, cu ambiţia şi energiile interioare de care eram bântuit la vremea respectivă, am plecat şi cu concluzia că o fi fost Brâncuşi dat în pi… mă-si, dar de ce n-aş fi şi eu? Şi că nu-mi rămâne decât să-mi găsesc şi eu drumul care să fie numai al meu şi care să înceapă şi să se termine numai cu mine. Am intrat, practic, în competiţie cu Brâncuşi. O competiţie gravă şi agresivă, pe viaţă şi pe moarte”.
(În imagine, atelierul lui Brâncuşi din Paris şi atelierul lui Adrian Costea din Bucureşti. Sunt, de fapt, două imagini alăturate, pe care hazardul sau destinul le-a făcut să se potrivească aşa...)
Sursă: www.certitudinea.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu