luni, 6 iunie 2016

RAPORT DESPRE ASASINAREA POETULUI RAINER MARIA RILKE


Subsemnatul Miron Manega, de profesie sicofant, declar pe propria-mi răspundere că poetul austriac René Karl Wilhelm Johann Maria Rilke a murit asasinat, pe 24 decembrie 1926, la Montreux, în Elveția. E adevărat că medicii au atribuit moartea sa unor cauze medicale, dar eu afirm și susțin că a fost o crimă cu premeditare, proiectată cu mult înainte. Am în vedere și circumstanța că Rilke, dintr-un soi de masochism morbid care s-a manifestat de-a lungul întregii lui vieți, a fost complice la propria moarte, inspirând cumva această crimă oribilă. Dar faptele rămân fapte. 

 

Toată existența sa a decurs sub semnul trandafirului, floare imperială și seducătoare, dar apărată de spini nemiloși. Dacă e să gândim în termenii lui Sigmund Freud, cu care a fost prieten și de la care și-a însușit o serie de cunoștințe de psihanaliză în perioada 1912-1913, Rilke, ființă fragilă și complexată ontologic, ca un trandafir japonez plantat în pustă, a căutat întotdeauna în trandafiri străini protecția spinilor care-i lipseau. Aceast  tip de propensiune maladivă avea să fie identificată și divulgată  mai târziu, de poetul român Lucian Blaga:

„Roz trandafir, frumseţea ta
nu m-a cruţat. Din drum m-abat
şi mă răsfir, când zmeu, când stea,
prin ziua şi prin soarta ta.”

Cauzele acestei slăbiciuni freudiene, convertită în poezie de înaltă clasă, se găsesc în trecutul familial al poetului. Tatăl său, Josef Rilke, a fost un om cu un caracter slab, veșnic nemulțumit, care a eșuat în cariera militară, devenind funcționar. Mama sa, Sophie, era în schimb o femeie dominantă și autoritară, care se trăgea dintr-o familie înstărită de fabricanți praghezi, având în acest sens așteptări înalte de la soțul său. După dezamăgirea provocată de eșecul profesional al acestuia, Sophie Rilke a suferit o altă lovitură grea: moartea fiicei ei mai mari. Disperarea a făcut-o pe mamă să se atașeze într-un mod nefiresc de fiul ei René, forțându-l să se substituie, într-un fel, surorii sale defuncte. Practic, până la vârsta de șase ani, Rilke a fost crescut ca o fată, fotografiile sale timpurii arătându-ni-l cu părul lung și îmbrăcat în rochiță.

În contradictoriu cu această educație nefirească și păguboasă, tânărul Rilke este trimis în 1885 la școala de cadeți din Sankt Pölten, spre a fi pregătit pentru cariera de ofițer. Exigențele instrucției militare și experiența unei colectivități exclusiv masculine, l-au traumatizat pe termen lung. A întrerupt în cele din urmă pregătirea militară dedicându-se, în anii 1895 și 1896, la Praga și la München, studiului îndârjit al literaturii, filosofiei și istoriei artei.

Nevoia de protecție (aș numi-o, plastic și realist, „nevoia de spin”) a avut prima împlinire în 1896, când Rilke a cunoscut-o pe viitoarea lui iubită, Lou Andreas-Salomé, o intelectuală frumoasă și rasată, cu 14 ani mai în vârstă decât el (ea avea 35 de ani iar el 21), care era și căsătorită. Aceasta l-a determinat să-și schimbe numele din René în Rainer, considerat (și dovedit) mult mai potrivit pentru marele poet care avea să fie Rainer Maria Rilke.

Relația lor amoroasă a început în 1897 și a durat până în 1900, când Lou i-a pus capăt. Venise vremea ca poetul să fie lăsat să „zboare” singur. Dar, chiar și după ce s-au despărțit, Lou Andreas-Salomé i-a rămas lui Rilke cea mai bună prietenă și sfătuitoare, manipulându-l benefic de la distanță. În anul 1937, la moartea ei, Sigmund Freud i-a rostit necrologul, în care a spus, printre altele: „Se știe că i-a fost atât muză cât și mamă iubitoare marelui poet Rainer Maria Rilke, care era destul de neajutorat în viață”.

