Pe
Virginia Mircea o susţin nu pentru că vrea să fie deputat din partea
PP-DD, ci pentru că VREA SĂ FIE DEPUTAT ÎN DIASAPORA. Determinarea ei
personală ţine de competenţe, de încrederea în sine şi de idealuri.
Pentru că, oricât ar părea de neverosimil, încă mai există în România o
asemenea „specie” de oameni, iar Virginia Mircea este unul dintre ei.
S-a
hotărât să intre în politică, pentru că e convinsă că are ceva de spus
şi de făcut pentru români în general şi pentru românii din diaspora în
special. „Am stat suficient deoparte, comentând ce fac alţii - spune ea. Simt că a sosit timpul să mă implic. Prin proiectul „ROMÂNIA – CASA TUTUROR ROMÂNILOR”, îmi
propun crearea de condiţii în ţară menite să faciliteze întoarcerea
acasă a românilor din Diaspora şi iniţierea unor programe menite să
întărească legăturile dintre românii de acasă şi cei din străinătate”.
Contextul
acestei decizii nu o avantajează pe Virginia Mircea, pentru că România
trece printr-o perioadă în care, vorba filosofului creştin Vasile
Băncilă, „uraganele ridică la mari înălţimi pleava şi gunoaiele iar acestea se cred personaje istorice”. Ceea ce o avantajează totuşi este expertiza profesională impresionantă (care decurge şi din Curriculum Vitae)
şi obstinaţia cu care nu se lasă dizlocată de vijeliile momentului,
rămânând fixată în principiile şi aspiraţiile care au confirmat-o în
carieră. Îşi iubeşte poporul şi valorile lui, respectând în egală măsură
valorile altora. Unde alţii văd conflicte, ea vede oportunitatea unui
dialog.
Aşadar,
Virginia Mircea este o persoană, nu un partid, iar eu susţin persoana,
nu partidul pe care-l reprezintă! Calitatea de posibil deputat în cel
mai conflictual colegiu al diasporei româneşti (Colegiul 4, care include
şi Orientul Mijlociu) ar fi un câştig major pentru diplomaţia
românească, dar şi pentru ţările din zonă, prin aptitudinile sale de
mediator, pe de o parte, şi prin discursul coerent şi ferm, fără
subterfgii şi echivocuri, pe de altă parte. Documentul elaborat de
Virginia Mircea, „MANIFEST PENTRU O NAŢIUNE CIVICĂ – Demnitate şi unitate!” o recomandă atât integral, ca anvergură a personalităţii, cât şi contextual, ca posibil deputat în Parlamentul României. (Miron Manega)
..........................................................................................................
Cu Ionel Haiduc, Preşedintele Academiei Române, la înmânarea Premiului "Vasile Conta" pentru cartea „ISLAMUL ŞI SOARTA LUMII – Fundamentalismul islamic ca ideologie politică”
MANIFEST PENTRU O NAŢIUNE CIVICĂ – Demnitate şi unitate!
Cetăţenii
sunt izvorul de existenţă al oricărui stat, căci un stat fără cetăţeni
nu este posibil. Cetăţenii sunt cei care cedează din suveranitatea şi
autonomia lor, plătesc impozite şi taxe din munca lor pentru ca statul
să se îngrijească de toţi şi de fiecare în parte. Dintre cetăţeni se
nasc viitorii cetăţeni şi ei constituie în esenţă naţiunea atunci când
aderă la o cultură şi la o tradiţie. Aşa că, de fapt, cetăţenii ştiu cel
mai bine ce este important şi ce nu pentru existenţa şi pentru naţiunea
lor, şi de aceea, teoretic, cetăţenii au întreaga putere pe care doar o deleagă câtorva cetăţeni care să rezolve problemele de care restul cetăţenilor nu au timp sau chef să se ocupe.
