sâmbătă, 22 august 2009

VideoPoezie: DRAGOSTE ÎN BERNĂ




Piesa muzicala de GABRIEL TORA pe versuri de MIRON MANEGA.
Slide-show de Miron Manega.
Fotografii de Aurel Miron Manea, preluate de pe site-ul La vie en gris

duminică, 9 august 2009

VIOLATORII AU ÎNTOTDEAUNA DREPTATE

Scrisoare deschisă către instituţii

Naţiunea română e ca o curcă beată. O spun cu toată responsabilitatea, în urma unei experienţe halucinante pe care o trăiesc punctual şi continuu de mai bine de şase ani. Aparent,urâţenia realităţii care ne înconjoară este atât de de bine articulată, încât pare un sistem organizat de o minte diabolică. Personal cred că e vorba de o mafie a prostiei constituită natural, dar întreţinută cu bani publici. Adică prin instituţiile care trăiesc din impozitele şi taxele noastre. Nu am întâlnit în nicio literatură a lumii oameni care să-şi dea amenzi singuri, care să se fure singuri, care să-şi taie singuri apa caldă, care să încalce legea, nu pentru a câştiga ceva ci, dimpotrivă, pentru a mai pierde ceva, pentru a mai plăti ceva. Şi, ceea ce e mai de neînţeles, pentru a-l plăti în continuare pe cel care-i fură. Şi e vorba nu de nişte adolescenţi imberbi, nici despre bătrâni senili, ci de oameni în toată firea şi în toată puterea, oameni cu familii şi responsabilităţi. Nici Caragiale, nici Kafka, nici Eugen Ionescu nu au avut viziunea unei asemenea ficţiuni. Spun toate acestea din postura de victimă directă, nicidecum colaterală sau ca observator. Situaţia halucinantă la care mă refer i-a prilejuit colegului Tudor Octavian una dintre savuroasele-i pastile de la pagina 3 a Jurnalului Naţional, "România Scara A şi B". Situaţia nu este însă câtuşi de puţin savuroasă, ci grotescă. De aceea încerc, fără prea mari aşteptări, să o semnalez public, printr-o scrisoare deschisă către instituţiile statului.

Onorată Justiţie, stimată Procuratură, dragă Poliţie,

Subsemnatul Miron Manega, de profesie jurnalist, cetăţean al României şi contribuabil, cu deplină responsabilitate şi în profundă cunoştinţă de cauză, vă aduc la cunoştinţă următoarele:
Din neputinţă, rea voinţă, laşitate, indiferenţă, incompetenţă sau complicitate la infracţiune, timp de şase ani, mi-aţi adus grave prejudicii morale şi materiale, ceea ce pot dovedi cu fapte şi cu acte. De şase ani vă bateţi joc de mine într-un mod care sfidează logica elementară a faptelor, a legii şi a bunului simţ. Mă aflu în situaţia absurdă a victimei care, după ce a fost jefuită, este acţionată în justiţie de infractor, pentru a mai plăti o dată suma de care a fost jefuită, plus daune morale.

"NOI SUNTEM MAI MULŢI!"
Şi acum faptele:
Pe data de 19.12.2002, la iniţiativa majorităţii proprietarilor, mobilizaţi de o femeie pe nume Nemţeanu Elena, s-a constituit, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, Asociaţia Bloc 23 Scara A de pe Str. Barbu Lăutaru Nr. 8, având ca preşedinte pe Buşe Michaela Rodica. Adică s-au separat scările. Prin mecanismul legii, vechea asociaţie (Bloc 23 Scara A+B) a devenit nulă de drept ca atare, ea urmând să funcţioneze doar pentru proprietarii de pe scara B. Aşa ar fi trebuit să fie, dar n-a fost aşa. Nemţeanu Elena (care iniţiase acest demers), împreună cu o parte din cei care semnaseră de separare, s-au răzgândit şi nu au mai recunoscut asociaţia pe care o înfiinţaseră. Au continuat să funcţioneze (ilegal) pe asociaţia care deja nu mai exista, refuzînd să predea situaţia financiar-contabilă asociaţiei nou înfiinţate. Între timp a "dispărut" fondul de rulment... În ianuarie 2005, situaţia părea să intre pe un făgaş normal, căci furnizorii au trimis, în sfârşit, facturile la asociaţia de drept (Bloc 23 Scara A). Dar anomalia abia acum urma să capete amploare. Nemţeanu Elena, împreună cu un grup de susţinători, s-au erijat în reprezentanţi ai Asociaţiei Bloc 23 Scara A şi au făcut acţiune în instanţă pentru... dizolvarea asociaţiei. Preşedintele asociaţiei (Buşe Michaela Rodica) află de această acţiune, merge în instanţă ca intervenient şi cîştigă prin sentinţă definitivă şi irevocabilă. Nemţeanu Elena convoacă, în iunie, pe membrii grupului de susţinători şi face o şedinţă pentru a schimba preşedintele (pe Buşe Michaela Rodica) şi a fi aleasă ea. A fost aleasă, într-adevăr, de cei prezenţi, dar şedinţa a fost anulată în instanţă ca nestatutară şi nelegală. În afară de lipsa de cvorum, doar cîţiva dintre susţinătorii lui Nemţeanu Elena aveau calitatea de membri ai asociaţiei legale, din simplul motiv că ceilalţi nu făcuseră cerere de înscriere, aşa cum prevede legea. Personal, am încercat să le explic că nu poţi schimba preşedintele unei asociaţii din care nu faci parte. "Noi suntem mai mulţi - mi-au răspuns. În democraţie cei mai mulţi decid". "Nu şi în cazul unui viol - am replicat. La un viol colectiv victima are dreptate, nu violatorii. Iar voi violaţi legea. Şi nici nu sunteţi mai mulţi".