Balansul între spin și trandafir a fost o constantă permanentă în viața lui Rilke, fața și reversul propriei medalii. „Trandafir cu miros de sfântă goală” fulgura el, inspirat, într-un vers genial, pentru ca, la fel de genial, să-și retracteze magnifica inspirație printr-o viziune opusă: "Frumusețea nu este altceva decât începutul terorii”. În 1901 s-a căsătorit, la Worpswede, cu sculptorița Clara Westhoff pentru ca, în 1902, să părăsească locuința comună și să plece la Paris, lăsându-și soția și pe fetița lor, Ruth (1901-1972), singure. 

Mai târziu, la München, între 1914-1916, a avut o legătură pasională cu pictorița Lou Albert-Lasard, relație care s-a stins brusc, așa cum a început. În sfârșit, ultimul „trandafir” din viața lui Rilke a fost pictorița de origine poloneză Baladine Klossowska, pe care a cunoscut-o în 1919, în Elveția, și de care nu l-a mai despărțit decât moartea sa, survenită în 1926. Relația cu Baladine, desfășurată cu multe intermitențe i-a fost, se vede, fatală, deși extrem de fructuoasă pe plan artistic.

În această perioadă și-a finalizat două dintre cele mai importante colecții de poezii ale sale: „Elegiile duineze” (Duineser Elegien) și ”Sonete către Orfeu” (Die Sonette an Orpheus), ambele publicate în anul 1923. Este ceea ce Rilke a numit „o furtună creativ - sălbatică” pe care Merline (așa îi spunea Rilke iubitei sale) a știut să i-o stârnească și să i-o mențină.

Moartea, așa cum am spus la început, a fost o crimă premeditată cu mult înainte.

Există și o mărturie scrisă în acest sens, semnată de Johann Wolfgang Goethe în 1799, mărturie pe care biografii lui Rilke au ignorat-o sau au tratat-o cu superficialitate. Revin și insist: chiar dacă această declarație a fost scrisă cu 127 de ani înainte, este totuși declarația unui martor ocular, pe care se susține și depoziția mea. Iată mărturia lui Goethe:

„Un flăcău în câmp zări
Floarea de răsură,
Mândră-n straie purpurii.
Dulce-n inimă simţi
O săgetătură
Roşu, roşu trandafir,
Floare de răsură.

El îi zise: Eu te rup,
Floare de răsură,
Ea-i răspunse: Eu te-mpung,
Să ţii minte îndelung -
Floarea nu îndură,
Roşu, roşu trandafir,
Floare de răsură.

Crunt flăcăul, crunt a rupt
Floarea de răsură.
Ea l-a-mpuns şi s-a zbătut,
Geaba-n lacrimi a gemut,
Soarta tot o-ndură,
Roşu, roşu trandafir,
Floare de răsură.”

(Floare de răsură, Goethe, 1799)[1]

Ceea ce vreau să spun e că poetul Rainer Maria Rilke a murit asasinat de un trandafir pe care încerca să-l rupă. Trandafirul, aflat în legitimă apărare, l-a înțepat cu spinii, iar poetul a făcut septicemie și a murit, ceea ce medicii n-au putut nega. Nu știu răzbunarea căruia dintre trandafirii trădați sau siluiți a fost această crimă. Medicii au mai adăugat că poetul suferea de leucemie.

P.S. Complicitatea lui Rainer Maria Rilke la propriul său asasinat este o realitate evidentă, în orice perspectivă am aborda cazul: existențială, filosofică, psihanalitică etc. Pe piatra sa de mormânt este înscris un text pe care și-l alesese singur, cu puțin timp înainte de a muri:

 „Trandafir, oh, contradicție pură,/ de a nu fi, sub atâtea pleoape,/ somnul nimănui”. (Rose, oh reiner Widerspruch Lust / Niemandes Schlaf zu sein unter soviel / Lidern). 

