ADRIAN COSTEA. Cronica unei morţi eşuate (I)

Revin la biografia lui Adrian Costea din două motive. Primul este apropierea lui ciudată, rebarbativă, de personalitatea lui Brâncuşi, pe care-l contestă şi îl adoră în acelaşi timp (şi asupra căruia tocmai am început să zăbovesc, în ultimul timp). Am sentimentul premonitoriu că această dependenţă conflictuală este de fapt o simbioză imposibilă şi, concomitent, necesară, din care s-ar putea să « izbucnească » niscaiva capodopere.

Al doilea motiv este acela că “fascinanta” confesiune a lui Adrian Costea, făcută subsemnatului (parţial vorbită, parţial în scris), a rămas în cea mai mare parte nepublicată. Este momentul, mi se pare, să continuu.

Parafraza la cartea lui Gabriel Garcia Marquez (« Cronica unei morţi anunţate ») îmi aparţine şi vrea să spună că, teoretic, Adrian Costea trebuia să fie mort demult, dar practic este viu şi creează, ceea ce poate să aibă legătură cu ceea ce am spus în prima parte a acestui intro.Deci, dacă teoretic este mort şi practic este viu, înseamnă că această moarte a fost ratată, indiferent cine şi de ce a vrut să i-o provoace. În consecinţă, voi publica în serial relatarea lui Adrian Costea, fără s-o mai « tulbur » cu comentariile pe care aş fi tentat să le fac. Va veni, probabil, şi vremea aceea. (Miron Manega)

"Cu toate că discuţiile noastre au fost foarte lungi şi detaliate, trebuie să recunoaştem totuşi că ele au fost şi foarte dezordonate. Este, deci, evident că în acest fel nu putem „acoperi” aproape 50 de ani de viaţă profesională şi/sau personală, care s-a scurs ca un uragan dezlănţuit. Din aceste motive mă voi strădui, în rândurile care urmează, să fac o rapidă sinteză a celor deja abordate. Primul capitol, va cuprinde perioada de dinainte de plecarea din România".

Prima iubire, primele contacte cu artiştii de elită

"Tatăl unei colege de clasă purta numele de Clenciu şi era un caricaturist cunoscut şi publicat în perioada anilor 1960. Fiica sa Roxana (Ruxandra) m-a dus la tatăl ei, ca urmare a activităţii mele artistice foarte intense, mai ales în timpul orelor de clasă. Aşa a apărut primul meu profesor de desen, prin intermediul căruia am cunoscut, puţin mai tîrziu, pe scenograful Mihai Tofan, care avea atelierul pe Calea Victoriei, vis-a-vis de Palatul Telefoanelor, lângă teatru.

Aşa am intrat în lumea decorului şi a costumelor de teatru. Relaţia cu Mihai Tofan a durat pînă la plecarea mea din România. La invitaţia lui Clenciu, într-o după-amiază, am mers la un vernisaj la Galeria Simeza. Aici, caricaturistul mi-a prezentat pe amicul său, acuarelistul Mircea Olarian, cel cu care am învăţat imediat după aceea ce înseamnă culoarea de apă, cât de subtilă, cât de diluată şi cât de explozivă şi expresivă poate fi în acelaşi timp. Din pasiune pentru Olarian şi pentru acuarelă, nu am abandonat această tehnică, decât după aproape un an de zile. În toamna anului 1967, cunosc la liceu o fată, de care mă îndrăgostesc şi cu care ulterior m-am căsătorit şi am întemeiat o familie. Prin intermediul ei l-am cunoscut pe Max Fischer, care îi era bunic. Fiu de rabin, cu studiile făcute undeva în străinătate, Max Fischer era în contact şi în relaţii strînse cu tot mediul artistic bucureştean.

El a fost cel care mi-a prezentat la Bucureşti, în cadrul coloniei de artişti de la Cumpătul şi de la casa de creaţie de la Palatul Mogoşoaia, următorii artişti: Miliţa Petraşcu, Iosif Molnar, Vasile Kazar, Ivancenco, Henri Catargi, Constantin Baraschi, arhitectul Radu Mihai Papae şi restauratorul de frescă bisericească Cristian Olteanu, vecinul lui de apartament. Cu toţi aceşti artişti şi profesori, am întreţinut relaţii de la elev la profesor, unele mai lungi, altele mai scurte, unele foarte dense, altele sporadice. Una peste alta, fără să vreau şi fără să-mi dau seama, toţi aceşti oameni au participat de o manieră decisivă la formarea, maturizarea şi educarea mea, atât ca individ, cât mai ales ca artist".

Politruci şi generali

"În jurul anilor 1968-1969 şi eu, şi viitoare mea soţie, am avut ca profesor de limba engleză pe doamna Marcela Bantea. Pentru motive de ordin personal şi chiar intim, relaţia cu d-na Bantea a luat dimensiuni din ce în ce mai importante, ajungând astfel ca atât eu, cât şi soţia mea, Valentina, să devenim obişnuiţi şi protejaţi ai cuplului Eugen şi Marcela Bantea. Trebuie specificat că Eugen Bantea era singurul general din Armata Romînă de origine evreiască şi chiar cu rude în Israel. În compania cuplului Bantea, am petrecut câţiva ani, bucurându-ne din plin de prietenia lor, de ajutorul lor, de protecţia lor şi chiar de încrederea şi dragostea lor. În această casă am cunoscut, la vremea respectivă, numeroase personalităţi, care erau, de fapt, principaliii exponenţi ai puterii politice de la acea vreme. Printre obişnuiţii casei, am să citez doar câţiva: Nicolae Doicaru, Gen. Ioniţă, Pleşiţă, Gherguţ, Bolânu, Olteanu Constantin, Talpeş, Isipenco, Mihai Ionescu, Secăreş şi mulţi alţii.

Cu Eugen Bantea am vizitat atelierele lui Guguianu şi Baraschi, artişti cu care Bantea întreţinea relaţii de prietenie foarte strânse. Tot prin intermediul lui Eugen Bantea l-am cunoscut pe Walter Roman care, cu ani în urmă, fusese salariat al bunicului meu din partea mamei. Dorind să fac mai degrabă studii de arhitectură decât arte plastice, mi-am intensificat relaţiile cu arhitectul Radu Mihai Papae, dar am început să iau şi lecţii cu arhitectul Pascal Georgescu, care fusese arhitect şef al oraşului Bucureşti, al regiunii Constanţa, al regiunii Piteşti-Argeş şi al Canalului Dunăre-Marea Neagră. Acest om a insistat, în ceea ce mă priveşte, pe desenul arhitectural în creion, modelul de bază fiind biserica Stravopoleos, unde am petrecut sute şi sute de ore, cu un caiet, un creion şi o ascuţitoare, dar fără gumă de şters, pentru că Pascal Georgescu îmi interzicea, în mod categoric, utilizarea acesteia".

Lecţia de imagine şi sunet de la Sahia Film

"Acasă la Pascal Georgescu, am făcut cunoştinţă şi cu cei doi fii ai săi: Nicolae, absolvent al limbii engleze şi al Conservatorului de Muzică, şi Petrişor, sculptor exploziv şi anarhist, aşa cum e şi în ziua de astăzi. În tot acest amalgam, mai apare un alt personaj, care este profesoara mea de limba rusă, doamna Lucia Szekler. Soţii Lucia şi Erwin Szekler urmau să ne fie naşi în momentul căsătoriei civile. La vremea aceea, Erwin Szekler era regizor de film documentar la studioul Sahia. Când acest om a descoperit tumultoasa activitate artistică, a decis să mă introducă şi în alt mediu, sperând să-mi fie folositor. Astfel m-a prezentat, ca pe un fel de „copil minune”, lui Aristide Moldovan, directorul studioului Sahia Film.

Odată acest lucru făcut, uşile s-au deschis şi o multitudine de colaborări s-au dezvoltat, cu diverse personalităţi de la Sahia Film de la cea vreme. Între oamenii pe care i-am cunoscut, cu care am colaborat şi care m-au pus la treabă au fost: Mircea Iancu, Titus Mesaroş, A. Boiangiu, Copel Moscu, Bartha, Ilieşu, Calotescu, Florica Horban, Slavomir Popovici, faimosul Octav Ioniţă şi, evident, vedeta reală şi promiţătoare de atunci, Constantin Vaeni.

În această uimitoare ascensiune, fac cunoştinţă atât cu Dinu Cocea, cât şi cu soţia acestuia, care lucra la AnimaFilm. Astfel, ajung să intru, atât în lumea filmului animat, cât şi cea a filmului de lung metraj, care-şi avea sediul la Buftea. În timpzul filmărilor de scurt metraj, prin nenumărate şi diverse colţuri de ţară, filmări care erau adevărate curse contra cronometru, am descoperit şi am înţeles ce înseamnă imaginea, ce putere colosală poate ascunde, cum poate ea să credibilizeze sau să decredebilizeze, de foarte multe ori, fără drept de apel.

Am mai descoperit existenţa şi importanţa extremă a fotografiei şi a sunetului. Toate acestea mi-au folosit din plin, decenii mai târziu, în concepţiile diverselor campanii electorale, dar şi la naşterea şi venirea pe lume a Eternei şi Fascinantei Românii. La Sahia Film, de fapt, nu am făcut decît să urmez o formă de şcoală, o educaţie în galop, unde fugeam cu toţii după frumos şi autentic, încercând să le prindem şi să le închidem într-o cutie pentru ca, odată întorşi acasă, să prezentăm totul tuturor". (ADRIAN COSTEA)

VA URMA

Citeşte şi:

Fascinanta revenire a unui artist plastic de talie mondială: Adrian Costea

Who The Fuck Is ADRIAN COSTEA?

WHO THE FUCK IS ADRIAN COSTEA? (II). Elefantul din cutia de chibrituri

WHO THE FUCK IS ADRIAN COSTEA? (III). "Colosalul"

Sculptura lui Adrian Costea: Sfera care face legătura între cub şi elipsă

"ETERNA ŞI FASCINANTA ROMÂNIE", de Adrian Costea. Coperta

Sursa: certitudinea.ro