Ceea ce vom prezenta în continuare este un document care vede lumina tiparului pentru prima dată, după 95 de ani. Niciun istoric român nu l-a folosit ca material de lucru în studiile și scrierile de specialitate, niciunul nu l-a pomenit măcar. Și totuși el este un document fundamental pentru înțelegerea istoriei interbelice a României, în speță a relațiilor româno-evreiești. Cu atât mai mult cu cât suntem în Anul Centenarului. Căci trebuie să știm ce anume celebrăm. Marea Unire a fost precedată de convulsii teribile, despre care nu știm aproape nimic. Aceste convulsii trebuie știute și asumate. Toate. Și eroismul, și trădările. Și ale noastre împotriva noastră, dar și ale altora împotriva noastră.
Documentul
la care facem referire este înscris în categoria „Documente oficiale”
editate de Camera Deputaților și a fost tipărit în 1923. Titlul
documentului este „JIDANII ÎN RĂZBOI” și cuprinde, conform
explicațiilor aferente, „Discursul
rostit, în ședințele Adunării Deputaților de la 17-18 iulie 1918,
asupra Proiectului de Lege a Împământenirii Streinilor născuți în țară,
de Dl. Prof. A.C. CUZA”, dar și dezbaterile parlamentare în ansamblul lor.
Alexandru Florian spunea, într-o emisiune TV, că acest tip de scrieri
trebuie prezentate cu aparat critic. Iată și aparatul critic. (M.M.)Pentru ce cred că acest document trebuie cunoscut
Ioan Roșca
Sacrificiile româneşti din primul război mondial nu au fost de
ajuns pentru ca România Mare să fie recunoscută necondiţionat de
Aliaţi, pe baza convenţiei făcute şi respectate de Brătianu în 1916. Ca
şi în 1859 (recunoaşterea Unirii), 1866 (recunoaşterea domnului străin
şi a noii Constituţii), 1879 (recunoaşterea Independenţei) marile puteri
(dominate de oculta mondializată) au impus Românilor asigurarea
cadrului optim propăşirii străinilor care au penetrat masiv ţările
române. Presiunea
în favoarea evreilor a venit din toate părţile, întărind impresia că ei
căpătaseră controlul politic al lumii. Insistenţelor franco-engleze li
s-a adăugat presiunea Americii, la conferinţa de pace de la Paris, care
a impus dărîmarea stavilei în calea cotropirii politico-economice, o
redută pe care românii încercau să o menţină, din 1866. La est,
proaspătul URSS, răsturnînd politica ţarului, a devenit o nouă armă a
filo-semitismului.
Este interesant că cealaltă tabără din conflictul mondial - Puterile
Centrale - a avut aceeaşi poziţie faţă de interesele evreilor. Evoluţia
ulterioară a Germaniei (datorită împlicării sioniştilor în atragerea în
război a SUA - pe care nemţii au considerat-o ca trădare fatală) nu
trebuie să ne ascundă faptul că, pînă la ruptură, şi Germania a
susţinut, la noi, pretenţiile evreieşti, Austria fiind implicată în
proiectul pan-european de colonizare masivă a evreilor în Europa de Est,
inclusiv peste Romania. Ca atare , printre condiţiile de capitulare
puse de Puterile Centrale în 1918 României (vezi pacea de la Bucureşti),
apare (la art. 28) obligaţia de naturalizare în masă a evreilor. Deci,
ce au realizat Aliaţii în 1919, ni se impusese, în 1918, de adversarii
lor.
Presiunea a lucrat universal, pe căi oficiale sau discrete.
Jurnalul lui Marghiloman, deşi zgîrcit cu comentarea modului în care
s-a ajuns la legea împămîntenirii evreilor din 1918, conţine referiri
interesante. Publicăm alăturat, o parte din acest jurnal...
JURNALUL LUI ALEXANDRU MARGHILOMAN
(Fragmente)
„13.08.13. Fac cunoștință lui Clemenceau. [...]
Îmi apune că a vorbit de mine într-un articol privitor la evrei.
Luzzati i-a scris că va face el un articol asupra evreilor români,
recunoaște că ar fi mai bine ca nimeni să nu se mai ocupe de această
chestiune, ca să avem plăcerea iniţiativei.
4.01.14 Două mari cestiuni sunt ameninţătoare: cestiunea Transilvaniei şi cestiunea evreiască. [...]
19.09.14 Take : Anexarea Transilvaniei însemnează sufragiu universal și emanciparea în bloc a ovreilor. În Transilvania colegiul I ar fi al proprietarilor, toţi unguri; colegiul II al Saşilor și Secuilor. [...]
24.02.15 Vizita părintelui Lucaci. [...] Ungaria este oblăduită peste tot de Ovrei, şi la Londra graţie Rothschildzilor ei sunt în bună situaţie. [...]
23.11.16 [...] Mackensen, cu 3 automobile, soseşte încet, la Palatul Regal. [...] Mulţimea umple treptele şi aclamă. Da, aclamă pe mareşal! Vi se va spune că erau mulţi Germani şi ovrei...
22.02.17 [...]
Se demontează moara Assan, moara cea mai modernă şi cea mai bine
instalată din România, pentru a o transporta la Constantinopol!
[...] Cu această ocazie, G. Știrbey îmi atrage atenţia că ovreii sunt
singurii cari se bucură de o protecţie eficace: «Moara Comercială», și
mai modernă ca moara Assan şi care cea dintâi a fost ameninţată, scapă,
cu toate că ea a făcut parte din sindicatul englez. Graţie lui Făreanu,
Minovicii ies dela «Imperial»: după 2 zile numai, prin intervenţie
evreiască. Germanii proiectau să înlocuiască pe Bărdescu cu Babeş, cu
toate că acesta semnase protestarea anti-germană. Palestina pe toată
linia!
24.02.17 [...] Şi Carp găseşte că evreii sunt astăzi atotputernici şi că dau germanilor poveţele cele mai rele.
8.03.17 [...] Lapu Kostake vine la ora 9 1/2 dimineaţa [...]
dar ce va fi această recrutare făcută de fiecare ofiteraş după
recomandaţia evreilor, cari mişună în jurul Germanilor în funcţiune?
21.03.17 [...]Ne-am întrunit la Maiorescu: [...] Maiorescu a pus, clar, chestia evreiască - ei trebue naturalizaţi. În afară de necesitatea de a o face, va mai fi și beneficiul bunei voinţi a presei care se află în mâinile ovreilor şi
al cărei concurs va fi util pentru a restabili creditul ţărei. Toată
lumea este de acord, afară de Rosetti. Cantacuzino ar preferí să ne
lăsăm să fim siliţi; Arion, din contra este de părere ca iniţiativa să vie dela noi. [...]
17.04.17 Vizita d-lui Paul Nathan, multi-milionar german, secretarul federaţiei evreeşti a Imperiului, care este echivalentul Alianţei Israelite din Paris. Îmi expune că chestiunea evreiască, va fi impusă la Congres. Statele-Unite s'au obligat la aceasta.
Nu ştie dacă aceiași inițiativă va fi luată și de Germania; dar cînd
Rusia rezolvă ea însăşi această chestiune, ar fi greu să te îndoeşti de o
constrângere. Această constrângere ar fi rea pentru viitor, căci ea ar
provoca duşmănie între Evrei şi Români. El îmi pune întrebarea neted: Ce
crede partidul d-voastră asupra acestui punct? Îi comunic hotărârea luată de Comitetul nostru de a rezolva chestiunea, luând iniţiativa, cu scop de a avea profit. El: La Congresul de pace. Eu: Înainte chiar, dacă e posibil, pentru ca chestiunea să rămână o afacere de ordin intern.
D-1 Nathan mă întreabă dacă poate să dea publicităţei această ştire a
cărei importanţă nu va scăpa nimănui şi pentru buna dispozițiune a
pieţei americane, care va fi marele împrumutător. Eu: Nici un neajuns,
atâta timp cât chestiunea ese indicată ca făcând parte din întregul lot
de probleme ale căror soluţiuni ne preocupă [...].
23.04.17[...] Un articol din „Ruskoje Slovo” din 23 Aprilie 1917: „va fi un progres mai mult pentru democratizare; legile
contra evreilor din România erau o frână în contra Rusiei; dar acum că
chestiunea este rezolvată în Rusia, se va rezolva şi în România”.
21.09.17. Un om de treaba, d. Oscar Cisek, liberat din lagărul de prizonieri din Austria, mi-aduce știri despre aproape 50 grupe de ţărani din Şarul Dornei cari sunt internați la
Katzenau (inutil a căuta acest nume în atlas: e un nume născocit de
Italienii aflați în lagăr şi acuzați că manâncă «Katzen !»).
[...] Acești nenorociți, despre a căror existenţă şi loc de detenţiune
nu se ştia nimic, sunt într-o stare de mizerie îngrozitoare. Mulţi au
murit! Cisek i-a auzit spunînd că adeseori au înghițit oţet ca să le mai
strângă stomacul. O pâine de contrabandă costa 8 coroane. Sunt evrei români internaţi acolo; dar din Viena, de pretutindeni, au fost ajutaţi și adeseori puşi în libertate. [...]
23.10.17 Horstmann îmi aduce condițiunile de pace ale Sovietului, care a însărcinat pe Skobelev să le susțina la conferinţa de la Paris. [...] Pentru România, Sovietul propune reintegrarea în frontierele sale, însă România va acorda drepturi politice Evreilor, iar Dobrogea va fi declarată autonomă.
24.03.18 București [...] Kriege, însoțit de Austriacul von Peters, îmi aduce protocolul cu articolele votate eri. [...] Chestia evreiască este formulată cu menajări, toată lumea este ahtiată, să se termine. [...]
30.04.18 [...]
Francezii şi alții cari vor să plece din Moldova, și cealaltă atrăgand
atențiunea lui asupra lipsei de sprijin a poliției din Odessa faţă de
acţiunile Rușilor şi ovreilor contra noastră.
27.06.18 Iași. [...] Elaborez legea evreilor, de mai mult timp în lucru [...].
9/22.07.18.
București. Invazia obișnuită. Cel mai tenace, Horstmann care, pe lângă
multe altele, mă amețeşte iar cu legea evreilor. Berlinul telegrafiază
fără încetare că pentru dovadă trebuie să se refere la art. 57din C.c.
în loc de art. 33.
24.07.18. Legea evreilor e votată de Senat; cele două din urmă discursuri, lungi şi tinzând să dovedească că nu dă destul: Motru și Bădărău.
17/30.07.18 [...] Începem legea evreilor. Cuza vorbeşte de la 3-8 ore și tot n'a isprăvit.
În loje şi mai ales la galerie, multiple de prieteni și de studenţi, a
căror atitudine e neîndoios foarte favorabilă oratorului. [...]
18/31.07.18 [...] La ora 10 sfârşim legea evreilor. Cuza a mai vorbit încă trei ceasuri. Am răspuns în mod sobru. Zelea Codreanu producând un scandal, tribunele au trebuit evacuate. [...]
23.09.18/6 Oct.)
[...] Abuzurile evreilor, întrebuinţaţi la toate exploatările germane,
nu mai încetează: Îndată ce li se refuză ceva de populaţie, fac să plouă
amenzile pe comune.
6/19.11.18 [...]
