NICU COVACI: Scrisoare către opinia publică

Stimate doamne, stimaţi domni
Adresez această scrisoare tuturor, inclusiv celor care sunteţi specialişti în materie de justiţie, rugându-vă să-mi spuneţi parerea sincera legată de şansele mele de a mi se face dreptate in România.

Bineînţeles că, în anii ’70, nimeni nu ar fi visat că va cădea ZIDUL şi că Nicu Covaci se va întoarce acasă… Totuşi, acest lucru s-a întâmplat şi eu m-am întors să-mi continuu activitatea artistică în faţa unui public pe care îl iubesc şi mă iubeşte.

Întors în ţară eram mai mult ca sigur că, la Uniunea Compozitorilor, se va găsi o sumă apreciabilă de bani, rezultată din vânzarea discurilor noastre. Până în anul plecării, aveam informaţia, de la cunoştinţe ce lucrau la Electrecord şi în magazine, că s-au vândut cam 460.000 de discuri CANTAFABULE. Acest lucru nu era de mirare atunci, căci TOATE CELELATE DISCURI, aşa cum a recunoscut şi avocatul Electrecordului, s-au vândut în număr de câteva sute de mii, iar CANTAFABULE era cel mai reuşit disc al nostru până la ora aceea.
Spre marea mea surprindere, nu numai ca la Uniunea Compozitorilor nu se afla nicio suma, dar nici din discurile ce le vedeam pe piata (vezi CANTAFABULE) nu am primit nimic.

La procesul impotriva Electrecordului, unde am fost silit sa platesc un expert contabil cu suma de 4.500 euro (am inteles ca asa ceva este absurd!), avocatul Electrecordului a jurat in fata instantei ca matrita discului CANTAFABULE a fost distrusa dupa ce eu am parasit tara.
Nu vad vreun motiv, dar hai, sa acceptăm… Totusi, pe piata se vindeau, in anii ’90, discuri CANTAFABULE cu o coperta din doua culori (una galbena, alta albastra) si doua discuri disparate, spre deosebire de discul produs in anii ’70, care avea o coperta dubla şi continea ambele discuri. Coperta dublă era gri, asa cum am conceput-o noi (caci tot noi am produs si grafica copertii).

La proces nu am avut la mine un disc de pe piata, deoarece nu mi-a trecut prin cap ca cineva ar putea nega existenta acestuia.
Expertul contabil, platit cu acea suma aberanta, a venit cu o hirtie tiparita, din care reiesea ca Electrecordul A PRODUS ÎN TOTAL DOAR 7.000 de discuri CANTAFABULE!!! Greseala expertului a fost ca nu stia datele tehnice ale fabricii de viniluri si asa a improvizat niste sume absurde si caraghioase, din care reieşea ca fabrica a produs, de exemplu, in luna aprilie 17 bucati, in luna mai 45 de bucati, in luna Septembrie 35 de bucati si tot asa, timp de doi ani de la producerea discului si pina la plecarea mea din tara. Dupa plecarea mea, asa cum am zis, avocatul Electrecordului sustinea ca matrita s-a distrus.

Dupa o discutie cu domnul Paul Enigarescu, unul dintre inginerii de la Electrecord in acea perioada, aflu ca dinsul a produs vreo 70.000 – 80.000 de discuri CANTAFABULE in anii ‘90. Si am mai aflat ceva: FABRICA DE VINILURI NU POATE PORNI DACA NU ARE O COMANDA DE CEL PUTIN 3.000 DE DISCURI!

Am gasit, la tipografia din Bucuresti unde Electrcord obisnuia sa-si tipareasca copertile, doua chitante (facturi) reprezentind platile a doua transe de coperti.
Prima, de 64.000, a doua de 500.000 coperti. Cum se explica această comandă de înca 500.000 de coperti, dupa prima comanda de 64.000?... Că doar nu se vândusera, dupa spusele expertului, decit 7.000 de discuri. Pai asta era o frauda din avutul obstesc si se pedepsea cu inchisoarea, nu? (atasez aici si chitantele…)



Deci acest expert contabil, învestit de Justitia Română, a mintit cu usurinta declarind ceva imposibil.
Si totusi Justitia Română a acceptat aceasta expertiză si am pierdut procesul.

