"Eminescu, Veronica, Creanga" (1)
"Eminescu, Veronica, Creanga" (2)
"Eminescu, Veronica, Creanga" (3)
Am avut privilegiul de a fi primul jurnalist care a semnalat în presă existenţa unui film monumental ca importanţă, atât pentru cultura română în ansamblul ei, cât şi pentru cinematografia românească. Din nefericire, filmul a fost şi continuă să fie ignorat pe nedrept, el nefiind menţionat până acum în nici un document public (cu excepţia intervenţiilor subsemnatului).Octav Minar, un creator nedreptăţit
„Eminescu, Veronica, Creangă” se numeşte filmul, are 21 de minute şi a fost realizat, în 1914, de Octav Minar, un cercetător controversat al vieţii lui Mihai Eminescu. Pelicula, considerată una dintre cele mai valoroase piese de tezaur, a fost descoperită, în urmă cu câţiva ani, la Arhiva Naţională de Filme, de pasionaţii bibliofili Ion Rogojanu şi Dan Toma Dulciu. Documentarul, recuperat şi recondiţionat integral, este creaţia Casei de Filme “Pathé”, iar imagine poartă semnătura lui Victor de Bon. Acesta realizează aici o creaţie extrem de interesantă, în sensul că documentarul e presărat cu scene lirice, interpretate de artişti profesionişti (primele încercări de docudrama!), iar poemele eminesciene sunt ecranizate artistic, cu filmări făcute în Italia şi Egipt. Reamintesc că „Eminescu, Veronica, Creangă” a fost realizat în 1914 şi prezentat pentru prima oară publicului la 31 ianuarie 1915, la Ateneul Român. Cu acest prilej a vorbit scriitorul Barbu Stefănescu Delavrancea.
eu sunt cantaret din scripca,tzambal,chitara,frunza...L-am cantat si-l cant pe Eminescu...i-am ilustrat povestile lui Creanga...voi incerca sa gasesc filmul cu pricina.
RăspundețiȘtergereDar mai mult ce pot sa fac,daca romanul nu-si iubeste ( cu adevarat) poetul????
La Baaad
RăspundețiȘtergereAici, dincolo, peste Styx...