«Monitorul» conţine două decrete cu numerile 3272 si 3273, prin care:
1. Se disolvă Camerile, se convoacă corpul electoral pe baza sufragiului
universal și «conform unui decret-lege ulterior», 2. Se «declară inexistente și lipsite de orice putere legală» toate lucrările efectuate de Adunările disolvate, în tot timpul funcţionărei lor. [...]
20.11/3.12.18 [...] Cer să se rezolve repede chestiunea evreiască, restabilindu-se legea mea [...].
17/30.12.18
Corteanu a văzut pe unul din evreii convocați de Brătianu spre a le
citi proectul lui de decret asupra naturalizărei. Delegaţii au găsit
proectul foarte defectuos şi au cerut pur şi simplu aplicarea legei
Marghiloman. Furia lui Brătianu, care nu s'a stăpânit în ameninţări. Dar evreii, siguri de proptele internaţionale au luat'o de sus. S'au dus îndată să plângă d-lui de Saint-Aulaire, care nu le-a părut încântat de Brătianu [...].
23.01/5.02.19
La secția de notariat, un procuror, Racoviceanu, asupra cererilor de
naturalizare ale evreilor, a cerut ca petiționarii să facă dovada că nu sunt dezertori, nici condamnați pentru spionaj, etc. Dovada în ce spirit e concepută legea liberală și cum se îndeplineşte angajamentul internaţional luat de toate guvernele. [...]
7/20.02.19 Împrumutul nostru la París nu se face; Klotz nu-1 susţine. Va trebui ca mai intâi guvernul să modifice decretul asupra naturalizării evreilor. Se pare că Brătianu a telegrafiat, cerând cele mai largi îmbunătăţiri. [...]
21.06.19 [...] Brătianu este astăzi un obstacol pentru concesiuni [...]. Este sigur că felul de a lucra al lui Brătianu în chestiunea evreiască, ne-a grămădit toate forţele lor în spate.
Regina o spune și o cred, atît numai că Dânsa nu atribue procedeelor
liberale responsabilitatea acestei stări. «Clemenceau e cîștigat de ei; o
ştiu de mult timp [...], însă Wilson, adaogă Regina, e şi mai câştigat. La un dejun, Regina, ca balon de încercare, s'a ridicat contra Evreilor. „Wilson s'a făcut galben” a spus M. S. lui Mitilineu.
13.07.19 Am
avut eri o lungă conferință, cu d. Leo Wolfson, din New-York,
corespondent special al lui «Jewish Press Bureau» din New-York. E un fost Român care vorbește încă curent limba. Chestiunea evreiască şi incorectitudinea liberalilor în această chestiune ne-a atras tutela politică.
El povestește că Brătianu s'a dus să vadă pe col. House, căruia i-a
spus triumfător : «Am rezolvat chestiunea prin decretul meu No.3». House
i-a răspuns liniștit: «E a treia oară de când îmi anunțaţi acelaș
lucru, d-le Brătianu !». După Wolfson, Wilson nu se va abate de la
hotărîrea lui [...]
9.08.19. [...] Regele m'a primit la Cotroceni [...]. Relativ la minorități: «nu e așa că' nu putem ceda? este asolut imposibil!» [...]. Americanii, adaogă Suveranul, ne fac multe dificultăți»;
evident chestiunea evreiască, gândesc eu. «Dînşii ne acuză de
imperialism şi cu toate astea, din vremea imperiului roman, a fost un
imperialism mai formidabil ca imperialismul american actual?» [...].
7.09.19 [...] Am văzut pe Coandă, după ce s'a întors dela Paris. «Ce ne aduci? Pacea?» «Ce pace, rezistenţă şi iar rezistenţă. Oamenii aceia ar voi să ne robească pe vecie!... [...]
Coandă pretinde că Clemenceau este de partea noastră, şi că ar fi zis :
«Dacă aş fi Român, ași face ca ei»! America este aceea care duce jocul
care ne strânge de gât.
9.09.19
După comunicatul din Lyon, delegaţii noştri au declarat eri dim. la
Conferință că România e gata să iscălească mâine (Marți) tratatul cu
Austria, însă formulând rezerve exprese, privitor la art. 60 asupra protecției minorităţilor, transitul şi regimul economic. Consiliul suprem n'a admis aceste rezerve
și a hotărît că, dacă România iscăleşte, ea trebue să iscălească fără
rezerve. După toate citările jurnalelor, presa franceză ne e favorabilă;
America singură dă nota ostilă. [...]”
12.09.19
Astăzi dimineață guvernul a demisionat. Este probabil că d-1 Clarke
soseşte și va trebui să-şi prepare o figură de circumstanţă. De notat: Consiliul
Suprem contestă României că ar fi un Stat suveran, tratatul din Berlin
subordonând independenţa sa naturalizării Evreilor! Scrisoarea de
demisiune a lui Brătianu este întemeiată pe faptul că «Consiliul Suprem
al Marilor Puteri, care a înlocuit Conferința de pace a Statelor
Aliate», n'a ținut seamă de tratatul semnat în 1916 cu România și a
decis să impună României condiţiuni incompatibile cu independenţa sa,
etc. [...]
14.09.19 Ataşatul naval britanic, căpitanul de vas Neston-Diggle, mi se prezintă, de asemenea.
[...] „Vor fi totdeauna războaie, ori de cîte ori capitalul evreiesc o
va cere, atunci tirania evreiască, va apăsa din ce in ce mai mult asupra
noastră”.
16.12.19 [...] Vaida citește o lungă, foarte lungă declaraţie. [...] Nu
ne putem revolta în contra protecțiunei minorităţilor, din moment ce
implicit am primit-o, când am semnat tratatul cu Germania”.Concluziile care se desprind din acest jurnal sunt următoarele: românii au fost somaţi (şantajaţi) - prin nemţi, austrieci, ruşi, francezi, englezi, americani - să ofere evreilor naturalizarea, cît mai largă şi cît mai „din iniţiativa proprie”... Presat de germani, Marghiloman îi susţine pe evrei, inclusiv pentru că… ar fi luptat eroic împotriva germanilor. El impune legea sa (căzută, o dată cu altele, din perioada capitulării, la 6.11.1918), neavînd nici măcar curajul de a nota în jurnal ce a spus de fapt A. C. Cuza în cadrul celor 10 ore în care acesta a combătut naturalizarea, în faţa Parlamentului, la 17-18 iulie 1918. Şi totuşi, discursul lui de atunci pare a fi avut un rol în îndîrjirea cu care Brătianu a rezistat, în 1919, presiunilor „aliaţilor”, ceea ce sporeşte expresivitatea ascunderii acestui document, timp de 100 de ani.
Ştiu că a devenit incorect politico-penal să sfidezi „Ministerul
Adevărului”, scoţînd la iveală textele incomode, din mormintele culturii
române. Cred totuşi că centenarul ne obligă să aruncăm o privire asupra
unui document care pune problema încălcării suveranităţii noastre - în
interes evreiesc. Un om de ştiinţă nu poate admite teza că tot ce a spus
Cuza atunci era fals, pentru că el era antisemit, ci vede aici
explicate motive ale antisemitismului său. Chiar dacă toate ar fi
greşite, încă este important să le cunoaştem, pentru a înţelege istoria
interbelică a României.
Cine poate pretinde că e nesemnificativ faptul că mişcarea lui Codreanu
începe la Iaşi, imediat după acest discurs, adică după întoarcerea din
prizonierat a românilor care îi acuzau pe evrei că i-au exterminat în
lagăre, după asaltul bolşevic perceput de populaţie ca iudaic, după
răspîndirea zvonurilor privind dezertarea masivă a evreilor şi
colaboraţionismul lor cu ocupantul german, după instigarea întregii Lumi
la condiţionarea recunoaşterii României Mari?
Cît priveşte tehnica demonstrativă, nici azi nu ar exista consens
privind validitatea metodologiei statistice a lui A.C. Cuza. Unii,
interesaţi în domesticire, combat orice observaţie privind categoriile
umane, interzicîndu-ne să generalizăm. Conform acestei impuneri, nu am
avea voie să spunem, de pildă, că femeile sînt mai dispuse la
osteoporoză, cît timp există femei care nu fac această boală și bărbaţi
care o fac, și doar dacă toţi italienii - și numai ei - sînt în mafie,
am avea voie să vorbim de „mafia italiană”. Idem, despre puterea
financiară sau mediatică evreiască nu s-ar putea vorbi, atâta timp cît
există evrei săraci și bancheri ne-evrei, iar crimele unor comunişti nu
ne permit să considerăm comunismul criminal şi să reproşam ceva
membrilor PCR. Dar, în același timp, germanii sunt vinovaţi TOŢI de
nazism iar legionarii sunt condamnabili penal - în bloc.
Discursul lui A. C. Cuza ne poate ajuta să înţelegem de unde vine această dublă măsură.JIDANII IN RĂZBOI - DISCURS ROSTIT ÎN ŞEDINŢELE ADUNĂREI DEPUTAŢILOR DELA 17-18 JUL1E 1918, ASUPRA PROECTULUI DE LEGE A ÎNPăMÂNTENIREI STREINILOR NĂSCUȚI ÎN ȚARĂ
ȘEDINȚA DE MARȚI, 17 IULIE
[...]
D. Al. Marghiloman, Preşedintele Consiliului şi Ministru de Interne: Cine atacă proectul de lege are cuvântul întâi; [...]
D. A. C. Cuza:
Prin urmare, D-lor Deputaţi, mă întreb ce însemnătate, ce folos trag
duşmanii noştri, care este scopul pentru care ni se impune această
măsură; care este motivul care îi face să se abată de la normele
internaţionale obişnuite, ca noi, în aceste timpuri de afirmare a
principiului naţionalităţilor, să fim jigniţi cum am spus, de un îndoit
atentat la suveranitatea noastră naţională, prin aceia că suntem siluiţi
mai întâi să înpământenim pe jidani şi în al doilea rând, că suntem
siluiţi să-i înpământenim fără ca măcar să respectăm Constituţia ţărei?
[...]. Şi Dvs. veniţi astăzi şi, nu numai că vă declaraţi mulţumiţi cu
ceia ce vi s'a impus, dar vă declaraţi nemulţumiţi că vi s'a cerut numai
atât, fiindcă daţi mai mult decât se impune prin tratatul de pace[...].
Dar, cum se explică D-lor că aveţi curajul să lucraţi în modul acesta?
Se explică prin faptul că jumătate de ţară este stăpânită de Nemţi şi
cealaltă jumătate aţi supus-o stărei de asediu. [...]
D. C. C. Arion, Ministru de Externe: Dacă ași face scandal, eu mi-aşi face datoria ca să te fac şi pe D-ta să intri în datorie.