-------------------------------------------------------------

[1] Heidenröslein

Sah ein Knab' ein Röslein stehn,
Röslein auf der Heiden,
War so jung und morgenschön,
Lief er schnell es nah zu sehn,
Sah's mit vielen Freuden.
Röslein, Röslein, Röslein rot,
Röslein auf der Heiden.

Knabe sprach: "Ich breche dich,
Röslein auf der Heiden."
Röslein sprach: "Ich steche dich,
Dass du ewig denkst an mich,
Und ich will's nicht leiden."
Röslein, Röslein, Röslein rot,
Röslein auf der Heiden.

Und der wilde Knabe brach
's Röslein auf der Heiden;
Röslein wehrte sich und stach,
Half ihr doch kein Weh und Ach,
Musste es eben leiden.
Röslein, Röslein, Röslein rot,
Röslein auf der Heiden.

marți, 31 mai 2016

"L'HOMME DU AL - ARAM AS - SARIF" d'ADRIAN COSTEA



„Plus qu'un mystère archéologique caché dans les profondeurs inexplorées d'une pyramide égyptienne, ou comme un labyrinthe extrêmement précis et affûté qui, par la densité de ses nœudss réussit à contenir l'explosion de sa propre libération, c'est de l'origine même du mythe humain dont nous parle Adrian Costea”. (Tamae Cziricos)

Vidéo créé par Miron Manega

luni, 30 mai 2016

"ELLE N'AVAIT QUE VINGT ANS" D'ADRIAN COSTEA



"Prince, n'enquerez de sepmaine
Où elles sont, ne de cest an,
Qu'à ce refrain ne vous remaine:
Mais où sont les neiges d'antan!"
( François Villon)

Vidéo créé par MIRON MANEGA

marți, 24 mai 2016

„LE HURLEMENT” D'ADRIAN COSTEA


„Comme certains personnages de Dostoïevski qui semblent vivre sans même que nous ayons besoin de les lire, les œuvres semblent fonctionner d'elles-mêmes, à l'intérieur de leurs propres rouages mécaniques et mystiques. La démesure physique de ces œuvres est un leurre, qui cache un désir de s'affranchir de leur destin d'êtres matériels et logiques. Plus qu'un mystère archéologique caché dans les profondeurs inexplorées d'une pyramide égyptienne, ou comme un labyrinthe extrêmement précis et affûté qui, par la densité de ses nœudss réussit à contenir l'explosion de sa propre libération, c'est de l'origine même du mythe humain dont nous parle Adrian Costea”. (Tamae Cziricos)

Vidéo créé par Miron Manega

LE GOLEM COSTEA: „J’accuse...! E. Zola / Moi aussi...! A. Costea”


Depuis Persée, personne n’a réussi, ni dans la fiction, ni en réalité, à placer devant l’humanité un miroir aussi meurtrier que cette étrange sculpture-installation d’Adrian Costea, existentiellement insupportable et grandiose par les perspectives philosophiques qu’elle engendre: « J’accuse… ! E. Zola / Moi aussi… ! A. Costea ». En mentionnant le héros grec Persée, je pense expressément au visage de la Gorgone Méduse, que personne ne pouvait regarder sans être pétrifié; la Méduse elle-même, le contemplant dans le bouclier du héros, est devenue un bloc de pierre. (Miron Manega)

miercuri, 4 februarie 2015

Ordin SRI: Vrem 20.000 de metri pătrati de la Spitalul CF 2!

 
Nu știu alții cum sunt dar eu, când mă gândesc la locul misiei mele ca jurnalist, mă antrenez din când în când, uitându-mă la rețeaua Spitalelor CFR, să văd cine și ce mai vrea să fure sau să jefuiască. Acum a intrat în ecuație SRI-ul. Vrea și el 20.000 de metri pătrați din incinta Spitalului CF 2. Dar să facem un foarte scurt rezumat al întâmplărilor precedente...

După ce, în urma unei lupte acerbe a Uniunii Sindicatelor din Spitalele CFR, Ordonanța de Urgență nr 8/2013, emisă de Relu Fenechiu (prin care rețeaua Spitalelor CFR a fost transferată la Ministerul Sănătății), a fost anulată, practic, de o altă ordonanță de urgență (OUG 27/2014, inițiată de Dan Șova) iar spitalele CFR au revenit la matcă (adică la Transporturi), a venit rândul lui Ioan Rus să-și rupă gâtul.

