marți, 30 noiembrie 2010

S-au pus bazele Clubului online al Presei Transatlantice


În perioada 26-27 Noiembrie 2010 a avut loc prima Conferinţă Internaţională „Crossing Boundaries in Culture and Communication”, organizată de Universitatea Româno-Americană, departamentul de limbi străine din Bucureşti. „Suntem organizatorii acestei prime ediţii a Conferinţei Internaţionale şi avem deja confirmarea a peste 100 de invitaţi de la universităţi prestigioase din străinătate” – declara, în urmă cu zece zile, pentru Romanian Global News (Agenţia de Presă a Românilor de pretutindeni) Prof. Univ. dr. Adriana Chiriacescu, preşedintele comitetului ştiinţific al conferinţei.„Ceea ce înseamnă că sunt premise pentru dezvoltarea unui schimb de experienţă la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti, care să însemne o experienţă pozitivă pentru toate secţiunile Conferinţei: română, engleză, franceză, spaniolă, germană şi italiană”.

La iniţiativa profesorului Ioan Iacob, asistent la catedra de limbi străine a Universităţii (şi preşedinte al fundaţiei culturale HESPERUS), o secţiune separată a fost dedicată presei. Ziare din SUA precum "Clipa", "NY Magazin", "Gândacul de Colorado", "Mioriţa USA", postul de televiziune în limba română din Chicago "RomSatTV", au fost prezentate, în cadrul lucrărilor Conferinţei, de Mădălina Corina Diaconu. „Ideea unei secţiuni dedicate PRESEI mi-a venit firesc, ţinând cont de contribuţia imensă a mass-media la tot ceea ce înseamnă realizarea unei societăţi democratice în fostele ţări socialiste din Europa de Est” – a declarat pentru Romanian Global News profesorul Ioan Iacob. „Ţinând cont de specificul unic al URA, m-am gândit să punem bazele unui schimb de experienţă între presa din România şi cea din SUA, militând în perspectivă chiar pentru dezvoltarea relaţiilor dintre jurnaliştii de pe cele două ţărmuri ale Atlanticului. Probabil că viitorul, în acest context, trece şi prin noi”.

La sfârşitul Conferinţei, a fost semnată „Carta Jurnalismului Transatlantic” şi s-au pus bazele CLUBULUI ONLINE AL PRESEI TRANSATLANTICE, din care fac parte, deocamdată, publicaţiile americane "Gândacul de Colorado", "Mioriţa USA", "Clipa", "NY Magazin", postul de televiziune "RomSatTV" (reprezentate la conferinţă de Mădălina Corina Diaconu) şi revista online „Certitudinea” (România).
Semnatarii Cartei au fost participanţii la secţiunea „Comunicare, jurnalism, media” din cadrul Conferinţei Internaţionale „Crossing Boundaries in Culture and Communication”: Mădălina Corina Diaconu, Ioan Iacob, Miron Manega, Luciana Irina Valuţanu, Ileana Topologeanu, Raluca Alexandra Stanciu, Ioana Avram, Lucian Soare, Matei Marcu, Paul Stanciu, George Zaharia, Andra Popescu, Ovidiu Solonar, Arthur Suciu.

Preşedinte interimar al Clubului Presei Transatlantice a fost aleasă Mădălina Corina Diaconu , celelalte competenţe fiind atribuite după cum urmează: director pentru relaţii internaţionale – Ioan Iacob; director pentru relaţiile cu televiziunile nord-americane - Dick Russ, Managing Editor and News Anchor on Cleveland's NBC affiliate, WKYC-TV, Channel 3 (U.S.A.); director adjunct pentru Statele Unite ale Americii - Vivian Roşca, studentă la Universitatea Româno-Americana (U.S.A.), iar director pentru România - subsemnatul. Membri de onoare: Ceci Connolly de la „Washington Post” (U.S.A.), Claudia Vaida, editor la „Las Vegas Romanian Journal” (U.S.A.) şi Lucian Oprea, editor la "Gândacul de Colorado" (U.S.A.).
Vom reveni cu amănunte referitoare la crearea acestei punţi importante de comunicare între cele două ţărmuri ale Atlanticului. Clubul va funcţiona iniţial online, dar are toate şansele să se transforme într-o structură complexă, cu întâlniri, congrese şi tipărituri specifice.

Sursa: CERTITUDINEA

marți, 16 noiembrie 2010

COBZA RELANSEAZĂ SPIRITUL DALLES


Vineri, 26 noiembrie 2010, la ora 18,00, la Sala de spectacole a Universităţii Populare “Ioan I. Dalles”, va avea loc concertul-dezbatere "ION CREŢEANU şi LIRA TRACĂ - Cântece ţărăneşti acompaniate la cobză". Este primul eveniment al proiectului RENAŞTEREA SPIRITULUI DALLES, iniţiat de Asociaţia IRSCA Gifted Education, în parteneriat cu Universitatea Populară “Ioan I. Dalles”. Proiectul se derulează sub egida ACADEMIEI ROMÂNE. Biletele se găsesc la Casa de bilete a Universităţii Populare “Ioan I. Dalles”, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 18, Sector 1, Bucureşti. Preţul biletului: 15 lei