Şi
totuşi, în ţara noastră cetăţenii nu contează şi de fapt nimeni nu îi
bagă în seamă. Însuşi cuvântul cetăţean a deveni desuet. Pentru
partidele politice sunt electoratul, pentru Biserică sunt enoriaşii,
pentru puterea politică de astăzi ei sunt românii. Iar pentru stat ei
sunt poporul. Ceea ce este fals. Poporul este continuitatea temporală a
tuturor celor care au trăit, trăiesc şi vor trăi în interiorul aceleaşi
culturi. Dar nu toţi strămoşii noştri au fost cetăţeni, aşa cum ei nu
pot să voteze astăzi în numele nostru. Nu poporul este cel care decide
soarta unei ţări ci naţiunea civică, căci naţiunea este
cea care există acum şi aici în interiorul unei culturi. Iar naţiunea
civică nici nu ţine cont de diversitatea etnică, religioasă sau sexuală
ci conferă putere tuturor cetăţenilor care locuiesc în acelaşi stat.
Prin tot acest proces complicat de eludare a cetăţeanului ca existenţă lingvistică şi simbolică statul
român şi-a însuşit prin furt de la cetăţean puterea politică pe care o
foloseşte discreţionar chiar împotriva cetăţeanului.
Desigur că nu este prima dată în istoria României când se întâmplă acest lucru. Respectul faţă de cetăţeni este mai degrabă o excepţie decât o normă.
De fiecare dată când statul şi-a asumat, cu voia sau fără voia
cetăţenilor, mai multe puteri de atâtea ori a uitat de fiecare cetăţean
în parte în economia numerelor mari. Statul român a căutat de foarte
multe ori să salveze naţiunea etnică şi nu pe cea civică. Fiecare
cetăţean a fost sacrificat în numele poporului sau al naţiunii etnice,
chiar şi cei care deţineau temporar puterea simţindu-se sacrificaţi pe
altarul Patriei. Nu mai vrem sacrificii inutile.
Statul
s-a obişnuit să îşi închipuie naţiunea civică ca pe o grădiniţă de
copii cu retard minor care deşi pot să muncească nu pot gândi cu capul
lor decât limitat şi instinctual. Aşa că fie prin aşa-zisa elită,
fie prin activiştii partinici fie chiar prin asmuţirea unor cetăţeni
împotriva altora statul şi-a propus să gândească în locul nostru, al
tuturor. El consideră că ştie mai bine ce înseamnă fericirea
fiecăruia şi a tuturor, căci asumă că fericirea statului este şi
fericirea cetăţenilor. Şi cu asta cetăţenii sunt tot mai nefericiţi.
Fercirea a devenit un bun politic şi mediatic, şi ea este tot mai mult
transformată în bani şi putere. Fercirea înseamnă iubire şi
solidaritate, confort şi siguranţă, lipsa grijilor sau asumarea lor
particulară. Dar toate acestea fiind cuantificate în bani s-au
transformat în tot atâtea pârghii ale statului prin care se insinuează
în viaţa noastră. Fericirea este individuală şi se obţine individual. Nu mai vrem bariere în calea fericirii noastre.
Şi de fapt cine este Statul?
Astăzi
statul este de fapt o construcţie eminamente elitară bazată pe partide
politice corupte şi indolente cu dorinţele cetăţenilor. Şi eliminând
cetăţenii din această construcţie acest stat este unul al bunului plac
şi nu unul de drept. Statul român a fost dintotdeauna oligarhic în lipsa
unei aristocraţii autentice. În 1948 o oligarhie străină a înlocuit
oligarhia românească pe principii ideologice – comunismul. După 1989 o
altă oligarhie – o simbioză între oligarhia comunistă şi oligarhia
naţionalistă – a acaparat statul în numele democraţiei şi a Drepturilor
Omului. Această oligarhie ideologică şi-a produs propria oligarhie
financiară pe care şi-a clientelizat-o. Astfel aceste două oligarhii
–care de fapt nu sunt decât una – au pus mâna pe putere şi o folosesc cu
alte chipuri şi alte măşti şi astăzi. Oligarhia din 1948 a pus mâna pe
putere în numele maselor muncitorilor şi ţăranilor, oligarhia de după
1989 a pus mâna pe putere cu ajutorul maselor. Nici una dintre ele nu a
fost interesată să transforme aceste mase într-o naţiune civică. Oligarhia
este cea care transformă drepturile în privilegii. Ori, într-o naţiune
civică singurul privilegiu este acela obţinut prin merit, egalitatea
substanţială domnind între cetăţenii liberi.