D. A. C. Cuza:
D-ta ai căuta să mă faci să intru în datorie, cum zici - dar oare
ceilalţi cari sînt marea mulţime, ce ar zice?... [...] Am să citez un
exemplu istoric. La 1866, Camera Constituantă, în Bucureşti, a căutat să
rezolve problema, când era vorba de art. 7 din Constituţie, şi voia să
împâmântenească atunci pe jidani. Cu 52 de ani în urmă, vă daţi seama ce
ar fi fost! Şi atunci, onorabilii părinţi ai poporului, erau gata să
dea toate drepturile jidanilor; dar, vedeţi Dvs., atunci nu era starea
de asediu şi poporul n-a voit şi a venit la Cameră şi nu se ştie pe unde
au eşit predecesorii Dvs., ca să nu dea ochii de mulţimea înfuriată. Şi
de acolo poporul revoltat s'a dus şi a distrus sinagoga şi, prin
presiunea lui, a trebuit să se înscrie în Constituţie acel Art. 7 care
oprea dela împământenire pe străinii cari nu erau de rit Creştin. Iată
ce s'a întâmplat la 1866 şi vă asigur că azi, când conştiinţa naţională
este mai vie, Dvs. n'aţi fi putut să staţi pe aceste bănci, să votaţi o
asemenea lege, dacă nu aveaţi starea de asediu şi cenzura, care ne
opresc pe noi să ne mişcăm, să scrim şi să ne întrunim, pentru a ne
apăra interesele. [...] Apoi, d-lor, în asemenea condiţiuni dureroase,
în loc ca prin atitudinea d-v, demnă să veniţi în fața lumei întregi, în
faţa Europei şi a duşmanilor noştri - şi nu ştiu ce stimă pot să aibă
duşmanii noştri pentru d-v.
D. C. Meissner, Preşedintele adunărei: Daţi-mi voe, azi nu se mai zice „duşmani”...
D. A. C. Caza:
[...] D-lor, voi trece dincolo chiar, presupun, de dorinţa d-iui
Preşedinte şi voi zice „prietenii noştri”. D-lor, ziceam: nu ştiu ce
stimă pot să aibă „prietenii” noştri acolo pentru d-v. [...] Ar fi
trebuit să ziceţi: România îşi va rezolva ea singură problemele ei pe
calea pe care i-o indică Constituţiunea ţărei. Va veni timpul ca noi să
rezolvim problema jidoveasca pe cât mai larg, precum o va voi ţara
[...].
Pe
jidani, i-au considerat pururea ca străini primejdioşi existenței
noastre naţionale, cei mai autorizaţi reprezentanţi ai poporului
românesc, cei mai luminaţi în toate domeniile. D-v. cunoaşteţi cine a
fost Simion Barnuţiu, înflăcăratul apostol al redeşteptărei naţionale în
Ardeal, la 1848, profesorul incomparabil, care a ilustrat mai pe urmă
Universitatea din Iaşi; cine a fost Const. Negri, marele patriot şi
diplomat, unul din făuritorii Unirei; cine a fost Vasile Alexandri,
despre care s'a zis, că e „regele poeziei române”, Vasile Conta,
filosoful recunoscut, autorul atâtor cărţi eminente, Mihail Eminescu,
genialul poet şi cugetător politic, B. P. Hajdeu, ilustrul învăţat cu
renume european, Mihail Kogălniceanu, luptătorul generos pentru
libertatea mulţimei, bărbatul de Stat iscusit, reformatorul de la 1863.
Peste părerile acestora, nu se poate dar trece cu epitetul comod de
„antisemiţi”. Ei sunt expresia conştiinţei luminate a întregului nostru
popor.
Daţi-mi
voe, dar, să vă spun că, în punctul d-v. de vedere, sunteţi izolaţi; că
legea pe care o aduceţi astăzi, e o lege fără precedent, în legislaţia
noastră; că aveţi o atitudine, care nu a fost atitudinea generaţiilor
trecute, până la noi. Şi oare vă daţi seama de grava răspundere pe care
v'o asumaţi prin această atitudine a d-v. şi prin legea pe care o
faceţi acum?
Dar,
d-lor, toate le-am îngădui, repetăm: nu putem îngădui falsificarea
adevărului; nu putem îngădui crearea unor legende; nu putem îngădui
pângărirea istoriei noastre.
Afirmă d-l raportor, în expunerea sa de motive: „Legea
pentru împământenirea străinilor născuţi în ţară, vine ca să îndrepte
stuaţiunea neconformă cu echitatea pe care o avea o populaţiune, deşi
străină etniceşte, de noi, totuşi de mult timp stabilită în ţara
noastră”. Vă mulţumesc pentru „străini etniceşte”. [...] Dacă au
venit cu legiunile lui Traian, la ce nu ar fi şi ei autoctoni?
(Ilaritate). Dar d-l raportor îşi continuă astfel expunerea sa
literară, aşa dar de pură fantezie, întrucât e lipsită de orice dovezi: „
Această populaţie, care alăturea şi împreună cu noi a luat parte la
toate durerile şi bucuriile ţărei şi mai ales în ultimul timp şi-a făcut
cu prisosinţa datoria către patrie, urmează să fie chemată cu drepturi
egale la rostirea în viaţa publică. Este un act de dreptate ce se face
şi pe care noi, independent de orice raţiune politică de afară,
înţelegem a-1 face, mai ales că astăzi toate ţările bătrânei Europe şi
ale lumei civilizate au rezolvit această chestiune în conformitate cu
spiritul de dreptate, astfel cum trebue înţeles în veacul al XIX”.
Aici
e legenda pe care noi nu voim s'o lăsăm să se introducă aci ce e
pângărirea istoriei noastre ; aci e falsificarea adevărului.
D. Dimitrie Arion: Aşa este.
D. A. C. Cuza: Aşa este, zice d. Dimitrie Arion - şi ori ce conştiinţă românească şi cinstită va zice: aşa este.
Cum,
d-lor, să vină şi să se afirme, că oamenii aceştia au luat parte cu noi
la toate durerile şi la toate bucuriile ţărei? Că mai ales în ultimul
timp şi-au făcut cu prisosinţă datoria către patrie şi că pentru aceasta
urmează să fie chemaţi la drepturi egale?! [...] Da, puteţi să le daţi
drepturi; cine vă împiedică? Aveţi puterea în mână şi sunteţi sub
presiunea văzută a unui tractat, mă tem însă mai mult, că sunteţi sub
presiunea nevăzută a unei puteri oculte. [...] Am întrebat pe d. Prin
Ministru: d-le Prim Ministru, acest text se poate modifica? D. Prim
Ministru mi-a răspuns: nu, pentru ca e contractual. Atunci am zis: ce să
mai continuăm cu discuţia: numiți raportorul şi s'a isprăvit, căci de
ce să mai discutăm un lucru care nu se mai poate modifica, care este
contractual? Dar contractual prin ce, pentru ce? Și cu cine? Nu e
contractual prin tractat, pentru că tractatul nu prevede ce e scris în
proiectul Dvs de lege. Prin urmare: contractul cu cine ? [...].
Este
dar vorba, că jidanii au luat parte la război şi au dobândit lauri pe
câmpul de luptă. Am aici un articol în ziarul jidovesc „Gazeta
Bucureştilor” (ilaritate) cu titlul „Încetăţenirea Evreilor pământeni”,
în care se zice asemenea: „Ca oşteni, Evreii şi-au făcut datoria cu devotament şi barbăţie” (ilaritate).
Se
înţelege dar că trebue să atingem îndeosebi aceasă problema a modului
cum jidanii şi-au îndeplinit datoria faţă de ţară, în timpul răsboiului,
ca să nu mai poată fi nici un dubiu. Nu trebue să se acrediteze
legenda, mai târziu, cum că în luptele dela Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz
pentru apărarea graniţelor Moldovei, la vitejiile regimentelor noastre,
au participat şi Jidanii. Şi chiar că dacă n'ar fi fost poate jidanii,
am fi perit! [...]
Şi de oare ce, cu acest meşteşug că au luat parte la războiu, au fost
împământeniţi vre-o 1.000 de jidani - după războiul dela 1877 - încep să
precizez faptele, în privinţa aceasta. Câţi jidani credeţi dvs că au
luat parte în războiul din 1877, câţi au murit? Au trecut Dunărea şi au
luat parte la război, după actele oficiale, 60.000 români şi 900 jidani.
Din aceşti 60.000 de Români, au murit 2.107 iar jidani au dispărut 4.
(Mare ilaritate). Toţi din Reg. 13 din Iaşi, regiment eroic care a fost
decorat la 1877. Dar, să vi-i citez pe nume: Weinberg Iancu, Bercu
Iancu, Iţic Israel şi Finkelştein Moise. Nu morţi: dispăruţi. (Mare
ilaritate). Vă rog să controlaţi în scrierea întocmită după documente
oficiale: „Istoricul războiului de la 1877—1878 partea II-a şi a III-a, de mai mulţi ofiţeri”,
la pag. 316. Şi pentru această faptă, că patru jidani au dispărut, au
fost împământeţi 1.000. Nu e patru la mie, ci e o mie la patru. (Mare
ilaritate).
O voce: Prea a fost mare camăta! (Mare ilaritate).
D. A. C. Cuza:
Dar experienţa cu jidanii în armata, am făcut-o nu numai noi, au
făcut-o şi Ruşii, între altele în războiul cu Japonia, la 1904. [...]
Daţi-mi voe să vă citez numai câteva cuvinte din scrierea Generalului
Martinov, din Statul Major rusesc, cu titlul: „Quelques lecons de la triste experience de la guerre Russo-japonaise”, apărută la 1906, după catastrofa Rusiei de-atunci. Generalul Martynov zice: . „[...] De
îndată ce ajungeau pe teatrul de operaţie, jidanii se sileau de obicei
să fie ocupaţi în tot felul de servicii înafară de rânduri. Dacă nu
reuşeau, ei simulau diferite boale - comiteau înadins crime, dezertau,
sau treceau pur şi simplu la inamic. Într'o divizie, de la 1 Aprilie
1904 pînă la 1 iulie 1905, au fugit 256 jidani; în aceiaşi perioadă
numărul dezertorilor celorlalte naţionalităţi a fost de 8. Jidanii cari
rămâneau în trupă aveau în genere o influenţă foarte nefastă asupra
camarazilor lor şi, din cauza naturei lor nervoase, erau propagatorii
principali a tot felul de panici”. Concluziunea generalului Martynov în urma acestei experienţe, era ca jidanii sa fie scoşi din armată [...].
D-lor, această experienţă a generalului de Stat major Martynov, din
armata rusească, am făcut-o şi noi. De-aceia, partidul
naţionalist-democrat, dându-şi seama că aceasta este cea mai mare
primejdie pentru armata românească, a cerut, din primul moment,
excluderea jidanilor din armată. Şi aici nu noi suntem de vină, dacă nu
am reuşit să se introducă această masură. Căci în loc să se ţină seama
de experienţa făcută - şi voi dovedi imediat ce concludentă este aceea
experienţă - după războiul din 1913, d. Take lonescu profită de ocaziune
şi introduce pe jidani în şcolile noastre militare. Adică, după ce se
dovedeşte că nu sunt buni de nimic în armată, îi pune să comande pe
Români, şi îi face ofiţeri [...].