Restul articolululi poate fi citit in JURNALUL NATIONAL

duminică, 2 august 2009

DE CE SE PROSTESC BĂRBAŢII LA BĂTRÂNEŢE




Există situaţii paradoxale în care oamenii îţi iartă, ca pe o gafă, ceea ce ai făcut tu mai bun. Există şi situaţii în care aceeaşi oameni te compătimesc atunci când eşti fericit. Este imposibil să-i contrazici sau să-i corectezi, pentru că ei gândesc şi activează conform obişnuinţelor şi logicii curente. Nu e nimic blamabil în asta, pentru că, în majoritatea cazurilor, au dreptate. Să încercăm să răspundem, de pildă, la următoarea întrebare: de ce se prostesc bărbaţii la bătrâneţe? Nimic nu pare mai jalnic şi mai ridicol decât un cuplu în care el are 50 sau 60 de ani, iar ea numai 24 sau 25. Lumea gândeşte: "Îi toacă banii". Sau: "Îşi bate joc de el". Sau: "Al dracu’ boşorog, cu ce trufanda umblă!". Interesant e că relaţia este contestată unanim, atât de cei de vârsta "boşorogului" (în special de femei), cât şi de cei de vârsta "trufandalei" (în special de bărbaţi). Motivaţiile, chiar dacă au girul majorităţii statistice, sunt departe de a fi obiective. E ca atunci când, dacă mai mulţi inşi îţi spun că eşti beat, cică trebuie să te duci să te culci. Poate au motivele lor să creadă asta, dar dacă tu ştii că n-ai băut? Nu-ţi rămân decât două posibilităţi: ori să sfidezi pe toată lumea, ştiind bine că n-ai băut, ori să te duci să te culci, supunându-te majorităţii care greşeşte. În primul caz eşti un învingător chinuit de huiduielile majorităţii. În al doilea caz eşti un învins respectat. Cînd un bărbat în pragul vârstei a treia umblă cu o puştoaică, ori el este pedofil, ori ea este gerontofilă, ori el are bani, ori ea e curvă interesată. În orice caz relaţia e scandaloasă şi sfidătoare la adresa cutumelor sociale. Deci, din acest punct de vedere, atitudinea de respingere este justificată. Trecînd peste "amănuntul" că incriminările, deşi subiective, sunt de cele mai multe ori reale, ele exclud cu desăvârşire excepţia. Nimeni nu ia în considerare, măcar ca ipoteză de lucru, faptul că ei se iubesc. Ca şi când sentimentele ar avea embargo după o anumită vârstă, ca şi când fericirea n-ar mai fi posibilă dacă ai ratat-o la tinereţe.
Este firesc ca oamenii să se iubească atunci când sunt tineri. Este, de asemenea, în firea lucrurilor ca liliacul să înflorească primăvara. Dar nu este exclus ca acest lucru să se întâmple, de pildă, în noiembrie. Chiar dacă este o excepţie de la regulă, tot liliac înflorit este. Cine ştie ce haos al anotimpurilor s-a întâmplat în existenţa lui? Poate n-a înflorit la timp şi s-a trezit abia acum, când, teoretic, i-a trecut timpul. Poate că bărbatul tomnatic n-a iubit când era tînăr sau a ratat bucuria iubirii, din inconştienţă sau prostie, şi vrea să-şi repare greşeala. Iar lumea îl huiduie, îl pune la punct sau, în cel mai bun caz, îl compătimeşte. "Săracul! Uite în ce hal a ajuns!". Chiar aşa: el, "săracul", e fericit, iar lumea îl compătimeşte!
La întrebarea: de ce se prostesc bărbaţii la bătrâneţe?, răspunsurile sunt multe şi nuanţate, dar se pot încadra în trei categorii: unii vor să se dea cocoşi (şi sunt ridicoli), alţii vor să demonstreze că au bani şi pot cumpăra orice femeie (şi sunt jalnici), iar alţii, cei mai puţini, au descoperit că încă mai au şansa de a simţi gustul fericirii. Şi nu se sfiesc să rişte. Puţin le pasă (sau poate că le pasă, dar sfidează) de ce zic alţii sau de ce cred alţii. Goethe s-a îndrăgostit la 80 de ani, de o fată de 17 ani. Vai, ce scandalos! Dar aşa a apărut "Elegia de la Marienbad".
Un liliac înflorit în noiembrie nu este o curiozitate de bâlci, este doar o absurditate sublimă. Ca o zeiţă goală pe stradă, să zicem, deşi aşa ceva chiar că nu există (sau, poate, cine ştie?). Un liliac înflorit în noiembrie este un liliac sinucigaş. Ştie că vine iarna şi că gerul îl va îngheţa. Dar una e să îngheţi normal şi alta e să îngheţi înflorit.
COROLAR: Omologul feminin al liliacului înflorit în noiembrie este femeia care îl primeşte în dar. Căci toate femeile primesc flori, dar nu tuturor le este dat să primească un liliac de noiembrie. De ce se prostesc, deci, bărbaţii la bătrâneţe, înfruntînd legile firii şi protocolul vârstei? Dar femeile tinere care le acceptă prosteala?