La producerea filmului NEMURITORII, regizat de Sergiu Nicolaescu, am inregistrat, cu toata formatia Phoenix, in studiourile SahiaFilm, o serie din piesele mele, ca fond sonor al filmului. Ba chiar actorii cintau, din cind in cind, cite o strofa din acele piese
Or, asa cum se stie , la producerea unui film exista trei autori: scenaristul, regizorul si compozitorul coloanei sonore.
Deci drepturile de autor trebuie impartite intre acesti trei autori. Si iarasi… cine se gandea atunci ca va cadea ZIDUL???

Sergiu Nicolaescu m-a scos de pe generic, de indata ce am plecat din tara, iar drepturile mele de autor au intrat in alte buzunare… Intors in tara l-am întrebat, pe Sergiu Nicolaescu, cum si-a permis sa-mi scoata numele de pe generic. Bineinteles ca a dat vina pe Securitate, asa cum o fac astazi toti cei prinsi cu minciuna… « Bine ca ne-am intilnit - mi-a spus - , te voi trece din nou pe generic… Uite, am o comanda de 150.000 de casete video pentru Canada si 100.000 pentru Statele Unite »…

Nici pina azi nu am vazut un ban din drepturile de autor la acest film, care se vinde si azi pe toata planeta, sub formă de casete video si DVD-uri.
Recunosc ca am primit acum citiva ani 1.000 lei vechi de la UCMR pentru « Nemuritorii ». Aşa scria acolo, însă nu pot crede, caci ar fi un afront imens. NEMURITORII pot fi gasiti pe Internet oricând, in toate formele si traducerile, iar eu n-am primitîncă, nici dupa 40 de ani, drepturile de autor. La procesul contra acestui Nicolaescu, mi se impune, de catre Justitia Romana, acelasi impertinent expert contabil. Desi am schimbat biroul de avocatura, avocatii nu l-au recuzat pe acest criminal si nici nu l-au dat în judecata, cu toate ca există dovezi concrete ca a mintit si a produs niste expertize false.

Pe de alta parte, descopar in Art.35 aliniat 2 din O.G.2/2000 devenit Legea 156/2002, referitor la expertii tehnici judiciari si extrajudiciari, ca exista responasbilitati si sanctiuni si pentru acesti alesi ai Justitiei. Din păcate, avocatii mei actuali nu au pornit un proces impotriva acestui expert contabil, proces care ar fi lamurit si situatia cu Electrecord si ar fi blocat orice alta aparitie a acestui expert murdar. Acum aflu ca, dacă nu platesc inca jumatate din suma ce se acorda din nou acestui impertinent expert, adica inca 2.500 euro, pierd procesul. Daca stiam ca si a doua jumatate din bani se duce la acelasi expert in crima, nu plateam nici prima jumatate. Pe de alta parte, eu nu am cum sa obtin sumele acestea uriaşe. În plus, eu sunt cel furat. De când victimei i se face dreptate doar daca are bani?... Înseamnă că omului sarac, in tara asta, nu-i ramine decit sa puna mina pe flinta si sa se retraga in padure?... În sfârşit, dacă nu platesc aceasta suma pina pe 5 august, pierd procesul…..

Atât in România cât si in toate ţările civilizate, exista o lege a drepturilor de autor. In România ar trebui ca aceste drepturi sa fie apărate de institutia numita UCMR. Acesti domni incaseaza, din orice utilizare a muzicii, un anumit procent, din care isi pastreaza dinsii o suma si restul se imparte la compozitor si scriitor. Dar daca cineva imi foloseste piesele in concert, in taxiuri, hoteluri sau evenimente de tot felul, aceasta institutie ce face ? Nu se implică?

Pentru toate cele intimplate m-am decis sa nu mai platesc UCMR-ului nimic. M-au dat în judecată si au cistigat!!! In loc sa se judece cu Electrecordul si cu Sergiu Nicolaescu, ei ma ataca pe mine, desi era la mintea cocosului ca de la aceste doua institutii se luau mult mai multi bani decit din biletele vindute la citeva concerte.

Mai exista si o instiitutie numita CREDIDAM, care ar trebui sa plateasca niste sume pentru interpreti. Sumele intră de la radio, televiziune etc si ramin la ei, pentru că interpretul nu stie cind si unde a fost dat pe post. Pai in formatia Phoenix sunt trei interpreti ce locuiesc in tara si patru care locuiesc in strainatate. DE UNDE PÂNA UNDE SA STIM NOI CIND SI UNDE AM FOST TRANSMISI PE POSTURI? Aceste institutii nu au obligatia de a da socoteala pentru fiecare emisiune in care realizatorii se folosesc de artisti? Exista sau nu o lege?

Simati domni si doamne, vă cer părerea, pentru ca sunt sigur că răul nu va conduce lumea la infinit. Sunt sigur că nu sunt singurul exploatat şi furat de această societate. Dacă există undeva dreptate, atunci să se facă. Eu, dupa cum mă cunosc destui, nu voi ceda. Îmi trebuie totuşi suportul opiniei publice, care să-mi ţină spatele şi să mă încurajeze că merită să te baţi până câştigă BINELE şi DREPTATEA.

NICU COVACI

Sursa: www.certitudinea.ro

"Mioriţa" - o temă falsă, o manipulare istorică

“Scoateţi Mioriţa de pe drapel!” – spunea, într-o emisiune tv, Florin Chilian. Avea şi nu avea dreptate. Mai mult n-avea. De ce? Şi el, şi Nicu Covaci, ca şi alţii mai mărunţi, sunt victimele unei colosale manipulări istorice, denumită - ba chiar “branduită” în acest sens - fatalism mioritic. O formidabilă demonstraţie de iluzionism, făcută cu toate obiectele la vedere (fără “preparaţie”, cum ar spune Iosefini), dar în care privitorul vede ce-i arată iluzionistul.
Cică blestemul naţiei noastre e filosofia acestei minunate balade. Fals! Ar fi bine să fie aşa - din motivele pe care am să le prezint - dar nu e aşa! În Mioriţa nu se scrie sau nu se spune nimic din ceea ce i se atribuie. Ciobanul nu se lasă ucis de confraţi decât în minţile noastre manipulate. În graba lecturii, uităm să citim un vers de o importanţă fundamentală: “ŞI DE-A FI SĂ MOR”…
Să recitim povestea, care e foarte simplă şi foarte explicită din punct de vedere epic…
Aflăm din primele şase versuri că trei ciobani se “deplasau” cu turmele “pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”. Ni se spune apoi cine sunt ciobanii: “Unu-i Moldovan,/ Unu-i Ungurean/ Şi unu-i Vrâncean”. Urmează conflictul:
„Iar cel Ungurean,
Şi cu cel Vrâncean,
Mări se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l'apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel Moldovan,
Că-i mai ortoman
Ş'are oi mai multe,
Mândre şi cornute,
Şi cai învăţaţi
Şi câni mai bărbaţi!”...
Să facem un stop cadru! Aşadar, ciobanul Moldovan e mai „ortoman” şi „are oi mai multe, mândre şi cornute”. Se presupune aşadar că era un om gospodar, deci activ, practic, concret, unul care făcea „zootehnie” performantă în aceleaşi condiţii cu ceilalţi doi. Subliniez: performaţele lui „ciobăneşti” erau aici, pe pământ, nu în plan metafizic. Era, cu alte cuvinte, cel mai „şmecher”! Aşa cum se întâmplă în viaţă (şi în filmele cu personaje pozitive şi negative), prosperitatea Moldovanului generează în ceilalţi doi sentimentul omenesc numit invidie. Incapabili să fie la fel de „şmecheri”, aceştia nu pot rezista „concurenţei” decât eliminându-l, ceea ce se şi hotărăsc să facă:
„Mări se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l'apus de soare
Ca să mi-l omoare”...
Abia aici apare în ecuaţie mitologicul, intervenţia divină. Prin vocea oii, care i se adresează direct, avertizându-l:
