"Acum, acest al doilea capitol va cuprinde detalii şi informaţii după plecarea din România. În rândurile de mai jos voi schiţa, rapid, numai numele, locurile şi evenimentele care consider că au fost determinante".
Andrei Revesz şi Avraham Ofek
"Am ajuns la Tel-Aviv în 1973. După primul contact cu Marcel Iancu, ca urmare a unei scrisori de recomandare făcute de Miliţa Petraşcu, a urmat întâlnirea cu sculptorul Andrei Revesz, în atelierul său de la Jaffa, în Tel-Aviv. Această relaţie s-a transformat practic imediat într-o colaborare foarte strânsă şi foarte densă. Spaţiul lui de lucru era împărţit în două: la nivelul străzii se afla galeria, iar la nivelul 1, se afla atelierul. Programul era următorul: lucrul începea la ora 6 dimineaţa, după care, la ora 12, Revesz pleca acasă, pentru prânz şi siestă, urmând să revină la ora 16, când relua lucrul cu mine, până în jurul orei 19,30. În acel moment, activitatea la atelirer se oprea şi, la ora 20, se deschideau uşile galeriei care, în funcţie de afluenţa publicului, rămânea deschisă până spre orele 12 noaptea. Această activitate era strict aceeaşi timp de şapte zile din şapte, ceea ce dădea ca rezultat un volum de muncă şi, deci, de realizări, destul de important. Revesz avea o clientelă a lui, era căutat, iar lucrările se vindeau între minimum 5.000 de dolari şi maximum 50.000 de dolari.
Pentru acele vremuri era o cotă foarte bună, deci o afacere profitabilă. Acesta fiind contextul, ritmul impus de Revesz era de o lucrare la 48 de ore. Tot în această perioadă, într-un concurs de circumstanţe neaşteptat, am avut ocazia să-l cunosc pe cel care purta numele de Avraham Ofek. Acest om era, la momentul respectiv, decanul facultăţii de la Haifa, profesor la Facultatea de Arte Plastice din Ierusalim şi directorul general al celui mai important canal de televiziune al statului Israel. Pictor şi sculptor în acelaşi timp, Avraham Ofek era un om generos, extrem de cult şi de educat, sensibil şi tenace, îndrăgostit şi pasionat de orice formă de creaţie. M-a ajutat şi m-a susţinut non-stop, fără limite şi fără condiţii. La el în atelier am descoperit, pentru prima oară, ce înseamnă cu adevărat să pictezi un tablou de 300 cm pe 200 cm. În câteva ore eram plin de ulei din cap până în picioare, inclusiv în nas şi în urechi. Dar, spre disperarea mea, pânza rămânea riguros imaculată. Eu plângeam, el râdea.
Cu ajutorul lui Ofek am deschis un atelier, dar şi prima mea galerie. Galeria şi atelierul se situau într-un loc rezervat artiştilor, geografic la aproximativ 100 metri de poarta Jafa şi turnul lui David, un loc care există şi astăzi şi care se cheamă Khutzot-Hayotzer. Această galerie şi acest atelier ne-a adus plenitudinea. Creaţia era non-stop, vânzarea aşişderea. Ca anecdotă, mi-aduc aminte de vizita neaşteptată la galerie al consulului general al României la Tel-Aviv, un oarecare domn Ţâncu. Trebuie să recunosc că ridicolul numelui lui m-a făcut să nu-l uit nici până astăzi. Dacă mai trăieşte şi nu s-a ramolit, poate depune mărturie.
A urmat un vernisaj la cea mai mare galerie din oraşul vechi, Galeria Armon, vernisaj cu o expoziţie de 100 de picturi, făcute pe sticlă fabricată manual. Tematica aleasă, pentru executarea acestor picturi, a fost, în exclusivitate, Vechiul Testament. Cum exact înaintea noastră avusese loc o expoziţie Vasareli cu un succes excepţional, se pare că şansa a rămas undeva între zidurile Galeriei Armon, pentru că cele 100 de picturi pe sticlă au fost vândute integral, în primele treizeci de minute, înaite chiar ca şampania oferită să fie terminată".
Restaurarea Mormântului Sfânt
"Succesul acestei expoziţii a fost urmat, rapid, de semnarea a patru contracte pe care le-aş clasifica, fără teamă, ca excepţionale, ţinând cont de situaţia şi de vârsta mea la epoca respectivă. Primele trei contracte sunt semnate de mine, pe de o parte şi biserica greco-ortodoxă din Ierusalim, pe de altă parte. În numele bisericii au semnat patriarhul, păzitorul mormântului lui Isus Hristos şi arhitectul guvernului grec de la Atena, care era responsabil de integritatea lucrărilor şi/sau restaurărilor a tot ce constituia bun al bisericii greco-ortodoxe pe teritoriul Israelului.
Primul contract consta în restaurarea unei părţi importante mormântului lui Iisus Hristos, în interiorul bazilicii Saint – Sepulcre. Pentru acest obiectiv am deschis un atelier în cadrul bazilicii Saint Sepulcre, am cumpărat utilaje şi am angajat oameni. Foarte greu, dacă nu chiar imposibil, de descris amploarea, atmosfera, surprizele, mirosurile, frumuseţea şi, în general, unicitatea fiecărui minut trăit atunci, în acele locuri. În acest context pot să afirm că expresiile „excepţional” şi „extraordinar” nu reprezintă absolut nimic, faţă de ceea ce se întâmpla la faţa locului.
Al doilea contract era pentru restaurări, în cadrul mănăstiri Holly Cross, Israel (mănăstire ridicată pe locul unde s-a tăiat măslinul din care s-a făcut crucea lui Isus Hristos...)
Al treilea contract era tot pentru restaurări, în cadrul bisericii Sainte Catherine, în Sinai, Israel (mănăstire care deţine o bibliotecă mai vastă şi mai importantă decât a Vaticanului)...
În sfârşit, al patrulea contract, de asemenea pentru restaurări, a fost făcut cu consulatul general al Greciei din Ierusalim, la cererea consului general al acestei ţări". (ADRIAN COSTEA).
VA URMA
Citeşte şi:
Fascinanta revenire a unui artist plastic de talie mondială: Adrian Costea
Who The Fuck Is ADRIAN COSTEA?
WHO THE FUCK IS ADRIAN COSTEA? (II). Elefantul din cutia de chibrituri
WHO THE FUCK IS ADRIAN COSTEA? (III). "Colosalul"
Sculptura lui Adrian Costea: Sfera care face legătura între cub şi elipsă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu