REÎNTOARCEREA LUI TOADER ŞTEŢCA. Întâlnirea cu Dinu Cocea, la Paris

Vă mai amintiţi de primarul Toader Şteţca din Săpânţa? Este cel care, în 1990, luând în serios principiile democraţiei şi ale dreptului de proprietate, a făcut reforma agrară înainte de a exista o legislaţie în acest sens. În toamna aceluiaşi an, după modelul “Proclamaţia de la Timişoara”, a fost elaborată şi dată publicităţii “Proclamaţia de la Săpânţa”.

De atunci, până în 1992, a fost arestat şi eliberat de nenumărate ori, pentru a fi silit să “abdice”. N-a cedat şi, de altfel, nici oamenii nu l-au lăsat. Doi ani mai târziu, înainte de alegerile locale, Toader Şteţca a fost arestat din nou, sub acuzaţie mincinoasă, pentru a fi împiedicat, de fapt, să candideze. În timpul cât el era închis, săpânţenii au luat ca ostatici un maior pe nume Petre Roman, apoi un deputat FSN, Augustin Botiş, şi un împuternicit al guvernului, Ovidiu Şincai. Alegerile s-au desfăşurat cu trupele de scutieri în sat, cu ridicări de oameni şi grenade lacrimogene. Primar a fost ales, în cele din urmă, reprezentantul FSN Gheorghe Turda.

“Domnilor, omul acesta este un erou naţional!”
“Mişcarea de rezistenţă” de la Săpânţa a durat trei ani. Trei ani de luptă continuă cu autorităţile neocomuniste, cu diversiunile, cu intrigile şi dezbinările abil instrumentate de “profesionişti”. Săpânţenii au fost însă solidari cu primarul lor, care devenise un fel de comandant de redută. Această unitate nu a putut fi desfăcută decât în forţă, prin arestarea lui Toader Şteţca. În timpul uneia dintre eliberări, acesta a părăsit Maramureşul şi România şi s-a refugiat la Paris. De atunci, opinia publică nu mai ştie nimic precis despre el. Am aflat de curând, de la un alt nedreptăţit al sorţii, regizorul Dinu Cocea, restul poveştii...
“Şteţca fusese condamnat la vreo 20 de ani închisoare, pentru că dăduse pământul înapoi ţăranilor, înainte să apară legea retrocedării... Avea vreo zece procese, care se tot strămutau, ba la Sighet, ba la Braşov, ba la Ploieşti. Era mai tot timpul închis dar, între procese, îi mai dădeau şi drumul. Ei, bine, în 1993, într-una din aceste , Şteţca a fugit din ţară şi a spre Franţa... Eu l-am cunoscut la o întâlnire cu regele, unde veniseră şi foarte mulţi ziarişti din Europa. După întâlnire, i-am invitat pe toţi la o bere. Printre ei se afla şi un bărbat tăcut şi retras care, la un moment dat, s-a apropiat de mine: ... Am rămas interzis. ... Ştiam toată povestea de la Europa Liberă. N-am mai aşteptat să-mi spună ce voia. . Şi le-am relatat tuturor ce se întâmplase în ’90 la Săpânţa...

Dinu Cocea, protectorul providenţial
I-am dat lui Toader Şteţca o carte de vizită spunându-i să mă sune de câte ori pofteşte sau are nevoie de ceva... A doua zi primesc un telefon de la el: ... Eu locuiam atunci la Franconville, un orăşel superb la vreo 12 kilometri de Paris”. În sfârşit, Dinu Cocea l-a cazat la el acasă. După aceea a început să-l înveţe limba franceză, în fiecare zi câte două-trei ore... Între timp a încercat să-i găsească şi o slujbă, dar n-a reuşit decât ca măturător de şpan într-o fabrică de mobilă metalică. Toader Şteţca nu cunoştea nici o meserie compatibilă cu exigenţele locului şi timpului (făcuse o şcoală de meserii şi fusese antrenor de fotbal la Olimpia Satu Mare)... Dar – şi de-aici totul capătă aer de ficţiune – patronul fabricii a pus ochii pe el, observând că e un om priceput şi inteligent. “Nu ţi-ar plăcea să faci altceva?” – l-a întrebat acesta, într-o bună zi. “Ba da, i-a răspuns Toader, dar nu mă pricep. – Uite, i-a zis patronul, urmăreşte ce face omul ăla la butoane şi învaţă să faci la fel. Dacă reuşeşti, îi poţi lua locul”.

Toader Şteţca, autodidactul
Omul de la butoane era un maistru foarte priceput dar care, spre ghinionul lui (şi spre norocul lui Toader Şteţca), era în conflict cu patronul. Acesta cam voia să scape de el, pentru că era mult prea obraznic şi revendicativ. Conform contractului încheiat, el era, practic, “stăpân” pe întreaga linie tehnologică a fabricii, iar patronul nu avea voie să intervină sau să ia vreo decizie de schimbare. Ar fi putut, în schimb, să-l dea afară, dar nu avea cu cine să-l înlocuiască. De aceea îi făcuse propunerea lui Toader Şteţca... Maramureşanul nostru a luat-o foarte în serios şi, din clipa aceea, nu s-a mai dezlipit de lângă maistru. Acesta a devenit însă suspicios şi, la un moment dat, nu l-a mai lăsat să stea în preajma lui. Toader nu a dezarmat: şi-a cumpărat un binoclu şi, de la distanţă, cocoţat pe o scară, urmărea mişcările maistrului la tabloul de comandă. “Timp de două săptămâni – povesteşte Dinu Cocea - cu complicitatea patronului, a fost autodidact de la distanţa. După care, noaptea, după program, patronul venea să verifice ce ştia Toader şi să-l corecteze unde greşeşte. În cele din urmă, maistrul a fost concediat iar primarul transfug a fost angajat în locul lui (pe un salariu mai mic, evident). Toader era foarte harnic şi conştiincios (lucra zece ore, venea şi în week-end), iar patronul era fericit, căci producţia aproape i se dublase iar comenzile erau onorate la timp. Acum Toader Şteţca are două case lângă Paris şi şi-a cumpărat şi două maşini. Nu este primar, dar e bogat. În orice caz, mult mai bogat decât era la Săpânţa”.

P.S. Toader Şteţca se întoarce în ţară. Se întoarce pentru a spune până la capăt adevărurile necunoscute ale “războiului de la Săpânţa”, dar şi pentru reconciliere. Fostul primar vrea să facă o mică sărbătoare de recunoştinţă din această reîntoarcere. Vrea s-o facă public, să se ştie. Vrea să mulţumească tuturor celor care l-au ajutat atunci, în perioada 1990-1993, tuturor celor care au susţinut cauza lui, precum şi acelora care doar au crezut în această cauză. Vom reveni cu detalii despre “Războiul de la Săpânţa”, despre personalitatea lui Toader Şteţca şi despre neaşteptata lui revenire în România.

Citeşte şi pe CERTITUDINEA