Am aici - şi să nu vă miraţi de' documentarea mea, pentru că în
momentul când jidanii începuse mişcarea de a li se da drepturi, la
1917, pe când soldaţii noştri se aflau sub gloanțele duşmanului şi se
luptau, ca să apere bucăţică cu bucăţică pământul acesta, şi când vedeau
de aproape, sub ochii lor, acţiunea distrugătoare a elementului
jidovesc, care părăsea frontul, care trăda - şi cum din cauza acestor
trădări şi părăsiri de fronturi, cădeau jertfă sute şi mii de vieţi
româneşti - când a venit, d-lor, fostul guvern a d-lor Ioan Brătianu şi
Take lonescu, în camera liberală - eu şi atunci m-am opus - şi am
declarat că e vorba să se dea drepturi jidanilor, atunci s'a pornit un
curent de adâncă nemulţumire din rândurile armatei luptătoare, de pe
front, şi mi-au venit din toate părţile, fiindcă ştiau că mă interesez
de această problemă, mi-au venit din toate părţile, zic, informaţiile
cele mai precise pentru a mă documenta în cazul eventual că problema ar
veni la ordinea zilei. Şi iată, d-lor, o scrisoare pe care o ţiu ca o
relicvă. Ea este semnată de 26 ofiţeri. În fruntea lor este unul pe
care-1 pot numi, locotenentul Grigore Vasillu-Prut, unul din cei mai
eminenţi foşti studenţi ai mei, însufleţit de cele mai nobile sentimente
pentru ţară şi neam. Când a sunat goarna, el şi-a părăsit situaţiunea
lui de magistrat şi s'a înscris în rândurile armatei active şi a căzut
ca un erou pe câmpul de luptă. Tinerii aceştia, aşadar, văzându-se
ameninţaţi să li se pună, peste dânşii, pe aceia care se purtaseră aşa
cum ştim că s'au purtat şi, cum avuseseră ocaziunea în fiecare zi să o
vadă, mi-au trimis aceste rânduri de protestare şi de profundă revoltă,
scrise în ajunul chiar al marilor lupte de la Mărăşeşti, Mărăşti şi
Oituz de pe front:
„Paltinata , 14 mai 1917
Domnule Deputat,
Noi
luptătorii: ofiţeri şi soldaţi, atât pe pământul străbun al
Transilvaniei, cât şi la graniţele României libere, când am scos
săbiile şi am înarmat puştile să plecăm la. luptă, am plecat să ne
desrobim fraţii din robia de veacuri a vrăjmaşilor şi nici de loc a
lupta pentru popoarele parazitare, ca poporul jidovesc. Acest popor care
trăind neasimilat de atâta vreme pe spinarea poporului nostru, a
dovedit prin apucăturile lui că este un element disolvant şi de
corupţie.
În războiul crâncen, pe care-1 duce poporul nostru, jidanii au dat
dovadă de complectă lipsă de patriotism si de recunoştinţa ce datoreşte,
aşa că nu poate îndrăzni să cerşească vre-un drept supt nici o formă
căci ştiu că nu merită. Am dovedit însă că sunt cei mai aleşi spioni şi
prizonieri, care procură duşmanilor toate informaţiunile relative la
ordinea de Stat şi a armatei noastre, aşa că totdeauna s'a întâmplat ca
de câte ori s'a predat un evreu la inamic să suferim vărsări de sânge şi
pierderi, ce de al mintrelea n'ar fi fost. Nimeni nu poate să ştie mai
bine ca noi acestea...
Ne adresăm dvs. cu aceste rânduri spre a fi interpretul nostru în
parlament şi a nu lăsa cu preţul oricâtor jertfe, ca această chestiune
actuală să se rezolve în detrimentul Românilor şi în marele profit al
duşmanilor noştri”.
[...]
Şi evident, d-lor, că oamenii aceştia aveau dreptul să se simtă jigniţi
[...]. Dvs. sunteţi grăbiţi, ca cu o oră mai curând, să treceţi această
lege, să daţi satisfacţie acelora tocmai, în contra cărora protestează
conştiinţa luptătorilor noştri cinstiţi şi viteji. Sunteţi nerăbdători
să împământeniţi pe jidani; nu sunteţi nerăbdători să împroprietăriţi pe
ţărani, cari au apărat cu pepturile lor pământul acesta [...].
Şi
să îmi daţi voe să încep cu un document de o valoare deosebită pentru
lămurirea problemei, acum în dezbatere. După 1913, conducătorii armatei
au rămas profund îngrijoraţi de modul cum elementul jidovesc, se
manifestase în campania din anul acela. Şi fiindcă în corpul IV de
armată se mai aflau mai mulţi jidani decât in celelalte corpuri, din
ordinul Ministerului de Război, s'a făcut de către Comandantul Corpului
IV de armată G-l Lambrino, cercetări consemnate apoi în raportul No. 23
din 12 Aprilie 1914, care este hotărâtor în ce priveşte valoarea
militară a jidanilor, şi participarea lor la campania din 1913. Şi iată
în întregime textul acestui document oficial preţios:
Copie după raportul Corpului IV de armată No. 23 din 12 Aprilie 1914 cătră M. S. M.
„În conformitate ca ordinul dvs. de faţă No. 11081, am onoare a înainta alăturat rezultatul cercetărei ordonate și anume:
I. „Un tablou numeric de toate întrebuinţările şi serviciile la care au
fost daţi soldaţii evrei pe timpul campaniei, la toate corpurile şi
serviciile Corpului de armată. Din acest tablou se vede că: 53% au fost
la front, iar 47°/, la servicii, părţi sedentare, etape şi formaţiuni
teritoriale. Motivele arătate de şefii de corpuri în rapoartele lor,
pentru ce s'au dat în proporţie mare la servicii, părţi sedentare, etc.
în general sunt următoarele: S'au dat Evreii la aceste servicii pentru
că nu aveau încredere în ei la front; alţii, pentru că fiind debili au
căutat să-i întrebuinţeze la servicii mai uşoare. Mulţi din evrei au
pretins ca ştiu aceste servicii, că sunt de meserie căruţaşi, măcelari,
etc. S'a constatat însă în urmă, că majoritatea nu cunoşteau deloc
aceste servicii şi unii din ei au fost schimbaţi. Unii soldaţi evrei
s'au prezentat la mobilizare după încadrarea şi complectarea
efectivelor, dar nici destul de târziu pentru a putea fi daţi dezertori.
Astfel, prin forţa lucrurilor, au rămas la partea sedentară [...].
III. „[...]
Atât din acest dosar cât şi din aprecierile făcute de şefii de corpuri
nominal asupra tuturor soldaţilor evrei mobilizaţi, arătate în
tablourile înaintate cu raportul corpului de armată No. 1156, se vede în
concluziune că: soldatul evreu este un element pe care nu numai că nu
se poate compta în răsboi, dar este un element periculos şi disolvant
pentru armată. În campanie, afară de câteva cu totul rare excepţiuni,
masa soldaţilor evrei a fost numai o povară, constituind elemente de
desordine pentru corpuri şi că mult mai mulţumite ar fi fost corpurile
dacă nu i-ar fi avut în rânduri.Că numărul mare de evrei în o unitate
poate duce la o catastrofă aceea unitate. [...] Cu deosebire îi lipseşte
curajul şi sentimentul expunerei personale fiind foarte impresionabil
şi foarte fricos. La el instinctul de conservare predomină ori ce alt
instinct şi orice alt sentiment, din care cauză este periculos ca
propagator de panică în unităţile, unde sunt mai numeroşi [...]. De
altfel soldatul evreu este foarte inteligent; dar această inteligenţă o
întrebuinţează numai și numai spre a putea trage folos pentru persoana
sa, este ingenios în a se sustrage serviciilor grele, a corupe gradele
inferioare, şi a-şi asigura bunul trai. După arătările şefilor de
corpuri, unităţile care numară 10-20 de evrei în rânduri, nu mai pot fi
ţinute în mână deoarce ei seamănă corupţiunea şi-i aţâţă la
indisciplină şi rea purtare în unităţi [...].
Mulţimea
aceasta de elemente periculoase trebue să dea de gândit şi să se ia
măsuri în consecinţă, spre a nu avea de înregistrat panici şi catastrofe
în războaiele viitoare. [...] În
caz de mobilizare cred că ar trebui luate următoarele măsuri în
privinţa lor: a) Să nu se dea ca combatanţi la partea activă, decât în
proporţie foarte redusă şi numai pe acei cari ar inspira mai multă
încredere şi cari în timp de pace s'ar fi arătat buni soldaţi; al căror
număr de altfel dela sine va fi foarte redus. b) Să se dea în serviciile
corpului ca meseriaşi, pe acei ce în adevăr sunt meseriaşi de
profesiune. c) Să se dea la diferite servicii ca: brutari, conductori de
trăsuri pe la diferitele coloane şi ambulanţe, acei cari în adevăr sunt
de meserie; nici aci însă în proporţie prea mare deoarece nu se poate
conta pe ei în caz eventual de pericol:
-
In expediţia din Bulgaria din acest an, nişte comitagii bulgari,
trăgând careva focuri asupra convoiului diviziei de cavalerie, de la
primul foc, conductorii evrei de la trăsurile regimentului 8 Roşiori din
Botoşani, care erau în mare majoritate, sau ascuns parte sub trăsuri,
parte au luat-o la fugă părăsind convoiul şi ascunzandu-se pe sub
tufişuri şi porumburi în loc să pună mâna pe arme. Cazuri de felul
acesta, care arată frica şi laşitatea soldatului evreu, s-au produs
multe în această campanie, deşi nu au avut lupte şi nu a existat dar
nici pericolul real. d) Să se dea în proporţie mai mare la etape şi la
formaţiunile ce rămân în interiorul ţărei. e) Să fie strânşi în companii
de lucrători pe specialităţi toţi acei ce cunosc diferite meserii şi să
fie utilizaţi în raport cu cunoştinţele lor. f) Restul să se strângă
la unităţi aparte numai de evrei, cărora să li se dea numai
întrebuinţări de acelea unde nu pot compromite operaţiuni importante,
unde nu au a lupta [...].
Sentimentul
evreilor pentru serviciul militar reiese vădit şi din numărul mare de
nesupuşi la mobilizare şi din numărul dezertorilor. După arătările
comandantului diviziei a Vlll-a, pe teritoriul căreia sunt cei mai mulţi
evrei, rezultă că dela 1900-1909, au fost recrutaţi în absenţă 11.754
evrei şi 6.567 români; iar dezertările în timpul svonului de răsboi
între noi şi Bulgaria prin decembrie 1912 şi Ianuarie 1913, au fost în
cifră rotunda de :10,27 la sută pentru evrei şi 0,60 la sută pentru
români. Şi în timpurile ordinare evreii se sustrag în mare număr dela
serviciul militar prin dezertări şi nesupunere, trecând graniţa. în alte
ţări, unde aşteaptă un decret de amnistie, când se întorc iarăşi în
ţară [...].
Comandantul Corp. IV de Armată General de Divizie (ss) Al. Lambrino”
Din
acest document oficial, bazat pe experienţa unui întreg corp de armată,
se vede şi s'a văzut prin urmare din primul moment, cam ce pot să dea
Jidanii armatei, pe ce se poate conta. Şi de aceea este cu atât mai
extraordinar de a vedea că d-1 Take lonescu şi cei cari erau în jurul
său au putut să creadă că fac un bine ţărei, impunând pe aceşti Jidani,
şi nu în rândurile armatei, ci chiar în fruntea armatei. Evident, că
această măsură nu s'a luat pentru sporirea combativităţii armatei
româneşti, ci s'a luat anume, de sigur, ca să se pregătească un motiv
pentru introducerea jidanilor în cetăţenia română pe poarta cea mare, că
şi-au dobândit drepturile facându-şi datoria către ţară, cum o spune cu
atâta emfază d-1 Raportor al acestei legi afirmând, dar fără nici o
dovadă, în expunerea sa de motive, că în ultimul timp jidanii şi-au
făcut cu prisosinţă datoria către patrie şi armată, şi ca merită să fie
chemaţi să ia parte la viaţa publică, cu drepturi egale.