Teoretic
un stat de drept se bazează exclusiv pe instituţii democratice care
sunt legitimate de cetăţeni. Dar aceste instituţii au fost delegitimate
de structurile politice care le-au personalizat. Ele există doar pentru
sine şi nu pentru cei care ar trebui să beneficieze de ele şi care le
întreţin din taxe şi impozite.
Singura
instituţie a statului care să îi reprezinte pe cetăţeni ar trebui să
fie Parlamentul. Dar acesta este supus unui proces de disoluţie.
Parlamentul nu este numai un loc al făuriririi de legi. Ele este un loc
în care se procesează interesele a cât mai multe gruprui de cetăţeni
pentru a se obţine soluţia care să îi mulţumească pe cât mai multe
dintre acestea. Dar Parlamentul a devenit doar un spaţiu de orgolii
sterile care se înfruntă inutil. Iar aceasta este în avantajul
strucutrii executive – Guvern + Preşedinte – care ocolindu-l dictează
drumul pe care ar trebui să meargă societatea. Ori societatea de cele
mai multe ori nu este întrebată dacă acceptă acest drum sau nu. Pur şi
simplu este privită ca fiind lipsită de raţiune, dictând alţii în locul
ei. Societatea este a cetăţenilor şi nu a statului, statul este al societăţii!
Partidele
politice nu mai reprezintă pe nimeni de multă vreme, ele doar se
autoreprezintă, pentru că societatea a fost înşelată cu ideea că alţii
gândesc pentru ea. Pentru a fi liberi cetăţenii trebuie să fie responsabili. Pentru a fi responsabili cetăţenii ar trebui să fie demni. Iar demnitatea înseamnă a spune NU atunci când acesta trebuie spus.
În
România Guvernul dictează cu ajutorul unei coaliţii obediente
interesate doar de autoperpetuare ca partide individuale sau coalizate.
Astfel, Guvernul României a luat locul Parlamentului în plan legislativ,
acesta din urmă fiind castrat.
Multe
voci s-au ridicat împotriva legiferării prin Ordonanţe de Urgenţă,
chiar şi partidele care sunt astăzi la putere. Ordonanţele nu au
dispărut. Doar că lor li s-a adăugat o formă şi mai tiranică de
legiferare – Asumarea Răspunderii Guvernului pentru Orice. Legi de
importanţă covârşitoare pentru noi şi pentru generaţiile viitoare au
trecut prin bunul plac al Puterii prin Asumări de Răspundere – Coduri
Civile şi Penale, Legea Educaţiei Naţionale, Legile Muncii ş.a.. Degeaba
au fost consultaţi cei interesaţi de aceste legi, în final, numele
modernizării au fost trecute aşa cum s-a dorit de clientela politică şi
nu de cei interesaţi. NU au trecut în numele nostru. Legile Fundamentale trebuie să treacă prin consens şi nu prin tirania majorităţii temporare!
Prin
aceste formule autoritare instituţiile democratice devin tot mai slabe
pentru că sunt folosite ca paravan pentru a limita şi micşora
democraţia. Fiind lipste de credibilitate aceste instituţii sunt
părăsite de cetăţean care se retrage tot mai mult în calitatea sa
originară –aceea de indivi – loc în care nici naţiunea, nici poporul şi
nici măcar statul nu mai există. Statul ne-a împins în individualism gregar ca să scape de cetăţeni.
Şi
procesul continuă: fără să întrebe pe nimeni statul doreşte să
regionalizeze România nu prin referendum ci prin legi administrative.
Doreşte să comaseze alegerile pentru ca nimeni să nu mai ştie ce
votează. A hotărât deja că primarii vor fi aleşi într-un singur tur de
scrutin lipsindu-l pe cetăţean de posibilitatea unei a doua şanse la
majoritate. Astfel primari cu 20% din voturi vor hotărî pentru toţi
cetăţenii. Astfel nici tirania majorităţii nu mai funcţionează – este
dictatura pe faţă a unei minorităţi clientelizată de stat. Căci aceşti
primari nu au prea multe pârghii de a-şi adminstra singuri comunitatea,
sunt siliţi prin legi nedrepte să depindă în continuare de stat.