  


Neinformat, probabil, de cei ce sunt în preajmă, și „victimă” a cine-știe-căror promisiuni făcute, noul ministru al Transporturilor reia traseul lui Relu Fenechiu și încearcă să vândă rețeaua Spitalelor CFR. Dar nu „cu toptanul”, cum a făcut-o actualul locatar al Penitenciarului Iași, ci „cu paralâcul”, adică cu bucata. A început cu Spitalul CF din Cluj și cu Spitalul CF din Sibiu, rămânând în așteptare Spitalul CF din Timișoara. În acest moment se află în dezbatere parlamentară Legea pentru aprobarea OUG 27/2014 prin care spitalele CFR se reîntorc la Transporturi. Dar nu în forma inițială, apărută în Monitorul Oficial, ci, așa cum am spus, fără cele două spitale: CF Cluj-Napoca și CF Sibiu. Rămâne de văzut dacă deputații vor accepta sau nu jocul lui Ioan Rus și al grupului de la Cluj...

Ca să fie treaba oablă, aflăm pe surse că, recent, Ioan Rus a tăiat banii de investiții de la CF 2, pentru a-i da Spitalului Clinic CF din Cluj. Evident, pentru a-l preda la cheie, fără datorii. O mișcare asemănătoare făcuse și Relu Fenechiu, pe la mijlocul scurtului său mandat, când a luat banii pentru reabilitare de la același spital, spre a-i da la autostrăzi. Bani cu care s-a construit, într-adevăr ceva: un kilometru de autostradă! În final, Relu Fenechiu și-a luat o pauză de reculegere la Penitenciarul din Iași, unde are timp să mediteze dacă și unde a greșit.

 

Până când Ioan Rus va parcurge în întregime traseul confratelui liberal, iată că peste capul lui (sau mai degrabă pe undeva, pe dedesupt), secretarul de stat Virgil Dragoș Titea (proprietar al unei firme de „păcănele” la Oradea) a chemat în ajutor forțele bine instruite ale Serviciului Român de Informații, cu care a pus de-o afacere: un spital clinic de urgență al SRI-ului în incinta (sau mai bine zis în locul) Spitalului CF 2. În acest sens, SRI-ul a trimis două solicitări: una blândă, politicoasă, adresată secretarului de stat Virgil Dragoș Titea, și una dură, ultimativă și imperativă, adresată Spitalului CF 2.

Iată cam cum sună cele două adrese:  
1. Stimate domnule secretar de stat,/ În contextul demersurilor inițiate la nivelul Serviciului Român de Informații pentru identificarea unui amplasament necesar edificării unui spital clinic de urgență care să funcționeze în cadrul rețelei sanitare a instituției noastre conform prevederilor legale în domeniul sănătății, vă adresăm rugămintea de a analiza posibilitatea transmiterii în administrarea Serviciului Român de Informații, prin hotărâre a Guvernului, a unui teren cu suprafața de aproximativ 20.000 mp din incinta Spitalului Clinic CF 2 – București [...]”.  


2. „Întrucât în prezent, instituția dvs. deține în administrare directă spre exploatare, bunuri care sunt cuprinse în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, respectiv în Anexa 16 la HG nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, vă rugăm să analizați cu celeritate această solicitare.
Astfel, pentru ca Ministerul Transporturilor prin DAIIP, să dea curs acestei solicitări, vă rugăm să ne comunicați până cel târziu la data de 23.01.2015, punctul dvs. de vedere. De asemenea, vă rugăm să ne transmiteți un extras de CF aferent terenului având Nr. de identificare MF 38536, în suprafață de 35.884 mp și să ne precizați dacă există în prezent litigii pe rolul instanțelor de judecată în care instituția dvs. este parte”.