Am ajuns însă la ora convenită cu d-1 Prim-Mînistru ca să se încheie
desbaterea de astăzi.Prin urmare sper, că şi d-v. îmi veţi îngădui să
mă opresc aci ca să pot continua mâine [...].
(Şedinţa se ridică la ora 20, anunţânda-se cea viitoare pe a doua zi Mercuri 18 Iulie, ora 14 şi 30 m)
ŞEDINŢA DE MERCURI 18 IULIE
D-l A. C. Cuza: [...] E vorba, d-1or, doar de aprecierea unui fapt, de participarea la război [...]. Şi iată adevărul. Au fost mobilizaţi în acest război 741.309 români [...], ceea ce ar corespunde cu peste 10% la 7 milioane, cât poate fi poporaţia românească. În acelaş timp, au fost mobilizaţi 15.969 Jidani. Dacă s'ar fi păstrat aceiaşi proporţie ar fi urmat ca în toată ţara să fie numai 150.000 Jidani. D-l Preşedinte al Consiliului singur îmi concede că trebue să fie 300.000 cel puţin. Prin urmare, avem o sustragere de 50%, de la recrutare. De altminteri, de la început ţin să înlătur teoria care zice, că dacă au participat la război, trebuie să li se dea drepturi politice [...]. Dacă s'au luptat pentru ţară, şi-au fâcut datoria către ţară. Şi cînd vor fi sătenii noştri împroprietăriţi, vor fi împroprietăriţi, nu pentru că s'au luptat pentru ţară, ci vor fi împroprietăriţi pentru că aşa cer interesele superioare ale ţărei şi ale naţiei româneşti [...]. Dacă daţi d-v. Jidanilor drepturi, ce daţi românilor? [...] De ce Jidanii trebuiau să participe la apărarea ţărei? Trebuiau să participe la apărarea ţărei, pentru că se hrănesc pe pământul acesta, pentru că se îmbogăţesc pe pământul acesta [...]. Şi pentru că noi, românii, cari vedem pe Jidani că se hrănesc alături de noi pe acest pământ, nu suntem ţinuţi, d-lor, pe deasupra să-i lăsam ca ei să se îmbogăţească şi noi să stăm să-i apărăm pe dânşii, balabustele şi copii lor, cu vieţele noastre. Aceasta, mi se pare, e logic. Prin urmare nu admitem în principiu nici o legătură între serviciul de apărare al ţărei şi drepturi. (Aplauze în galerii).
D-l C. Meissner,
preşedintele Adunărei: Fac atent publicul din galerii că la primul
prilej când va mai repeta asemenea manifestaţiuni, fie de plăcere, fie
de neplăcere, voi fi nevoit să ordon evacuarea galeriilor.
D-l A. C. Cuza:
[...] Se naşte întrebarea: Cum au participat la război ? Şi dacă
corespunde această participare cu ceia ce ne spune dl Raportor, în frază
a d-sale sentimentală? [...] Eu am o evaluare statistică, după care
Jidanii sunt până la vre-o 500.000 în ţară, încât atunci ar fi o
sustragere de 70%, dela „impozitul sângelui", cum li place a zice. Din
aceşti 15.969 Jidani, mobilizaţi, 6.078 sunt însă trecuţi ca
necombatanţi, aşa că ar rămânea 9.951 presupuşi combatanţi [...]. După
manopera cunoscută mai mult de jumătate, au fost la părţile sedentare,
adică la acele părţi ale serviciului, la căruţe, la brutării şi aşa mai
departe, unde n'au servit cu arma în mână. Înca, din totalitatea
elementelor acestei statistici, se vede că procentul de Jidani, cari au
luat parte efectiv la război, este cu totul infim. Despre aceasta vă
veţi convinge d-lor, luând unele regimente în parte şi observând
statisticile lor. Şi iată câteva cifre absolut exacte oficiale.
Reg. 11 Siret,
din Galaţi, a avut 6 ofiţeri jidani; din aceştia trei au fost mutaţi la
alte formaţiuni, şi trei dezertori, condamnaţi la moarte şi anume :
medicul locotenent Zaygler Hugo, medicul ajutor Weinstock Moise şi
medicul ajutor Leibovici Iosef. Acest regiment a avut 482 soldaţi
Jidani, din cari dezertori şi nesupuşi 286, mutaţi la diferite servicii -
103, dispăruţi - 49. Aşadar, necombatanţi 438 din 482. Iar morţi de
orice categorie - 12.
Reg. 9 Vânători
a fost de trei ori refăcut, de două ori la Mărăşeşti, şi s'a întors la
fiecare refacere cu câte 200-250 din 3.000-3.500 oameni. Drapelul
acestui regiment a fost decorat cu Virtutea Militară şi cu Mihai
Viteazul [...]. Din 285 morţi au fost 7 jidani. Din 494 răniţi, au fost 3
jidani.
Reg. 2 infanterie Bârlad.
Acest regiment a fost şi el de două ori sfărâmat în lupte. A fost
decorat cu Mihai Viteazu cl III şi cu Virtutea Militară ; a avut morţi
702, din care 3 Jidani; a avut răniţi 1.789, din care 7 Jidani. Numărul
jidanilor a fost de 215 soldaţi, din care dezertori şi dispăruţi 110;
mutaţi şi evacuaţi 21, veniţi după luptă 53, adică atunci când nu mai
era nici o primejdie.
Reg. 10 Putna,
a avat jidani 192, din care dispăruţi 91, dezertori 31, condamnaţi la
moarte 21, întrebuinţaţi la diferite servicii 11, veniţi după lupte 12.
În total 166, care au luptat sau au dezertat, din 192, având numai 14
răniţi şi 2 morţi.
Reg. de Vânători de Munte,
a avut 32 Jidani. Dezertori 7, la partea sedentară 7, servicii 7,
mutaţi în formaţiuni necombatante 6, fac 26. Restul n'a avut nici un
rănit, nici un mort. Morţii românilor în acest regiment au fost 29,
răniţii români 131.
Reg. 13 Infanterie Ştefan cel Mare,
Iaşi, a avut cel mai mare număr de Jidani şi anume 1.040, un batalion.
Totalul morţilor acestui regiment a fost de 755, la care Jidanii au
participat cu 82. Răniţi au avut 1.297, din cari jidani 93. Dar
dispăruţi Jidani din acest regiment au fost 276, dezertori 176. La
servicii necombatante, 71, condamnaţi 2, veniţi după lupte 161. În
total, 687 necombatanţi din 1047; ar rămânea aşadar vre-o 360, presupuşi
că şi-au făcut serviciul la front, cum ştiu ei să-şi facă.
Reg, 67/55 Bacău,
decorat cu Mihai Viteazul cl. III, totalul morţilor a fost de 544
români şi nici un Jidan, răniţi 343, din cari 13 Jidani. Acest regiment a
avut 448 Jidani, din cari 139 dezertori, 7 dispăruţi şi ceilaţi mutaţi
la diferite servicii.
Reg. 37 Botoşani:
Jidani 359, dispăruţi 135, dezertori 59, în serviciile regimentului 63,
evacuaţi 68, mutaţi 37, veniţi după luptă 103, în total 365 care n'au
luat parte la nici o luptă, au fost răniţi 59, morţi 25.
Reg. 4 Vânători,
Iaşi: A avut 240 Jidani, din cari dispăruţi 61, dezertori 30,
condamnaţi 2, răniţi 53, morţi în luptă 6. În total dispăruţi,
dezertori, condamnaţi - 93.
Reg. 38 Infanterie,
Brăila: 328 jidani, din cari au fost dezertori 136, dispăruţi 81,
mutaţi la diferite servicii 34, condamnaţi 5, din cari 1 la moarte,
răniţi 30, morţi 18, din cari 4 bolnavi dela partea sedentară, şi 1 în
închisoare. În total dezertori, dispăruţi și mutaţi 256 din 328,
rămânând 72 în serviciu.
Reg. 22 Infanterie, Ialomiţa: A avut morţi peste tot 206, din cari 2 jidani, răniţi 790, din cari 7 Jidani.
Reg. 15 Infanterie:
A mobilizat 551 Jidani, din cari 125 intraţi în spital, fără a mai fi
apărut pe front, 255 dezertori la inamic de bună voie, 92 vărsaţi la
alte regimente, 26 morţi de diferite cazuri, 5 morţi veniţi dela inamic,
în total 504, mai rămânând 47, despre care s'ar putea spune că au fost
în campanie.
Reg. 23 Ialomiţa: A avut 17 Jidani, din cari dispăruţi 8, dezertori 2, în serviciul auxiliar 5, la front 2, nici un rănit, nici un mort.
Reg. 2 Vălcea: A avut 16 Jidani, din cari dispăruţi 5, dezertori 5, mutaţi la arsenal 4, nesupuşi 1, la front 1, total 16.
Reg. 4 Argeş: A avut 23 Jidani, dispăruţi 9, dezertori 1, la diferite servicii 9, condamnaţi la moarte 2, răniţi 1, la front 1.
Reg. 43 Infanterie Slatina a avut 9 jidani, din care dispăruţi 4, dezertori 1, morţi 2, la front 2.
Reg. 54 Roman
a avut 62 jidani, din care la partea sedentară şi la servicii 31, în
serviciul regimentului 7, dezertori 2, în total 40 necombatanţi, răniţi
2, morţi 2.
Prin urmare d-lor, iată în ce mod au participat jidanii la război [...].
Şi
ca să vedeţi ce fel căutau să scape de serviciul militar, daţi-mi
voe să vă citesc un document foarte interesant, care arată cum Jidanii
se furişau peste graniţă, în Rusia, mai ales pâna la isbucnirea
revoluţiei Maximaliste. Şi ce au făcut acolo? Veţi vedea d-v. şi cred
că cu toţii o ştiţi ca şi mine. Deocamdată, o copie după raportul
Corpului de grăniceri No. 3424 din 24 Oct. 1916, către Marele Stat
Major, în care se zice:
„Am
onoare a comunica că în ziua de 27 Septembrie a.c. (1917), un
camnion rusesc închis, voind a trece în Rusia prin punctul Sculeni,
soldatul grănicer Cărăţeanu Teodor, fiind de santinelă, l'a somat să se
oprească. Şoferul rus i-a spus că nu are nimic în camion şi deci nu
opreşte. Soldatul a trecut înaintea maşinei şi a luat arma la mână, şi
i-a spus şoferului, că nu-i dă drumul decât după ce va trece cu maşina
peste el. Şoferul văzând atitudinea hotărîtă a santinelei noastre, s'a
supus. Soldatul Cărăţeanu Teodor, controlând camionul a găsit ascunşi în
pânză și înveliţi în saltele pe dezertorii evrei: Sfarţ Bercu Haim din
reg. 34 inf., David Şmil Iancu din reg. 69 inf., Froim Sin Iancu, Iancu
Sin Iţic, Avram Sin Iţic, Şloim Sin Iţic, Şulem Sin Iţic, din reg, 77
inf. Toţi aceşti dezertori au plecat cu camionul No. 15956 din Botoşani
în dimineaţa de 27 Sept. a. c, pentru a fi conduşi la Bălți în Rusia,
pentru care au plătit şoferului câte 100 ruble de fiecare [...]”.
