Aventura în Germania a lui Adrian Costea a fost interesantă şi iniţiatică, dar nu definitorie. A fost doar un test, o confruntare de succes cu un mediu impropriu pentru temperamentul său efervescent. Germania era rece, exactă, imperturbabilă, ca o ecuaţie matematică. Succesul său nu a lăsat urme în memoria artistică a oraşului Munchen, nu a generat orizont de aşteptare, cum s-ar fi întâmplat, de pildă, la Paris. Cu fiecare nou eveniment artistul trebuia să o ia de la început, ca la o competiţie sportivă. Se impunea, aşadar, ca Adrian Costea să-şi arate „muşchii” la Paris. S-a întâmplat, dar nu imediat, ci după un nou ocol iniţiatic. Adrian Costea s-a reîntors în Israel şi a reluat contactul cu Marcel Iancu. Acesta l-a sfătuit să meargă în Statele Unite, unde trăia cel mai mare „samsar” de artişti, Leo Castelli. Dar Adrian Costea nu ştia nimic despre Leo Castelli, aşa cum nu ştiuse nimic despre acel Constantin Brâncuşi, cu care îl „sufoca” Miliţa Petraşcu. Toate informaţiile şi sfaturile cu care fusese „îndopat” (în România de Miliţa iar în Israel de Marcel Iancu) aveau să-şi desluşească rostul într-o altă etapă a existenţei. Dar această etapă nu venise încă... Marcel Iancu i-a dat o scrisoare de recomandare către Leo Castelli, pe care Costea a luat-o ca pe un obiect de voiaj oarecare şi mai mult din politeţe. În sfârşit, prin 1977 se afla deja în Statele Unite... (Miron Manega)
"Rechinul"
„Cu scrisoarea de recomandare de la Marcel Iancu, m-am întâlnit până la urmă cu Leo Castelli, la New York. Ştiam de la Marcel Iancu, şi nu numai de la el, foarte multe lucruri despre acest ins extraordinar şi fascinant, lucruri care pe mine nu mă interesau la momentul acela. Ba, mai mult, mă plictiseau. Era ca şi când i-ai fi vorbit unui ţăran despre un obelisc... După primele 15 minute mi-am dat seama că, de fapt, ceea ce ştiam era agal cu zero. Personajul era cult, abil, rafinat, educat, tentacular şi, sub aparenţa unei blândeţi şi a unei atitudini profund respectuoase şi politicoase, se ascundea de fapt un rechin de o ferocitate şi de o viteză de acţiune uluitoare. Era un om-labirint, calculat şi fulgerător, în caz de necesitate. Era un stăpân absolut al regulilor sociale şi un manipulator care te putea strivi, oriunde şi oricând, fără ca măcar să-ţi dai seama. Eu mă dusesem să văd un om numit Leo Castelli, dar de fapt eram în faţa unei uriaşe instiutuţii internaţionale, care purta numele de Leo Castelli. Mă atrăgea irezistibil şi inexplicabil, dar spiritul meu de conservare aprinsese toate semnalele de alarmă, în culoarea roşu aprins”.
Lecţia de imagine a lui Leo Castelli
„Pasionat de femei, de lux şi de mâncare, Leo Castelli era un om practic vizibil sau invizibil numai după bunul lui plac. Cum îşi trăise tinereţea în România, iubise, muncise şi vagabondase la Bucureşti, ceva ne atrăgea şi ne despărţea în acelaşi timp. Pasiunea lui pentru Maramureş şi pentru diverse lucrări de ceramică, printre care în special cele de Horezu, ne lega şi mai strâns. Fiecare voia ceva de la celălalt, dar nu era deloc clar ce anume şi nici cum, cel puţin în ceea ce mă priveşte. Experienţa lui de viaţă mă strivea, cum de altfel îi strivea pe toţi cei care se învârteau în jurul acestui misterios şi complex personaj. Ştia cu precizie să epateze pentru a obţine imediat avantaje de imagine sau de altă natură. Un exemplu elocvent: într-o după-amiază, când se strânseseră în galerie vreo 20 de cunoştinţe şi de prieteni şi când atmosfera era plăcută şi convivială, Leo Castelli invită brusc pe toată lumea să bea un pahar, la barul din colţul străzii. Odată ajunşi la bar, a început să comande, pentru fiecare în parte, absolut tot ce era mai scump posibil în barul respectiv. Dintr-o dată, era seara de Crăciun. Nota de plată a depăşit suma de 2.500 dolari. Timp de câteva zile, tot oraşul vorbea numai de el şi de fabuloasa lui generozitate... Leo Castelli se plimba între Soho-420 West Broadway şi Uptown Castelli Graphics. În interiorul acestui cerc, se învârtea fără oprire. La vremea mea, stocase o cantitate importantă de lucrări pe care nu mai reuşea să le vândă. Între lucrările stocate, la vremea respectivă, se numărau, printre alţii, şi următorii artişti: Donald Judd, Twombly, Kostuh, Scarpitta, Flavin, Weiner etc.”...
