FEMEILE DIN VIAŢA LUI BRÂNCUŞI (VIII). Miliţa, roaba lui Brâncuşi

În biografiile publice ale Miliţei Petraşcu întâlnim formulări de genul: „Între 1912 şi 1924 studiază sculptura la Paris, în atelierele lui Bourdelle, Matisse şi Brâncuşi. Se împrieteneşte cu nume ilustre ale avangardei pariziene, printre care soţii Delaunay, scriitorul Ilya Erhenburg şi poetul Guillaume Appolinaire”. Sau: „În 1919 participă la Salonul Independenților cu un bust. Face cunoștință cu Constantin Brâncuși, care îi devine ghid în lumea sculpturii moderne. Amprenta personalității artistice a Miliței Petrașcu poartă urme ușor sesizabile ale măestriei lui Brâncuși, reprezentând pentru ea un câmp magnetic în care a gravitat toată viața”...

Aproximativ corect, dar, în esenţă, irelevant şi evaziv, ca un mulaj, ca o mască. Deci, fundamental fals! În 1919, când a ajuns în Impasse Ronsin, Miliţa lucrase într-adevăr cu Bourdelle şi Matisse şi avea propriul ei atelier, dar vizita aceea nefericită i-a distrus viaţa şi, aproape, şi cariera. S-a prezentat la Brâncuşi, i-a spus cine este, i-a arătat ce ştie, iar maestrul i-a spus că e talentată, că stăpâneşte foarte bine şi în egală măsură tehnica abstractă şi cea clasică şi că are mâinile făcute pentru cioplit. Ceea putea să fie adevărat dar, în acelaşi timp, o simplă stratagemă de cucerire, căci Miliţa avea mâinile mici, fragile şi fine, făcute pentru mângâiat şi modelat. De altfel, ea n-a excelat niciodată în sculptura cioplită...

Din ceea ce i-a relatat lui Adrian Costea, din ce a lăsat ea să se înţeleagă şi din ce a dedus acesta, Miliţa s-a îndrăgostit de Brâncuşi pentru tot restul vieţii ei, cu o pasiune care era cât pe ce s-o anihileze ca artist. A doua zi după întâlnirea din atelier, maestrul s-a dus cu ea să-i cumpere ciocan şi dălţi şi a invitat-o la masă. Din seara aceea, Miliţa a rămas la el, cu scurte intermitenţe, până în 1924. Brâncuşi a avertizat-o că n-o iubeşte, dar n-a gonit-o. În schimb a făcut abstracţie de prezenţa ei cu o cruzime olimpiană. Miliţa fost martora tuturor experienţelor artistice şi amoroase ale iubitului ei şi i-a stat la dispoziţie de câte ori „stăpânul” avea chef de ea. A fost roaba lui! Cel mai mult a durut-o, probabil, momentul în care Brâncuşi a plecat în România cu americanca de origine irlandeză Eileen Lane (între 11 septembrie şi 7 octombrie 1922). În aceeaşi perioadă, Brâncuşi a cunoscut-o şi pe Cella Delavrancea, pe care a cucerit-o cam după acelaşi scenariu.

Din punct de vedere artistic, deşi majoritatea criticilor de artă consideră că Brâncuşi a influenţat-o pozitiv, se pare că lucrurile au stat invers. Miliţa şi-a abandonat extraordinarele portrete, în care excela fără concurenţă, şi a intrat în capcana stilului şi căutărilor lui Brâncuşi, care erau interesante, exotice, dar... nu erau ale ei. I-au trebuit ani ca să se smulgă din ele şi să se reîntoarcă la ea însăşi.

Primul pas l-a făcut în 1924, când şi-a părăsit „sultanul” şi a venit în România. A reluat cu toată disperarea legătura întreruptă cu Marcel Iancu, dar în condiţii restrictive, căci Marcel Iancu era însurat. În 1925, învinsă şi resemnată, Miliţa s-a măritat cu un profesor de la Academia Militară, pe nume Emil Petraşcu. Relaţia cu Marcel Iancu a continuat în secret, dar situaţia era de-a dreptul autistă, în care fiecare era izolat în propriul infern: Marcel Iancu o iubea cu pasiune pe Miliţa, Miliţa continua să-l iubească cu disperare pe Brâncuşi iar Brâncuşi nu iubea pe nimeni. Miliţa şi Marcel erau căsătoriţi (fiecare cu altcineva), el era liber.

În 1937, Miliţa Petraşcu a primit oferta de a realiza complexul monumental de la Tg. Jiu, iar ea i l-a cedat lui Brâncuşi. Dar nu pentru că aşa a vrut, ci pentru că el i-a cerut-o. Iar ea a acceptat. Mai mult, s-a luptat din toate puterile cu autorităţile pentru ca lucrările să se desfăşoare corect şi în termenele fixate. S-a luptat ca şi când ar fi fost proiectul ei. „Fără determinarea, aproape violentă, a Miliţei, şi fără forţa ei de convingere pe lângă cei care deţineau puterea de decizie la vremea respectivă, Brâncuşi nu ar fi construit niciodată complexul de la Targu Jiu – relatează Adrian Costea. Cu lacrimi în ochi, îmi povestea de vremurile când Brâncuşi venea în Pictor Negulici (strada pe care se afla locuinţa Miliţei, construită de Marcel Iancu n.r.), bineînţeles, îmbrăcat în frac. Şi, ca să şocheze întreaga audienţă, aşa cum de altfel erau stilul şi tactica lui, privea şampania şi caviarul, dar mânca slănină cu mujdei şi bea zeamă de varză, fapt care, evident, şoca pe toată lumea... În atelierul ei, printre alte ciocane, exista şi unul foarte uzat, lucios, pe care nu aveam dreptul să-l ating: era primul ciocan pe care Brâncuşi i-l oferise atunci când s-au cunoscut, ca să-şi înceapă cariera ei de cioplitor”. (VA URMA)

Citeşte şi:

FEMEILE DIN VIAŢA LUI BRÂNCUŞI (VII). Miliţa Petraşcu, răzvrătita

FEMEILE DIN VIAŢA LUI BRÂNCUŞI (VI). Maria Tănase, "bocitoarea profesionistă"

FEMEILE DIN VIAŢA LUI BRÂNCUŞI (V). Cella Delavrancea

FEMEILE DIN VIAŢA LUI BRÂNCUŞI (IV). Peggy Guggenheim, "amanta moderniştilor"

FEMEILE DIN VIAŢA LUI BRÂNCUŞI (III). Nancy Cunnard şi Vera Moore

FEMEILE DIN VIAŢA LUI BRÂNCUŞI (II). Nume de cod "Morice"

FEMEILE DIN VIAŢA LUI BRÂNCUŞI (I) "Materialul didactic"

Sursa: certitudinea.ro