Se
înţelege, d-lor, că condamnările pentru asemenea fapte de dezertare şi
pentru diferite turburări în ţară, au trebuit să fie foarte numeroase.
Am aici publicaţia prin care comandamentul militar al oraşului Iaşi,
aduce la cunoştinţa tuturor, numele condamnaţilor de Curtea Marţială din
Iaşi, în cursul lunei Martie 1917. În această lună au fost condamnaţi,
peste tot, 46 de indivizi, pentru diferite fapte, şi din aceşti 46, sunt
numai puţin de 17 jidani, aşadar aproape jumătate, din care 9 militari,
un haham şi un rabin. Iată: numele lor: [...]. Prin urmare, d-lor,
într'o singură lună şi numai la Iaşi, vedeţi d-v. câte condamnări ale
jidanilor pentru fapte de nesupunere, dezertări, turburări, aşa că până
şi pe un cuvios rabin îl găsim amestecat în aceasta societate, fiind
condamnat pentru mituire la un an închisoare. Statistica generală arată
că în timpul războiului au fost judecaţi 543 jidani, din cari,
condamnaţi; 454, şi anume: ofiţeri 18, subofiţeri 42, soldaţi 376,
civili 18. Din aceştia, 237 au fost condamnaţi la moarte în lipsa, prin
urmare, pentru fapte cu totul grave. Voiţi d-v. să vedeţi motivele
condamnărei ? Să vă citesc câteva cazuri [...]. Şi din aceste exemple se
vede ce însemnează jidanii în administraţie, unde sunt o adevărată
nenorocire.
În
serviciul frontului însă, dacă se poate vorbi serios de aşa ceva la
dânşii, se ştie că au fost elementele cele mai detestabile,
nedisciplinaţi, fricoşi, dezertori şi spioni cari au periclitat
siguranţa şi disciplina armatei, fără a-i aduce nici un folos. Şi pentru
a ilustra aceste afirmări - ca să nu pară numai că acele spuse de dl
raportor, când zice că jidanii şi-au făcut datoria către ţară, mai ales
în ultimele împrejurări, şi că merită drepturi politice - îmi veţi
permite să mă refer şi aici la cazuri concrete, după acte oficiale, care
se pot controla. Aşadar vă citez: [...].
Printre
aceşti numeroşi dezertori, condamnaţi la moarte, cei mai mulţi în
lipsă, aşa că au scăpat de osândă, să se noteze că locul de frunte îl
ocupă medicii ofiţeri, aşadar intelectualii jidani, cari nu au cel puţin
scuza lipsei de cultură. Contrastând cu medicii noştri militari români,
din rândurile cărora nu se poate cita nici un caz de dezertare, sau de
vre-o condamnare infamă de felul acestora. Dezertările jidanilor nu s'au
mărginit însă numai la dezertări individuale, ci tot la dânşii găsim
cazuri extraordinare de dezertare în massă. Şi iată câteva exemple: La
reg. 69 Inf., au dezertat în grupă şi au fost condamnaţi la moarte, în
lipsă, doisprezece soldaţi jidani [...]. Din reg. 74/80 inf., au
dezertat în grupă şi au fost condamnaţi la moarte, în lipsă,
cincisprezece soldaţi jidani, în frunte cu Edelştein Moise, sergent
[...]. La reg. 10 Putna, au dezertat în grupă la inamic şi au fost
condamnaţi la moarte, în lipsă, 41 soldaţi jidani în frunte cu Făluţă
Meer, elev plutonier [...].
Văzându-se
această atitudine a jidanilor în toată armata, s'au dat ordin să se
facă statistici pe divizii, şi s'a obţinut prin mijlocul exact al
cifrelor, rezultate cu adevărat surprinzătoare, în ce priveşte spiritul
în care acest element a participat la răsboi. Şi iată încheierea, la
care ajunge Statul major al diviziei a 6-a, în raportul său oficial,
rezumând cifrele statistice:
„Cel
mai mare procent de dezertori la inamic îl dă regimentul 10 Putna, cu
21, 18% evrei faţă de 0,57% români, ceia ce vine pentru un dezertor
român, 37 dezertori evrei la inamic; după aceasta vine regimentul 24
Tecuci, cu acelaş procent, apoi reg. 12 Cantemir cu 3.11% dezertori
evrei fajă de 0.23 dezertori români, sau pentru un dezertor român la
inamic 16 dezertori evrei, şi în fine reg. 11 Siret, cu o proporţie mai
mică. Socotit pe arme, infanteria care a fost în strâns contact cu
inamicul, stă în frunte cu 5,62% dezertori evrei, faţa de 0,23%
dezertori români, sau pentru un dezertor român la inamic, 23 dezertori
ovrei; apoi vine cavaleria şi artileria cu nici un dezertor român, dar
cu procente ridicate de 3,61% şi 2,32%, dezertori evrei la inamic. În
general, au dezertat la inamic, faţa de 0,18% români , 4,72% evrei sau
pentru un dezertor român, 26 de dezertori evrei la Inamic. Cifrele
vorbesc singure: sentimentele luptătorilor evrei au fost pentru inamic,
nu pentru noi; în astfel de împrejurări este de admis că numai aceia
dintre evrei nu au dezertat la inamic, cari nu au avut posibilitatea s'o
facă.„Divizia, se ştie, a
fost informată la timp de conduita acestor soldaţi, a ordonat cercetări
şi a luat măsuri restrictive, îndepărtând pe evrei de la misiunile
grele şi de încredere, ce-i aducea în contact cu inamicul (vezi anexat
ordinele No. 3011 din 4 Iunie 1917 şi No. 5946 din 8 Oct. acelaş an).
Fără aceste măsuri și chiar cu ele, dacă li s'ar fi prezentat ocazia,
toţi soldaţii evrei ar fi dezertat la inamic”.
Adunând cifrele dezertorilor în interiorul ţărei, Statul-major al diviziei 6-a, ajunge la următoarele concluzii:
„Faţă
cu dezertorii români, proporţia dezertorilor evrei se prezintă astfel:
în fruntea unităţilor sta regimentul 24 Tecuci cu 27 dezertori evrei, la
un dezertor român, în interiorul ţărei, apoi reg. 16 obuziere cu 12
dezertori evrei la 1 dezertor român, cavaleria cu 8 dezertori evrei la 1
dezertor român, şi în fine celalte formatiuni cu 6, 4, 3, etc,
dezertori evrei la un dezertor român. [...]
La
un dezertor român la inamic se prezintă 26 dezertori evrei la inamic,
la un dezertor român în interiorul ţărei, se prezintă patru dezertori
evrei în interor, adică au dezertat la inamic de aproape şapte ori mai
mulţi evrei decât au dezertat în ţară. [...]
Răul exemplu ce au dat aceşti oşteni camarazilor lor români, este
evident şi confirmă pe deplin constatarea ce s'a făcut în acest război,
în alte armate, că evreii au pe câmpul de luptă rolul elementului
disolvant în mijlocul trupelor [...]”.
În
urma acestor constatări şi a experienţei zilnice, făcute de către şefii
armatei, având răspunderea siguranţei trupelor de supt comanda lor,
Marele Cartier general, a luat măsuri speciale de apărare faţă de
jidani, prin ordinul No. 429/916 [...].
Copie după ordinul Marelui Cartier General No. 429/916
„Fiind
informaţi că soldaţii evrei şi bulgari întrebuinţaţi izolaţi, se predau
prizonieri de îndată ce vin în contact cu inamicul, am onoare a vă ruga
să binevoiţi a lua măsuri ca să nu fie întrebuinţaţi în servicii
izolate, ci să fie ţinuţi încadraţi. Din înalt ordin: p. Şeful de
Stat-Major Generat General (ss) Hiescu. p. conformitate, (ss) Căpitan
Stănescu Ion”.
Pe
baza acestui ordin general s'au luat apoi dispoziţii speciale de
către comandanţii regimentelor, în deosebi pentru jidani [...]:
No.
465 Regimentul . . . infanterie către companie / În conformitate cu
ordinele superioare, fiecare companie va lua imediate măsuri ca toţi
evreii să fie constituiţi într'o singură subunitate ca pluton, secţie
sau grup, după efectivul de evrei ce are fiecare companie. Aceste
subunităţi vor fi bine încadrate, dându-li-se gradele cele mai
destoinice. Ei vor fi
întrebuinţaţi la toate serviciile afară de patrule, recunoşteri şi
santinele.Comandantul regimentului . . . Lt.-Colonel...”
[...]
Ca să vă ilustrez însă răbdarea şefilor armatei cu acest element
trădător şi disolvant, să-mi daţi voe să vă citez încă două acte
oficiale, de mare importanţă, care caracterizează totodată sufletul
românesc şi spiritul de cari erau însufleţiţi comandanţii noştri, de
înalt patriotism, şi de solicitudine deopotrivă pentru toţi acei cari
serveau supt drapel şi tocmai de aceia aceste acte înfierează pentru
totdeauna înaintea istoriei purtarea infamă a jidanilor cari astăzi, vin
să ne ceară drepturi. Este un ordin al generalului Arghirescu,
comandantul diviziei a 6-a şi anume ordinul No. 3011 din 4 Iunie 1917,
dat prin urmare în ajunul marilor lupte ce se pregăteau la Oituz,
Mărăşti şi Mărăşeşti. Atunci, şefii, dându-şi seama de primejdia în care
se găsea ţara, au crezut să facă un ultim apel la patriotismul, la
sentimentul iubirei de ţară şi a acestor indivizi, chemandu-i la
datorie, iată acest ordin, care constată mai întâi purtarea de până
atunci a jidanilor:
„Ac. 3011, 1917 Iunie 4 / Divizia 6-a, către...
În
cursul actualului răsboi mi s'au semnalat destul de dese cazuri, în
care soldaţii români de rit mozaic s'au predat, sau au dezertat la
inamic. Chiar zilele acestea, au avut loc câteva dezertări de această
natură, dela reg. Cantemir No. 11 şi Putna No. 10. Această stare de
lucruri mi-a umplut sufletul de durere, căci nu înţeleg cum aceşti
oameni, născuţi din părinţi şi strămoşi pe pământul acestei ţări, trăind
aci cu noi şi împărtăşind deopotrivă bucuriile şi durerile noastre, să
fie în stare să comită astfel de fapte. Este o ruşine şi o pată, care cu
greu se va şterge în istoria timpului de pe aceşti concetăţeni şi
tovarăşi de luptă. Totuşi îmi place să cred că au fost numai oare care
rătăciri şi că acei dintre români de rit mozaic cari sunt azi printre
noi, se gândesc mai adânc, simţesc ca şi noi şi au aceiaşi dragoste
pentru pământul acestei ţări pe cari sunt datori să-1 apere. Numai
astfel ar avea dreptul la viaţă comună, la împărţirea tuturor
răsplătirilor și la titlul de bravi, apărători ai ţărei. Fac apel, eu
comandantul acestei divizii, la simţămintele acestor camarazi şi îi
asigur că, în ce mă priveşte pe mine, vor avea, fără nici o rezervă,
toate răsplătirile meritate. Acei cari n'au sufletul pentru răsboi, îi
invit să iasă la raport, şi-i voi trimite înapoi. Acest ordin 'se va
citi în companii tuturor gradelor inferioare de rit mozaic, iar
comandanţii de corpuri sunt rugaţi a lucra în această privinţă la
spiritul acestui ordin.
