marți, 20 septembrie 2011

WEBIT 2011. De ce nu particip prin Tetatet.ro?


Am fost întrebat de ce nu particip la WEBIT 2011 împreună cu grupul Tetatet.ro unde, de altfel, m-am şi înscris (recunosc, a fost o greşală). Teoretic, aş fi beneficiat de sprijinul membrilor care m-ar fi propulsat, poate, alături de liderul lor Virgil Dan Amza. Răspunsul e simplu: după părerea mea, sunt primii care au sabotat echipa României. Şi mi se pare cu atât mai grav cu cât au făcut-o sub masca naţionalismului sincer. Nu toţi, e adevărat, dar cei care au acţionat astfel sunt exact factorii de influenţă ai comunităţii.

Liderul României în acest concurs a fost, până nu demult, un concurent al cărui pseudonim este TZARUL NICOLAI. Motivul (pretextul) combaterii sale era exact acest nume, care a fost considerat de Tetatet.ro ca nereprezentativ pentru România, ba chiar nociv. Nu ştiu dacă a existat şi un denunţ din partea lor către organizatorii WEBIT 2011, cert este că atitudinea contestatarilor s-a potrivit ca o mănuşă organizatorilor, care sunt bulgari şi au tot interesul ca Bulgaria să obţină măcar locul 2 (locul 1 este ocupat irevocabil de italieni, care au ştiut să-i voteze in corpore pe cei mai buni dintre ei).

Fapt e că organizatorii au suspendat contul „Tzarului” şi, odată cu el, tot punctajul acestuia pentru România (era cel mai mare punctaj din echipă). Cele mai multe puncte le au, în acest moment (20.09.2011, ora 12,05), Virgil Dan Amza (liderul grupului Tetatet.ro) şi subsemnatul, care nu are în spate decât propria putere de influenţă (prin certitudinea.ro şi sistemul de reţele la care e conectat site-ul). La acest potenţial se adaugă membrii altor piramide, ale căror „vârfuri” au fost de asemenea suspendate. Precizez că nu sunt români, ci străini! Care, în felul acesta, votează pentru România.

Aceşti străini sunt mobilizaţi (prin propria influenţă) de nimeni altul decât „filorusul” exclus, TZARUL NICOLAI. De fapt, presupun că ăsta-i sensul concursului de influenţă online, indiferent ce şi-au propus organizatorii: să determini cât mai mulţi oameni să te voteze, pentru a aduce puncte ţării tale. Orice partipris care trage în sens invers este anti-patriotic...

Poate că sunt exagerat în suspiciunile mele... De aceea mă văd nevoit să le susţin prin comentariile apărute pe Tetatet.ro. Le găsiţi AICI. Dar, pentru că s-ar putea să "dispară" între timp, le-am salvat şi ca imagini. Iată-le:

P.S. O veste bună: în urma contestaţiei trimise la WEBIT în urmă cu o săptămână, „Tzarul Nicolai” a revenit azi în concurs cu numele real, FLORINEL NICOLAI DECIU, şi cu toate punctele acumulate ca „Tzar”. Am constatat faptul în timp ce scriam textul de mai sus. În aceste condiţii, România nu mai poate pierde, în faţa Bulgariei, locul 2. Teoretic, există chiar vagi speranţe ca fostul „Tzar” să le ajungă din urmă pe cele două italience din vârful topului. Dar numai dacă-l votează toată echipa României. Ceea ce e puţin probabil, având în vedere „obstacolele”...

Un comentariu: