Despre arta gay, numai de bine

E greu să ai o atitudine total dezinhibată faţă de comunităţile gay, dacă nu eşti tu însuţi gay. Mai ales că, la toate mitingurile, marşurile şi alte manifestaţii ale minorităţilor sexuale (de cele mai multe ori urâte şi scabroase), sunt promovate nu valorile culturale, ci valorile (dacă le putem spune aşa) sexuale. Par a fi organizate special ca să provoace reacţii negative din partea populaţiei majoritare, pentru ca apoi „minoritarii” să se plângă de discriminare socială. Aşa se vede...

Iată însă că se poate şi altfel. Luna februarie, declarată „Luna istoriei LGBT” (lesbiene, gay, bisexuali, trans), este sărbătorită pentru prima dată în România printr-un proiect al Asociaţiei Accept. Evenimentul cuprinde o serie de manifestări culturale şi artistice, care îşi propun să polarizeze oameni cu preferinţe diverse, împărtăşind însă aceleaşi dorinţe de unitate, egalitate şi solidaritate între oameni şi acelaşi respect pentru drepturile omului, „indiferent de sex, gen, orientare sexuală, rasă, etnie, vârstă, dizabilităţi, educație sau clasă”.

Printre manifestări se numără expoziţii de artă contemporană, artă comunitară, proiecţii de filme, spectacole de teatru, workshop-uri şi petreceri..

Festivalul LGBT a debutat pe 2 februarie la Galeria 26 (str. Dr. Staicoviciu) cu vernisajul expoziţiei „Humanity”. Sunt prezentate lucrări semnate de cinci artiști contemporani (Andrada Beșliu, Harem6, Sorin Oncu, Irina Simion și Ștefan Ungureanu), care pun în discuţie stereotipurile de reprezentare ale persoanelor LGBT în societate. Pledoaria expoziţiei, exprimată prin lucrări de pictură, grafică, sculptură şi instalaţie, este aceea de a determina privitorul să descopere sentimentele de umanitate ale minorităților sexuale.

Mesajul celor implicaţi în mişcarea gay (înclin să cred că e o mişcare, cu accente uneori dezagreabile, alteori de mare sensibilitate, ca în cazul expoziţiei „Humanity”) este emoţionant: „Suntem lesbiene, gay, bisexuali, persoane trans şi, împreună cu prietenii noştri, sărbătorim Luna Istoriei LGBT. Existăm în toate timpurile şi locurile. Vorbim toate limbile. Râdem şi plângem. Vorbim şi rămânem tăcuţi. Suntem împăraţi şi ţărani. Suntem conservatori şi revoluţionari. Suntem actori, artişti, zidari, contabili, taximetrişti, bucătari şi clovni. Suntem angajaţi şi şomeri. Ne creştem copiii şi ne îngropăm morţii... Citim ziarele şi ne uităm la televizor. Mergem la biserică, sinagogă, templu şi moschee”, etc, etc.

Şi totuşi, acelaşi discurs ar putea fi rostit şi de zoofili, scatofili, pedofili, necrofili sau parafili. El nu poate fi convingător în sine, este doar patetic sau dramatic. Iar problema homosexualităţii nu poate fi nici ea expediată prin una sau mai multe expresii sentenţioase, aşa cum asocierea cu alte forme de minoritate este adesea un abuz sau o impostură. Căci nu orice formă de respingere a diversităţii se numeşte discriminare. În schimb arta, în special arta de calitate (cum este şi cazul lucrărilor expuse la „Humanity”) este un argument al umanităţii, care excede orice alte circumstanţe. Că e folosită în acest context, este iarăşi ceva discutabil, sub aspectul unei corectei moralităţi.

În orice caz, dilema sau blocajul mental pe care le poate induce asocierea operei de artă cu homosexualitatea, pot fi rezolvate ca în bancul cu Radio Erevan, când un ascultător întreabă dacă e adevărat că Piotr Ilici Ceaikovski a fost homosexual. „Da, e adevărat, răspunde Radio Erevan, dar noi nu pentru asta îl preţuim”.

Sursa: certitudinea.ro