DE MĂRŢIŞOR. Mărimea contează?

Există, după Pascal Bruckner şi Alain Finkielkraut, autorii cărţii “Marea dezordine amoroasă”, cinci stări posibile ale nudităţii: cea anatomică (a cadavrului), cea narcisiacă (a stripteuzei), cea fotografică (a manechinului), cea fierbinte (trupul care face dragoste) şi cea profesională (a curtezanei).

Dintre toate, cea mai jalnică şi mai întristătoare este aceasta din urmă. Şi cea mai paradoxală. Pentru că prostituata nu se simte nicodată goală în faţa clientului, nuditatea pe care i-o impune meseria fiind, de fapt, ca salopeta pentru muncitor sau ca uniforma pentru militar. Nuditatea este, cu alte cuvinte, haina de lucru a prostituatei.

Dacă e să fim cinstiţi, păcatul pe care-l comite o asemenea femeie, atunci când „prestează”, este infinit mai mic decât al clientului, care păcătuieşte şi cu simţurile. Prostituatele sunt în general blazate în privinţa plăcerii, grija lor capitală fiind aceea de a „rezolva” cât mai mulţi clienţi într-un timp cât mai scurt. Fiind obligate să mimeze plăcerea, nu au timp să o mai şi simtă. Blazarea lor e atât de mare, încât e perfect plauzibilă confidenţa mai multor prostituate care zic că, atunci când fac dragoste cu iubitul, au impresia că lucreză pe gratis.

Bărbaţii nu sunt obligaţi să ofere plăcere prostituatei, pentru că au plătit o deja, iar plata în bani îi scuteşte de responsabilitatea masculină a actului sexual. De aceea unii bărbaţi, în general cei cu bani, preferă relaţiile contra cost, celor cu implicare afectivă. Căci aceasta din urmă obligă la fel de fel de „corvoade”, printre care şi aceea de a oferi, la schimb, ceea ce primesc: plăcere. Or, chestia asta este destul de complicată şi plină de pericole. Unul dintre ele este acela de a se face de râs, în privinţa dimensiunii propriei bărbăţii. Complexul mărimii, specific bărbaţilor, duce, de cele mai multe ori, la inhibiţie, apoi la enervare, apoi la disperare şi, în cele din urmă, la eşecul idilei, care se transformă, dintr-o seară romantică în doi, într-o beţie crîncenă şi solitară.

Deşi exprimă un adevăr liniştitor şi confirmat de femei, este greu să convingi un bărbat că nu mărimea contează. Şi până la urmă nici tehnica. Importantă este erecţia. Dacă erecţie nu e, nimic nu e.

Acelaşi lucru par să spună şi cei doi autori ai cărţii amintite, care, într-unul din capitole, pun la dispoziţie, tuturor celor speriaţi, următorul raţionament: „Dimensiunea nu are nicio importanţă. Erecţiile masculine normale variază între 15 şi 17 cm. Dar este total ridicol să te simţi, psihologic, handicapat dacă propriul penis nu atinge, cu totul şi cu totul, decât 12 sau 13 centimetri. Menţionăm că dimensiunea obiectului contează mult mai puţin decât modul în care este folosit. Şi că, deci, nu este deloc grav dacă organul în erecţie nu depăşeşte 8-9 centimetri şi nu trebuie să vă alarmaţi nici dacă nu măsoară mai mult de 5 centimetri, sau 4, sau 3, sau 2. Iar dacă penisul dumneavoastră nu depăşeşte 50 de milimetri sau 1 centimetru, atunci chiar că nu mai are nicio importanţă. Dar chiar niciuna”.

Din volumul „DE CE URÂM FEMEILE?, Editura Ştefan, 2011
Tel. 021-223.26.60
E-mail: stand2001@cartea-ta.ro

Sursa: certitudinea.ro