Pledoarie pentru falsuri în "Evenimentul Zilei"

Problema falsurilor a fost readusă recent în discuţie într-un mod cel puţin bizar, de Evenimentul Zilei, într-un articol amplu, desfăşurat pe două pagini de ziar (Cătălin Antohe, „Piaţa românească de artă, aruncată în aer de samsarii de tablouri”). Bizar, pentru că pune problema dezvoltării pieţei de artă cumva „contra naturii”, într-o investigaţie care sfârşeşte prin a face pledoarie în favoarea falsurilor.

Articolul, în esenţă, îşi propune să demonteze semnalările publice făcute de Lucian Georgescu de la Colors Art, privind scoaterea la licitaţie a şapte falsuri „semnate” de cinci artişti de marcă internaţională: Victor Brauner, Marcel Iancu, Hans Mattis Teutsch, Max Herman Maxy şi Jacob Kramer.
Nu cunosc motivele pentru care Lucian Georgescu a semnalat acele falsuri, şi nici nu mă interesează. E posibil să fie invidie, ciudă că altul vinde şi el nu sau, pur şi simplu, pentru că insul e reclamagiu. Treaba lui. Dar când „reclamaţiile”, cât se poate de publice, de altfel, sunt susţinute de opiniile specialiştilor proprii fiecărui artist în parte (respectiv Samy Kinge, Dadi Janco, Laszlo Jurescko, Cătălin Davidescu şi David Glasser), deja demersul de a-i contrazice este mai mult decât riscant. Fac o precizare: în lumea civilizată a pieţei de artă, fiecare artist de anvergură are expertul lui. În România, experţii se pricep la toate, de la artă bizantină şi icoane pe sticlă, până la avangardă şi artă contemporană...

Revin: să te pui cu Samy Kinge şi să minţi (fie şi prin omisiune) în privinţa declaraţiei acestuia, e chiar mai mult decât grav, e periculos. Eu, unul, n-aş prea îndrăzni să mă joc cu un astfel de foc... Zice Cătălin Antohe că ar fi zis Samy Kinge: „Sunt permanent în contact cu domnul Georgescu pe subiectul Victor Brauner” şi de aici extrage concluzia că specialistul în Brauner „s-a ferit să dea un răspuns clar”. Corect, ăsta nu e un răspuns clar, ba nici măcar nu e răspuns. Dacă ar fi citat întregul conţinut al e-mail-ului trimis de Kinge am fi avut o altă perspectivă. Avem însă răspunsul trimis de Kinge lui Lucian Georgescu (pe care l-am văzut şi eu, aşa cum cred că l-a văzut şi domnul Antohe), din care citez, textual: „Vous avez raison, les 2 dessins de la vente du 7 decembre chez araart.ro nr. 23 et 24 ne sont pas de Victor Brauner”. Mie mi se pare un răspuns foarte clar...

Dar, dincolo de acest joc de-a „uite falsul, nu e falsul”, care riscă să devină hilar, mi se par îngrijorătoare două lucruri:

1. Articolul din Evz sfidează logica elementară. Păi cum să spui că e original un desen de Marcel Iancu, dacă originalul se află la fiica acestuia (Dadi Janco) acasă, în Israel? Pe lângă faptul că falsurile sunt atât de rudimentare încât nici nu e nevoie de „analiza imagologică, investigaţii spectrografice, fizice, chimice şi chiar statistice” de care vorbeşte un expert român din Piatra Neamţ. Sau, poate - cine ştie? - te pomeneşti că la analiza şi investigaţiile acelea sofisticate (care, probabil, vor fi solicitate în instanţă de vreuna din părţi) vor apărea ca originale lucrările de la Ararart şi false cele ştiute până acum ca fiind originale...

2. Articolul din Evz pune în circulaţie (atribuind-o „surselor”) o idee de-a dreptul proletcultistă, care subminează însuşi fenomenul creşterii pieţei de artă, denunţându-l ca fiind manipulare. Tot ce se poate, dar exemplul e prost ales. „Picturi vândute la o galerie cu «preţuri – record» de 37.000 - 39.000 de euro, au reapărut la vânzare, în mai puţin de un an, la o altă galerie, cu peste 40.000 de euro” - se indignează „sub acoperire” autorul. Care, ori nu cunoaşte dinamica pieţei de artă, ori se face că n-o cunoaşte. Ori a greşit domeniul de investigare...

Sursă: certitudinea.ro
Titlul original: "O îngrijorătoare pledoarie pentru falsuri"