Roy Cohn şi „artistul milog”
„Cu timpul incapacitatea lui de a vinde nu a făcut decât să crească. La fel şi neîncrederea mea în el. În timpul unei mese la Da Silva, la propunerea lui de a-i face o colecţie contra unui salariu lunar, răspunsul meu a fost cu o jumătate de gură da, dar de făcut am făcut nu. Leo Castelli fiind un tip tenace, ca să mă stimuleze, în afară de faptul că mi-a cumpărat câteva lucrări, m-a trimis în mai multe locuri, unde puteam să vând şi astfel să-mi crească încrederea în el şi să rămân în programul pe care el mi-l pregătise. Aşa am ajuns la un avocat de origine română, pe care îl chema Ripoşeanu şi care, într-adevăr, mi-a cumpărat şi comandat lucrări. Un alt personaj, spre care Leo Castelli m-a îndreptat, spre a-mi vinde lucrările, a fost un avocat al cărui nume era Roy Cohn. Roy Cohn a fost o adevărată revelaţie, un om atent, foarte precis şi, în ceea ce mă priveşte, extrem de generos. Imediat după primele contacte, am înţeles şi am descoperit imensitatea puterii politice şi juridice al acestui om. În mâinile lui era concentrat unul dintre polii cei mai importanţi ai puterii statului american de la vremea respectivă. Era un animal de pradă uriaş, ucigător şi de temut. Mă fascina cantitatea de putere pe care o domina şi o manipula cu o dexteritate vrăjitorească, iar faptul că era extrem de generos, cumpărându-mi la preţuri foarte mari diverse lucrări, nu făcea altceva decât să mă umilească şi să mă convingă, definitiv şi irevocabil, că nu în artă voi reuşi să-mi fac un loc sub soare, ci într-o afacere bine gândită, bine construită şi la un nivel cât mai înalt posibil. Anvergura lui Roy Cohn şi calitatea mea de artist milog mă făcea să nu mă mai pot uita în oglindă. Cum puteam oare să fiu mulţumit când, ducându-mă să-i vând o sculptură cu câteva mii de dolari, vedeam intrând sau ieşind din cabinetul său oameni al căror nume reprezenta puterea absolută, ca de exemplu: Richard Nixon, Ronald Regan, John Gotti, Tony Salerno, Carmine Galante şi chiar reprezentanţii cei mai de vază ai arhidiocezei bisericii catolice din New-York. În final, concluzia mea a fost că Leo Castelli nu reprezintă pentru mine nici o formă de garanţie, iar arta în sine, era clar, va continua să mă chinuiască să-mi câştig existenţa, bătând non-stop de la o uşă la alta”.
„Divorţul” de Leo Castelli
„Exact în aceeaşi perioadă, dorind să torn o piesă în bronz, am ajuns să cunosc un om pe nume Milton Osborne. Osborne era un om de culoare de statură masivă, care avea propria turnătorie în bronz. Lucra singur-singur, fără niciun fel de ajutor, undeva la etaj, într-o clădire industrială din New-York. Ca să-mi toarne piesa cerută în bronz, a refuzat plata în bani, dar mi-a cerut, în schimb, să-l ajut câteva ore pe zi în munca lui de turnător. Şi, de nevoie, dar şi din curiozitate, am acceptat. Aşa că, de a doua zi, mi-am pus bocancii de protecţie, pantalonii şi şorţul de piele şi am trecut la muncă. Osborne vorbea puţin, în schimb cânta sau fluiera. Muncea foarte mult şi degaja în jurul lui multă încredere şi calm. Era un om blajin, care dădea indicaţii mai degrabă din privire şi din gesturi, decât din cuvinte. Aşa am ajuns, din pură întâmplare, să descopăr şi să învăţ ce este şi cum se modelează materia numită bronz. Ajungând la acest stadiu, am luat hotărârea să rup orice fel de legătură cu Leo Castelli şi să-mi văd de drum singur”... (ADRIAN COSTEA)
Figurină de ceramică reprezentându-l pe Leo Castelli, realizată de Meyer Vaismen în 1993. „Obiectul” a fost realizat în ediţie limitată (100 de bucăţi), acesta fiind exemplarul cu nr. 57. Face parte din colecţia Hellen Williams şi este de vânzare: 1.450 lire sterline.
Citeşte şi:
Fascinanta revenire a unui artist plastic de talie mondială: Adrian Costea
Who The Fuck Is ADRIAN COSTEA?
WHO THE FUCK IS ADRIAN COSTEA? (II). Elefantul din cutia de chibrituri
WHO THE FUCK IS ADRIAN COSTEA? (III). "Colosalul"
Sculptura lui Adrian Costea: Sfera care face legătura între cub şi elipsă
"ETERNA ŞI FASCINANTA ROMÂNIE", de Adrian Costea. Coperta
ADRIAN COSTEA. Cronica unei morţi eşuate (I)
ADRIAN COSTEA. Cronica unei morţi eşuate (II)
ADRIAN COSTEA. Cronica unei morţi eşuate (III). Noel Bernard şi Max Bănuş
VA URMA
Sursă:
certitudinea.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu