Perioada cea mai neagră din istoria noastră a fost epoca fanariotă (1710-1821), cu precădere graniţa dintre secolul XVII şi secolul XVIII (1790-1810). Denumită „vremea lui Pazvante Chioru” (după porecla lui Pazvanoglu, paşa de la Vidin, care făcea incursiuni devastatoare în zona Olteniei, locuitorii fiind nevoiţi să îndure, pe lângă jugul fanariot, şi jaful pazvangiilor), a fost şi perioada în care ţăranii se refugiau în păduri, devenind tâlhari de codru. Printre aceşti lotri, s-au constituit, la un moment dat, nişte grupări aparte, conduse de bărbaţi mai luminaţi (unii dintre ei boieri, vezi cazul Iancu Jianu) care jefuiau „selectiv”, adică numai pe cei bogaţi, împărţind o parte din pradă cu ţăranii ajunşi la limita extremă a sărăciei. Ţăranii, la rândul lor, îi protejau pe aceşti lotri ca pe nişte binefăcători (ceea ce şi erau), informându-i la timp atunci când erau urmăriţi de potere. Această categorie aparte de infractori-justiţiari purtau numele de HAIDUCI.
Aşadar, perioada cea mai neagră din istoria noastră a fost şi perioada în care a înflorit haiducia. Prezentul pe care îl trăim din plin este însă mult mai negru decât cea mai neagră perioadă a acestei zbuciumate istorii. Avem toate motivele şi argumentele să considerăm că jaful şi vânzarea de ţară care se petrec astăzi au o anvergură fără precedent, mult mai mare decât cea din epoca fanariotă. Cu precizarea că domnitorii fanarioţi erau străini (greci), pe când guvernanţii de astăzi sunt români, ceea ce face mult mai gravă infracţiunea generalizată în structurile statului.La o analiză sociologică rapidă, observăm că similitudinile prezentului cu „vremea lui Pazvante Chioru” (Paşa Pazvanoglu îşi pierduse un ochi, se spune, într-o luptă cu Iancu Jianu) sunt mult mai numeroase decât simpla simetrie a denumirii. În primul rând jaful la vedere al avuţiei naţionale, în dispreţul total al legii. În al doilea rând, faptul că în perioade de acest gen se întâmplă ca grupări pur şi simplu infracţionale să preia prerogative pe care statul le-a abandonat, cum ar fi justiţia, demnitatea naţională şi valorile identitare. În perioada fanariotă aceştia erau haiducii, când nu apăruse conceptul de naţiune, dar funcţiona acela de neam.
Astăzi, haiducia s-a mutat în spaţiul virtual, adică pe internet. Sunt cunoscute cazurile în care hackerii români (căci ei sunt „haiducii virtuali”) au spart site-urile publicaţiilor şi televiziunilor străine care ne-au denigrat, “plantând” pe ele steaguri tricolore şi muzică românească. Hackerii au iniţiat multe asemenea raiduri virtuale, demonstraţii sui-generis de patriotism şi demnitate naţională, substituindu-se acţiunilor diplomatice care ar fi fost de competenţa MAE şi a ambasadelor româneşti. Aceste instituţii n-au avut însă nicio reacţie la acţiunile ofensatoare ale mass-media din unele state UE.
De la „rebeli fără cauză” şi spargeri demonstrative, hackerii (o parte din ei) au evoluat spre „infracţiunea justiţiară”, denumită acum hacktivism. Sunt din ce în ce mai uniţi şi mai organizaţi, coordonându-şi exemplar acţiunile pe regiuni şi ţări. S-au internaţionalizat, s-au „globalizat” într-o direcţie cvasi-morală, simetric şi opus globalizării economice impuse de "oculta mondială".
E aproape imposibil ca aceşti "haiduci" să fie stârpiţi, pentru că hacktivismul a căpătat o aură de prestigiu, ba chiar de blazon nobiliar, ceea ce-i determină pe foarte mulţi tineri teribilişti să intre în rândurile lor. Este o mişcare proteică şi incontrolabilă, care face şi va continua să facă ravagii în paginile web ale sistemele militare şi ale serviciilor secrete. Una dintre aceste mişcări virale este mişcarea ANONYMUS, din care fac parte, evident, şi hacktiviştii români. Deviza lor de luptă este: „Noi suntem Anonymous. Noi suntem legiune. Nu uităm. Nu iertăm. Aşteptaţi-ne”.
Citeşte şi: TEMĂ DE GÂNDIRE! Infractorii români dau lecţii de patriotism naţiunii române
Sursă:certitudinea.ro
Un articol foarte reusit !
RăspundețiȘtergere