Comandantul diviziei 6-a General Arghirescu”
[...]
Acest suprem apel, făcut în momente de primejdie, nu a fost însa auzit
de soldaţii jidani, cari au continuat uneltirile lor trădătoare. Si
atunci, acelaş comandant, eminent cum îl ştim, al diviziei 6-a,
generalul Arghirescu, s'a văzut silit să dea următorul nou ordin, care
confirmă încă o dată cele spuse de noi, cu privire la purtarea jidanilor
în timpul campaniei, înfierând-o cu epitetul de laşă:
„No, 5946, 1917 Octombrie 8 / Divizia 6-a către...
Încă
dela începutul războiului am avut ocazia să constat, că soldaţii români
de religie mozaică se predau sau dezertează la inamic. Mărturia
incontestabilă a acestor fapte ruşinoase, o face acum statistica
proceselor judecate la Curtea Marţiala a diviziei, de la intrarea în
campanie şi până azi. Din totalul de 107 dezertori la inamic dovedite,
50 de cazuri sunt ale soldaţilor evrei, raportat la numărul luptătorilor
evrei, revine peste 15 la sută dezertori la inamic, în timp ce
depărtările de aceiaşi categorie ale Românilor, în raport cu numărul
luptătorilor români, nu atinge nici 0,5 la sută. La un dezertor român
revine deci 30 de dezertori evrei. Proporţia este, mai mult decât
îngrijitoare; ea desvălueşte mentalitatea şi sentimentele antipatriotice
ale acelora cari s'au născut, au crescut şi s'au hrănit pe pământul
ţărei noastre, pentru ca la momentul de grea cumpănă s'o părăsească.
Această purtare laşa a soldaţilor de rit mozaic, cari îşi calcă fără
scrupul, jurământul de credinţă şi datoriile de cinste şi omenie faţa de
steagul ţărei, ne îndrăptăţeşte să admitem, că şi acei rămaşi în
rândurile noastre vor dezerta, când li se va prezenta ocazia şi că, dacă
nu au dezertat până în prezent, este că nu au avut ocazie s'o facă.
Pentru a preîntâmpina răul, ce decurge pentru noi din informaţiunile ce
aceşti dezertori conştienţi procură inamicului, şi pentru a înlătura
exemplul imoral, ce ei dau celorlalţi luptători, ordon ca Comandanţii
tuturor unităţilor să ia măsurile cele mai potrivite cu situaţia în care
se află unitatea fiecăruia, pentru a nu se mai oferi de aci înainte, în
nici un chip soldaţilor evrei, ocazia de a dezerta la inamic.Ei nu vor
mai fi întrebuinţaţi în patrulă, în posturile de santinelă, observatori,
agenţi de legătură, semnalizatori etc. Vor fi supravegheaţi cu ultima
rigoare şi puşi la lucru înapoia frontului, în condiţiuni cari prin ele
înşile să compenseze îndepărtarea dela posturile periculoase. Fac
răspunzători pe toţi comandanţii de unităţi, de dezertaţiunile viitoare
ale evreilor, cari nu vor putea reuşi, decât numai datorită
nerespectărei acestui ordin.
Comandantul Diviziei 6-a General (ss) Arghlrescu"
[...]
Aceste documente de mare importanţă pentru istoria noastră militară,
dovedesc fără replică posibilă că ţara nu s'a putut sprijini pe dânşii,
că ei n'au participat în mod efectiv la durerile şi suferinţele noastre
şi că mai ales în ultimul timp ei nu şi-au făcut cu prisosinţă datoria
către patrie, cum zice d. Raportor, fără să-mi spună pe ce se bazează.
Pe când însă, d-lor, jidanii nu luptau şi nu-şi făceau datoria, pe
front, înlăuntrul țărei, ca şi pe front, ei organizau spionagiul, pe o
scara întinsă, în favoarea austro-germanilor. Astfel, Curtea Marţială a
Armatei 11-a, într'o singură şedinţă dela 16 Mai 1917, a condamnat la
moarte pentru spionagiu zece jidani şi anume: [...]
Dar
acum d-lor, că s'au putut găsi, că se găsesc în rândurile armatei
spioni numeroşi, aceasta încă n'ar fi nimic; ceia ce este extraordinar
este că au organizat spionagiul însă şi rabinii lor. Acest fapt care
aruncă o vie lumină asupra uneltirilor sistematice ale elementului
jidovesc, uniţi cu duşmanii noştri împotriva noastră, s'a dovedit în
afacerea rabinului Avram Friedman, Cari F. Rohrlik şi alţii, daţi în
judecată pentru spionagiu şi ale căror acte, 39 la număr, au fost
trimise Armatei I-a, de pretorul din Adjud, şi despre care acte şi
afacere tratează şi raportul Diviziei XI, cu No. 20591 din 3 Noembrie
1917, către C.I.A.P.A. [...]
Dar,
d-lor, nu numai că organizează înşişi rabinii lor spionajul pe pământul
ţărei în favoarea duşmanului - şi este foarte important să se fi
constatat aceasta, documentar - dar ceiace dovedeşte sistematizarea
acestui serviciu infam, este că tot ei formează şcoli de spionagiu, după
cum rezultă şi aici din cercetări, consemnate în acte oficiale. Astfel,
cu ordinul No. 5686 din 12 Noembrie 1917, emanat la serviciul respectiv
al Marelui Cartier General, se trimite către Corpurile de armată, un
memoriu secret, tipărit după dispoziţia biroului de Informaţiuni pe
lângă Statul Major al Armatei 4-a ruse, 1917, tratând despre spionagiul
german pe frontul român, întocmit pe baza indicaţiunilor date de spioni
în dosul frontului în regiunea armatei a IV-a şi Vl-a rusă. Cităm în
text, următoarele date . [...]
Dintre organizaţiile cunoscute până astăzi sunt următoarele: Şcoala de spionaj pentru armatele de uscat.
„I.
În oraşul Bucureşti, pe calea Dudeşti, Cafeneaua „Grin"- Directorul
şcoalei este ofiţerul german Voiner, Din restul personagiului acestei
şcoli sunt cunoscuţi: 1. Leibovici, instructor, dezertor din armata
româna, locueşte în str. Teilor No. 112. 2. Rosenţveig, instructor,
evreu. Din spionii instruiţi în această şcoală şi trimişi deja cu scopul
de spionaj sunt: 1. Marcovici Herş, evreu supus român (arestat). 2.
Livsit Avram, evreu supus român (arestat). 3. Leibovici Samuel, evreu
supus român (arestat). 4 Goldemberg Samuel, evreu supus român
(arestat), 5. Eigel Iacob, evreu supus român (arestat). 6. Aschenasi
Isidor, evreu supus român (arestat). 7. Kefman şi 8. Keler Isaak.
Aceştia din urmă doi spioni, după informaţiuni, se află la Odesa. [...]
Problemele date agenţilor erau următoarele: 1. Să se culeagă
informaţiuni de numărul trupelor, artileriei şi calibrului ei, ce fel de
întăriri şi în ce loc sunt (Spionii se trimiteau în oraşele Galaţi şi
Bărboşi). 2. Dacă este linie ferată din Dorohoi, numărul trupelor, dacă
sunt poduri pe râul Prut, şi în ce loc anume (spionii se trimeteau în
Botoşani, Bucecea şi Dorohoi.) 3. Ce trupe sosesc, pe ce front sosesc
numărul lor, şi dacă în aceste trupe suni oameni chemaţi sub drapel
înaintea timpului (mobilizaţi mai tineri de 21 ani) când se va efectua
mobilizarea contigentelor 1919 şi 1920, dacă sunt poduri pe Prut, unde
şi ce anume (spionii se trimeteau la Bârlad, Tecuci şi Galaţi.) 4.
Numărul trupelor, de pe ce front sunt aduse şi încotro se îndreaptă.
Unde se găseşte Statul Major General şi acest Stat Major este într'un
loc sau în mai multe locuri. Dacă este telegrafie fără fir şi hangare
pentru aeroplane, unde se găsesc trupele române, unde şi ce fel de
poduri se găsesc pe Prut (spionul se trimetea în oraşul Bârlad.) 5.
Numărul trupelor şi numărul de pe epoleţi, de unde şi încotro se
îndreaptă, dacă se face linie ferată între Kişinău, Huşi, ce trupe sunt
la Bolgrad, ce fel şi unde sunt poduri pe Prut, care contigent este
mobilizat şi care contigent se proectează pentru mobilizare (spionii se
trimeteau la Bolgrad, Bender şi Kişinău).
II.
În oraşul Bucureşti, în piaţa Romană, şeful şcoalei un ofițer
necunoscut. Din celălalt personal al şcoalei sunt cunoscuţi. Zilberştein
David, recrutator de elevi pentru şcoala de spionaj şi translator,
evreu, locueşte în Hotel Gabroveni, Covaci. [...]
Dintre elevii acestei școale este cunoscut: Mozes Solomon Paltiler (la
arestarea lui s'a numit „Moise Cholmoleb” evreu [...]
III. În oraşul Brăila pe str. Şcoalei No. 3, se găseşte biroul. [...]
Din personalul acestui biurou sunt cunoscuţi: 1. Snaider, locotenent,
ajutorul şefului acestui biurou, instructorul spionilor şi recrutor de
spioni, cu locuinţa pe lângă birou. 4. Leibovici, agent recrutor, are
domiciliul în oraşul Bucureşti şi 5. Russu Roşu (Porecla) ajutor al lui
Leibovici, la care are şi locuinţă. Spioni trimişi după culegerea
informaţiunilor: 1 Hodorovski Horş, evreu, supus rus, prizonier din reg.
34 puşcaşi Siberian (arestat) 2. Ftighte Haim a lui Sulirn, evreu,
supus rus, prizonier, tot din acel regiment, (arestat) [...] b. Şcoala
de spionaj pentru armatele marinei. În Bucureşti, pe strada Pitar Moşu
No. 5 şeful şcoalei căpitanul serviciului militar german Berghel. Din
personalul acestei şcoli sunt cunoscuţi: [...] 3) Svartz Gozias, (Ozias)
recrutor de spioni, evreu, se spune că este supus francez [...].
V. In oraşul Bucureşti pe str. Teilor No. 27 Directorul şcoalei este Doctorul Cerny, domiciliat tot acolo [...].
Prin
urmare d-lor, se dovedeşte din acte oficiale nu numai că au funcţionat
ca spioni, nu numai că au organizat spionagiul prin Rabinii lor, după
cum se vede din actele aliate la dosarul Curţii Marţiale, a armatei II-a
pe care l'am citat, dar că au înfiinţat chiar şcoli de spionagiu şi că
în tot timpul războiului, jidanii au jucat rolul de căpetenie, putem
zice exclusiv, în spionarea şi trădarea armatei noastre. Iată în ce mod
„şi-au îndeplinit cu prisosinţă datoria către patrie” şi cum au luat
parte la toata bucuriile şi suferinţele ei.