„Stăpâne, stăpâne,
Îţi cheamă ş'un câne,
Cel mai bărbătesc
Şi cel mai frăţesc,
Că l'apus de soare”... etc.
Iar ciobanul care, cunoscând limba „fiarelor”, avea, se vede treaba, ceva abilităţi transcendentale, o aude, o înţelege şi-i spune:
„Oiţă bârsană,
De eşti năzdrăvană
ŞI DE-A FI SĂ MOR
În câmp de mohor,
Să spui lui Vrâncean
Şi lui Ungurean...”
Aici se află cheia întregii mistificări. Versul “ŞI DE-A FI SĂ MOR” a fost omis, fie din prostie, fie din neatenţie, fie cu intenţie, în toate exegezele despre fatalismul mioritic al naţiei. Fatalism care a fost virat, prin interpretare şi inducţie, spre obedienţă, spre lipsa de coloană vertebrală a ciobanului (şi a noastră, prin extensie istorică). O fi adevărată lipsa de coloană vertebrală în ceea ce ne priveşte, dar asta n-are legătură cu Mioriţa. Modelul propus de baladă e cu totul altul, e invers!
Mioriţa este un testament. Într-un testament i se spune legatarului (oiţei bârsane, în cazul de faţă) ce să facă în caz că el va muri. Dar nu e testamentul unuia care se va lăsa ucis, e testamentul unui bărbat care pleacă la luptă. Spun asta pentru că e puţin probabil ca un individ care şi-a dovedit calităţile practice, luptându-se să fie cel mai bun pe domeniul lui de referinţă (cel mai “ortoman”), să fie dispus a ceda totul pentru o supoziţie postconcepută în secolul XX. E ilogic. Dacă acest lucru ar fi fost exprimat în textul baladei, era altceva. Dar NU A FOST EXPRIMAT nimic în acest sens! Scrie doar atât: “şi de-a fi să mor”. Unde scrie că n-a luptat? Nu scrie. Ba chiar există variante ale Mioriţei - mai rudimentare ca expresie artistică - în care ciobanul chiar luptă şi chiar îi învinge pe ceilalţi doi. În forma de faţă, esenţializată, Mioriţa este un testament. Într-un testament ţi se spune ce să faci “după”, nu “înainte de”. Şi dacă tot e să interpretăm, propun următoarea întrebare: ce motive ar fi avut ciobanul să nu lupte pentru a-şi apăra averea, de vreme ce s-a luptat ca s-o facă? Motivul, dacă există, e în mentalitatea sau în laşitatea noastră. Preferăm să aruncăm pe seama unei fatalităţi istorice propria blazare sau neputinţă, ca să scăpăm de responsabilitatea morală a faptului. Şi l-am transformat pe cioban într-un fel de “acarul Păun” al vinovăţiei noastre. În fapt, ciobanul din Mioriţa nu numai că nu se lasă doborât, dar nu acceptă nici moartea ca pe o înfrângere! O transformă în nuntă cosmică şi ne-o livrează ca model. Iar noi – ce-am înţeles? Că s-a lăsat omorât. De unde, până unde? El este învingătorul absolut, nu învinsul absolut. Chiar dacă e bătut, nu e învins. Nici în viaţă, nici în moarte.
Mioriţa nu e un model fatalist. Nu e nici măcar un paradox. Paradoxali suntem noi, care înţelegem lucrurile cele mai elementare pe dos. Şi astfel, prin înlocuirea Mioriţei cu o clonă obţinută în laborator şi botezată cu numele originalului, s-a ajuns la confecţionarea unei întregi paradigme a obedienţei. Din cauza acestei mistificări (substituiri), am început să urâm Mioriţa, ale cărei sensuri şi semnificaţii ne scapă. Am ajuns să ne fie ruşine cu cea mai virilă, cea mai profundă şi cea mai complexă baladă a noastră. Şi una dintre cele mai frumoase din lume…
În consecinţă, aş relua mesajul lui Florin Chilian în următoarea formulă: “Daţi jos de pe drapel clona Mioriţei şi puneţi originalul!”

Citeste si pe CERTITUDINEA