Tonul celei de-a doua solicitări sună ca un ordin, sau ca și cum lucrurile ar fi fost deja aranjate. Sau ca și cum SRI-ul ar fi arendașul, iar Spitalul CF 2 moșia. Ceea ce nu-i deloc așa, căci Spitalul CF 2 a fost construit cu banii ceferiștilor, nu din alocări bugetare. Iar Șerban Bucur, managerul spitalului, s-a angajat, în fața Comitetului Director, că va respinge solicitarea SRI-ului.

Ceea ce vrea Serviciul Român de Informații (instituție plătită de populație) este mai mult decât revoltător: să distrugă un spital clinic al populației (Spitalul CF 2 este spital CLINIC, de care beneficiază toate categoriile de populație), pentru a ridica un alt spital clinic, dar numai pentru SRI. N-ar fi mai bine, dacă tot are bani de investit într-un spital, să contribuie la modernizarea spitalului deja existent, de care ar putea profita și el, SRI-ul, și populația săracă?...
Spitalul Clinic CF 2 din București este din nou în fierbere iar salariații se pregătesc de luptă. De data asta cu SRI - s.r.l.

P.S. În ianuarie 2013, Relu Fenechiu a început demersurile de transfer a rețelei spitalelor CFR la Ministerul Sănătății, prin ordonanță de urgență. Ordonanța a eșuat anul trecut, în mai.
În ianuarie 2014, Ministerul de Interne pusese ochii pe Spitalul CF 2, dar a renunțat repede la intenția de a-l prelua, constatând că e teren minat.
În ianuarie 2015, iată, SRI-ul este cel care vrea să pună mâna pe terenurile Spitalului CF 2.
Se pare, însă, că nu e bună luna ianuarie pentru „prăduit”. Aduce ghinion. Iar principalul lor ghinion este solidaritatea celor aproximativ 600 de salariați din spitalul CF 2 care, în toți acești ani, de la Videanu încoace, au învățat să lupte cu Guvernul, cu managerii și, mai nou, cu SRI-ul. „Sunt oameni minunați și devotați care-și apără locurile de muncă, spitalul și pacienții lui tradiționali – spune Denisa Popovici, liderul Uniunii Sindicatelor din Spitalele CFR. Ei sunt, dacă pot să-i numesc așa, marele obstacol în calea fericirii „vânzătorilor de sănătate”, din interiorul sau din afara spitalelor de la Transporturi”.
_____________________________________________

luni, 24 februarie 2014

VIDEO. O nouă emisiune la NAȘUL TV: "Trezește-te, Gheorghe, trezește-te, Ioane!". Realizator și moderator, Miron Manega


http://www.certitudinea.ro/articole/emisiuni-tv


Pe 17 februarie a avut loc, la NAȘUL TV, prima emisiune din seria „Trezește-te, Gheorghe, trezește-te, Ioane!”, concepută, relizată și moderată de Miron Manega. Sloganul emisiunii este o frază vibrantă aparținând lui Grigore Vieru: Ca să fii român, trebuie să poți!”Emisiunea se transmite zilnic, în fiecare dimineață, între orele 10,30 – 12,00.

Partenerul de platou al lui Miron Manega este Constantin Cojocaru (doctor în economie, autorul „legii Cojocaru”). Invitat special în prima emisiune a fost Prof. Dr. Florian Colceag, „antrenorul de genii” cum a fost supranumit de mass-media, coautor, alături de Constantin Cojocaru, Ioan Roșca și Ilie Bădescu, al CONSTITUȚIEI CETĂȚENILOR. Emisiunea a demarat cu următorul discurs:
  „Bună dimineața, doamnelor și domnilor, și bine-ați venit, în fața televizoarelor, la NAȘUL TV, la o nouă emisiune. Mă numesc Miron Manega, sunt cetățean român și am drepturi. Despre aceste drepturi  o să vorbim, în cadrul emisiunii „Trezește-te, Gheorghe, trezește-te, Ioane!”, care are ca slogan cuvintele lui Grigore Vieru: „Ca să fii român, trebuie să poți!”. Unul dintre aceste drepturi este acela de a avea o Constituție a mea, a cetățeanului român care are drepturi. O Constituție a mea, a dumneavoastră și a tuturor cetățenilor români, nu doar a parlamentarilor români”.