Aberaţia bugetului centralizat face ca ieşenii să plătească pentru
metroul din Bucureşti, iar bucureştenii pentru căldura de la Brad. Iată
expresia clară a domniei absolute a statului asupra societăţii. O societate demnă este o societate de cetăţeni autonomi.
Autonomia
cetăţeanului înseamnă că el este complet liber în raport cu
proprietatea sa şi egal în această libertate – adică juridic – cu toţi
ceilalţi cetăţeni. Doar o naţiune civică bazată pe autonomia cetăţeanului poate da naştere statului de drept.
Criza
economică din acest moment dă la oparte masca de pe faţa hidoasă a
oligarhiei ilegitime ce a acaparat statul cetăţenilor. De aceea astăzi
am avea posibilitatea să schimbăm prin presiune civică statul oligarhic
pentru a-l înlocui cu statul de drept bazat pe o naţiune civică. Dar
pentru aceasta este nevoie de unirea tuturor cetăţenilor care se simt
excluşi de la decizia cetăţenească în orice fel.
I.
Vrem ca legile, hotărârile, deciziile care sunt luate în numele
oligarhiei să nu mai fie declarate ca fiind luat în numele nostru.
II.
Vrem ca orice decizie care implică existenţa mea directă sau democraţia
să fie interogaă prin dezbateri reale şi a căror concluzii să fie
transpuse în practică : Nici o lege să nu mai fie adoptată prin asumarea
răspunderii guvernamentale sau prin ordonanţe de urgenţă. Există
suficiente legi în acest moment în România: lăsaţi-le să funcţioneze.
III.
NU vrem comasarea alegerilor. Prin aceasta se încalăcă dreptul
fundamental la o informare corectă şi transformă democraţia românească
într-una electoralistă. Orice schimbare a legii electorale să fie
adoptată doar în prima sesiune după investirea a legislativului. Oricând
altcândva să nu fie permis prin lege organică.
IV.
Vrem alegeri proporţionale sau mixte, care să permită delocalizarea
aleşilor naţiunii civice, care sunt reprezentanţii naţiunii şi nu a unor
grupuri de interese.
V.
Vrem o naţiune civică în care diferenţele etnice, religioase sau
sexuale să nu eiste. Naţiunea civică se opune naţionalismului de orice
fel şi deci şi partidelor etnice sau religioase.
VI.
Statul modern s-a întemeiat pe principiile Iluminsmului care respectă
fundamental viaţa umană şi dreptul fiecăruia de a-şi urmări fericirea.
De aceea VREM un stat social care permite egalitatea reală de şanse.
VII.
Egalitatea de şanse presupune că din taxele tuturor cetăţenilor trebuie
să beneficieze toţi cetăţenii de aceleaşi servicii, chiar dacă
minimale. Educaţia şi sănătatea sunt drepturile pozitive esenţiale
pentru orice cetăţean.
VIII.
Principiul nici o taxare fără reprezentare trebuie să fie întru-totul
respectat. Nici un impozit sau taxă nu pot fi impuse decât prin
consultarea cetăţenilor.
IX. Scopul taxelor trebuie să fie transparent, la fel şi cheltuirea lor.
X.
Vrem ca discursul public să fie decent şi adecvat. Orice abuz de
limbaj, orice violenţă de limbaj, din partea oricui ar veni trebuie
sancţionată prin retragerea dreptului la cuvânt pentru o perioadă
oricare de timp.
Salvarea
unui stat nu va veni niciodată din exteriorul lui, chiar dacă pentru
moment pot exista aceste aparenţe. Dacă cetăţenii acelui stat nu sunt
dispuşi să îl salveze el se va prăbuşi negreşit mai devreme sau mai
târziu. Un stat întemeiat pe naţiunea civică NU va putea niciodată
să fie înfrânt, nici din afară nici din interior. El este adevăratul
stat de drept.
Prof. Dr. VIRGINIA MIRCEA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu