Citez, dintr-un articol anterior, publicat pe CERTITUDINEA, cuvintele lui Pavel Şuşară despre Adrian Costea: “Are o creativitate debordantă, indiferent pe ce pune mâna. Până şi în politică a fost creativ, dincolo de urmările acestei creativităţi. A vrut să facă o carte despre România, a făcut-o, total neconvenţional şi cu implicare totală. Şi, oricum, altfel decât se aştepta oricine: densă, sensibilă, tandră, monumentală. Are o paranoia şi o incontinenţă a creaţiei pe care nu le-am întâlnit la nimeni. Iar ca sculptor se situează dincolo de aprecierile comune care ascund de multe ori complezenţa: talentat, valoros, viguros, spirit novator etc. În cazul lui Adrian Costea mergem direct la viziune. Ei, bine, sculptura lui acoperă celălalt versant al operei lui Brâncuşi. Este, pur şi simplu, precursorul lui Brâncuşi, ăsta-i marele paradox!”...
Am comentat, la rândul meu, aceste cuvinte, adăugând că Adrian Costea ar ilustra, în această situaţie, saltul uriaş pe care l-a făcut sculptura universală, de la „Balzacul” lui Rodin, la „păsările” şi „zborurile” lui Brâncuşi, borne fundamentale între care nu există niciun liant, nicio intermediere a vreunui alt artist. Adică Adrian Costea ar fi veriga lipsă dintre Rodin şi Brâncuşi. Am reluat acel comentariu pentru că, între timp, am mai constatat o verigă lipsă, de data asta în destinul lui Adrian Costea. Această verigă tocmai a fost pusă la loc. Se numeşte “Gheişa” şi este cea mai recentă lucrare a artistului.
Povestea « Gheişei » lui Adrian Costea a început cu mulţi ani în urmă, la New York, în contextul în care Leon Castelli încerca să şi-l adjudece ca artist plastic aflat în « ograda » sa (perioada 1976-1978)… Într-un anticariat de pe Madison Avenue, Adrian Costea a descoperit o stampă japoneză superbă, copie de mare fineţe după Ikeda Yashinobu (cunoscut, ca maestru al genului, şi sub numele de Kensai Eisen - 1791-1848).
Cele două "Gheişe": a lui Adrian Costea şi a lui Ikeda Yashinobu
Stampa reprezenta o celebră gheişă pe nume Koimurasaki, celebră în vremea ei pentru perfecţiunea cu care executa dansul Daikoku din prima lună a anului japonez. Koimurasaki avea rangul suprem în rândul gheişelor, Oiran, iar între aceste „oirane” ea era cea mai preţuită. „Anticarul, un japonez cu mustăţi lungi de cel puţin 30 de centimetri, a observat că stampa exercită asupra mea o atracţie specială - povesteşte Adrian Costea. Mi-a vândut-o cu bucurie, cu 100 de dolari, sfătuindu-mă să nu mă despart niciodată de ea, pentru că îmi va purta noroc. Mi s-au oferit după aceea şi 800 de dolari pe ea, dar n-am dat-o... Stampa mi-a fost furată însă în noiembrie 1979 la Zurich, din camera de hotel. Am fost disperat, am făcut scandal, dar n-am mai recuperat-o. Toată viaţa am resimţit dureros lipsa acelei gheişe pierdute şi poate că toată nenorocirea care m-a urmărit după 1999 se datorează faptului că n-am fost în stare s-o păstrez... Nu-mi pot reprima această superstiţie. Am încercat s-o recuperez cumva, realizând sculptura care-i poartă numele”.
VA URMA
Citeşte şi:Fascinanta revenire a unui artist plastic de talie mondială: Adrian Costea
Who The Fuck Is ADRIAN COSTEA?WHO THE FUCK IS ADRIAN COSTEA? (II). Elefantul din cutia de chibrituri
WHO THE FUCK IS ADRIAN COSTEA? (III). "Colosalul"
Sculptura lui Adrian Costea: Sfera care face legătura între cub şi elipsă
"ETERNA ŞI FASCINANTA ROMÂNIE", de Adrian Costea. Coperta
ADRIAN COSTEA. Cronica unei morţi eşuate (I)
ADRIAN COSTEA. Cronica unei morţi eşuate (II)
ADRIAN COSTEA. Cronica unei morţi eşuate (III). Noel Bernard şi Max Bănuş
ADRIAN COSTEA. Cronica unei morţi eşuate (IV). Leo Castelli
ADRIAN COSTEA. Cronica unei morţi eşuate (V). "Gheişa" din Barbu Iscovescu
Sursă: certitudinea.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu