luni, 30 ianuarie 2012

Indicele ART Consacrat, argument pentru includerea pieţei de artă la Bursa de Valori Bucureşti


Indicele ART Consacrat este un grafic care reprezintă evoluţia săptămânală a pieţei de artă din România. Acesta se referă la un grup de 100 cei mai cunoscuţi artişti români ai tuturor perioadelor şi pune în evidenţă, folosind o formulă de calcul, importanţa vânzărilor publice realizate de aceştia în săptămâna precedentă.

Indicele ART Consacrat poate fi privit ca o oglindă a aprecierii operelor de artă românească, de interes inclusiv din perspectivă culturală. Totodată, este un valoros instrument investiţional, întrucât oferă date exacte despre piaţă celor implicaţi sau interesaţi de tranzacţiile cu artă.

Indicele ART Consacrat reprezintă un demers profesional, care susţine proiectul de includere a pieţei de artă la Bursa de Valori Bucureşti, eveniment aşteptat în toamna lui 2012.