Dar,
d-lor, de îndată ce s'a deslănţuit anarhia bolşevică, în armata
rusească, ei s'au pus în legătură cu soldaţii bolşevici şi au început să
facă o propagandă activă anarhistă în rândurile armatei româneşti,
crezând că a venit momentul ca să sdruncine însăşi ordinea Statului
nostru. Am aci, ca document, manifestul aşa numitului partid social
democrat către muncitori, soldaţi, ofiţeri şi cetăţeni, cu aţâţări
împotriva Regelui şi împotriva Statului Românesc [...]. Acest
manifest era strecurat în rândurile armatei noastre de către agenţii
jidanilor, crezând că cu modul acesta vor ajunge să desorganizeze armata
românească precum desorganizaseră armata rusească. În timpul acesta,
massele de refugiaţi, de nesupuşi şi de dezertori jidani, trecuţi în
Rusia în număr de câteva mii, agitau împotriva României, prin mitinguri
şi prin memorii, pe care le adresau guvernului revoluţionar rusesc,
cerând ca să intervie pentru a pune capăt „persecuţiilor”, pe care
le-ar fi îndurat jidanii la noi. Astfel, la 28 Iunie 1917, ei au ţinut
în sala nobilimei din Chişinau un mare meeting popular, la care jidanul
doctor Gritgendler a spus următoarele, după cum arată ziarul „Svobodnaia
Besarabia” (Basarabia liberă) No. 70, din 1 Iulie 1917: „Ministrul
de Război Brătianu şi şeful Cartierului G-ral Presan, a dat ordin prin
care se opreşte ovreilor de a vorbi în jargon, chiar şi în cercul
familiar; Monumentele religioase ale evreilor sunt batjocorite. Curţile
sinagogilor ocupate de grajduri, bucătării, şi altele. Presa evreiasca
oprită. Rabinii şi alte feţe spirituale recunoscute ca improprii
serviciului militar, nu se eliberează imediat acasă. În curs de câteva
zile au fost obligaţi a scoate necurăţeniile afară din oraş. Se
rechiziţionează exclusiv casele evreeşti şi nu se opresc de a scoate în
uliţe femeile lehuze. În Botoşani, s'a oprit evreilor de a cumpăra
producte înainte de ora 12, când, se înţelege, la piaţă nu se mai află
nimic. În spitalele de tifoizi şi de exantematici desemnează numai
doctori evrei, la front soldaţii evrei se pun în locurile cele mai
periculoase”...
După
debitarea acestor grosolane minciuni, meetingul jidovesc din Kişinău
alcătuit în cea mai mare parte din dezertori jidani din armata
românească, a aclamat următoarea moţiune prin care cer intervenţia
guvernului rusesc şi a armatei ruseşti bolşevizate, împotriva
României: „Noi, cetăţeni şi
soldaţi, adunaţi în Chişinău, sala nobilimei, în ziua de 28 Iunie 1917,
în număr de 1.500 oameni, ascultând Raportul d-rului Friţgenler,
membru în consiliu de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor din raionul
frontului român, şi pe alţi oratori, despre asupririle neomenoase la
care sunt supuşi evreii cin România, pe toate terenurile, din
partea autorităţilor româneşti, ale instituţiilor şi a persoanelor
particulare, luând în considerare, că cetăţenii ruşi şi armata, în
care evreii sunt într'o proporţie însemnată, se luptă şi-şi varsă
sângele pentru dreptate şi principiile umanitare, ale democraţiei
mondiale, în deosebi pentru guvernarea de sine a popoarelor, şi că
politica practicată în România contra evreilor se împotriveşte acestor
principii şi influenţează demoralizând urmata şi cetăţenii ruşi, precum
în România aşa şi în Rusia - am decis: 1. Sa se obţină de la guvernul
provizor şi consiliul deputaţilor, lucratori, soldaţi, veterani,
rechemarea diplomaţilor conservatori acreditaţi în România, desemnarea
în locul lor altora, care deschis ar apăra principiilor umanitare ale
democraţiei. 2. A propus socialiştilor democraţi şi revoluţionari şi
uniunei evreilor, militari, să explice părţilor de armată trimise în
România, situaţia grozavă a evreilor din România, şi datoria armatei
revoluţionare ruse de a sta în toate cazurile în apărarea celor asupriţi. 3.
A cere prin socialiştii revoluţionari şi democraţi din Petrograd, dela
internaţionala acţiune asupra democraţiei tuturor ţărilor... să se
protesteze şi să lucreze în contra sistemei întrebuinţate în România...
4. A propune organizaţiilor evreeşti militare în Iaşi să cheme un
congres al reprezentanţilor armatei şi al delegaţilor diferitelor
comitete ale unităţilor armatei, care se luptă şi locuesc în România şi
în periferiile ce tind spre ea, pentru a se lămuri mijloacele şi căile
unei lupte organizate şi echilibrate împotriva cruzimilor româneşti”.
Se
vede dar, că jidanii refugiaţi în Rusia, împreună cu coreligionarii lor
de acolo, profitând de guvernul revoluţionar jidovesc, pe de o parte
cer intervenţia acestui guvern, iar pe de altă parte apelează la armata
rusească din România, crezând că, prin presiunea acestei armate
anarhizate de dânşii, pot parveni să pună mâna şi la noi pe puterile
Statului, sau cel puţin să ne silească a ne supune tuturor cerinţelor
lor. Şi să ştie că a trebuit să se ia severe măsuri de apărare împotriva
anarhiei jidoveşti, din armata rusească, din rândurile căreia, la 23
Aprilie 1917, s'a încercat chiar un fel de mişcare revoluţionară la
Iaşi, prin intervenţia vestitului anarhist bulgar Racowski, care a ţinut
şi un discurs incendiar în Piaţa Unirei din Iaşi, scăpând apoi de
arestare prin fugă, cu ajutorul jidanilor, în deosebi a lui Max
Wechsler. În Rusia însă, dezertorii Jidani din armata românească, au
continuat să se agite, cerând să fie încorporaţi la armata rusească şi
căutând a provoca intervenţia guvernului rusesc, revoluţionar, în care
ştim că jidanii aveau o influenţă covârşitoare. Astfel, înfăţişându-se
ca victime ale revoluţiei ruseşti (?!) ei intervin la guvernul lui
Kerenski, după cum sa vede din următoarele informaţii, publicate în
ziarul „Kiewskaia Mîsli" (Gândul Kievului) No. 249, din 15 Oct. 1917: „În
raportul adresat d-lui A. F. Kerenski, 300 de refugiaţi evrei români,
cer să fie egalizaţi ca emigranţi politici, să nu fie citaţi ca
dezertori români şi să fie încorporaţi în armata rusească. Generalul
Marx, şeful districtului Odesa şi comisarul guvernului Harite, au promis
de a susţinea raportul lor. În protestul adresat lui Kerenski, evreii
spun: „pentru fiecare izbândă a revoluţiei ruseşti, noi evreii plătim cu
lacrimile mamelor, femeilor şi copilor noştri, cu suferinţele şi cu
sângele nostru. Oligarhia românească se răsbună, noi suntem un element
oprimat, pentru că punem o mare încredere în revoluţia rusească”.
Jidanii
nu se mulţumesc însă numai să încerce a introduce anarhia rusească în
armata noastră şi să caute a provoca chiar o intervenţie în România a
guvernului rusesc prin tot felul de minciuni şi de intrigi. Ci profitând
de faptul că anarhistul Rakovski, după fuga lui din Iaşi, ajunsese
stăpânul situaţiei în Odesa, ei se dedau la atacuri în bande împotriva
consulatului românesc şi a celorlalte servicii ale noastre, organizând o
persecuţie laşă, cu brutalizări şi insulte sălbatice, în contra
românilor. Aceasta rezultă iarăşi dintr'un act ofcial, al unui martor
ocular, şi anume, din memoriul generalului Vivescu, prezentat
Ministerului de război, în Aprilie 1918, asupra numărului nesupuşilor şi
dezertorilor evrei şi a concursului ce aceştia au dat comitetelor
revoluţionare bolşevice şi d-rului Rakovski, la Odesa, şi din care
extragem următoarele: „Din
numărul de câteva mii de nesupuşi şi dezertori ce au trecut în Rusia
înainte şi în timpul războiului nostru, aproximativ 60% au fost evrei,
20%, bulgari sau lipoveni şi 2% români. Dintre aceştia, cei mai crunţi
şi sălbateci au fost bulgarii iar cei mai perverşi şi ameninţători,
evreii cu toate ajutoarele băneşti ce li s'au dat şi lor ca tuturor
refugiaţilor fără mijloace, în general. La
primele manifestări pe strade făcute contra guvernului nostru, contra
M. S. Regelui, şi contra armatei, cea mai mare parte dintre
manifestanţi, erau refugiaţi, nesupuşi şi dezertorii evrei; tot astfel,
cei dintâi cari au compus bandele de atac contra consulatului român şi a
instituţiilor nostre dela Odesa, au fost iarăşi evreii. Agenţii
provocatori la jafuri şi cei cari făceau mai multă propagandă pentru
înscrierea în batalioanele revoluţionare, destinate a lupta contra
armatei române din Basarabia, şi a răsturna totul în România, erau cei
mai mulţi evrei, şi aceste instigaţiuni, le făceau nu numai printre
dezertori, dară chiar printre soldaţii activi dela depozite şi din port,
şi chiar printre răniţii din spitalele româneşti. Cu ocaziunea
arestărilor in masă ale românilor, a confiscărilor depozitelor şi
vaselor din port, precum şi a tuturor instituţiunilor noastre, cei mai
înverşunaţi contra noastră, când ne-am adresat Rumcerodului, erau
tovarăşii Goldenbaum, un vechi cetăţean român, certat cu îndatoririle
lui către ţară, şi Eisenmann, cari făceau parte din comitet. Cu
conducerea arestărilor şi a perchiziţiunilor ce se făceau la locuinţele
noastre, de către marinarii revoluţionari, garda roşie şi anarhiştii,
erau însărcinaţi dintre evreii români, precum Abramovici din Iaşi,
Birman dela Botoşani, Buiumovici, fost elev al şcoalei militare, a
tinerilor cu termen redus, şi Kupferwasser, fost comptabil al d-lui A.
A. Bădărău. Aceşti din urmă doi evrei, împreună cu Grumberg, erau
însărcinaţi cu conducerea pazei celor arestaţi şi a transportului lor
pela diferitele închisori. Ei alegeau, pentru gardă, pe cei mai răi
dintre bandele revoluţionare şi, dintre aceştia, evreii se distingeau în
totdeauna prin aroganţa lor insultătoare. Direcţiunea superioară o avea
tovarăşul Ciorroi (Schwartz), care împreună cu Bujor, Necolau, şi
Dicescu, formau Statul Major al lui Rakovski. Aceştia instruiau şi
întocmeau actele aşa zise de spionagiu şi contra revoluţiei, ale
oficeriior şi funcţionarilor români în Odesa, şi fixau după persoane
sumele şi valorile ce trebuiau confiscate, fie asupra celor arestaţi,
fie asupra celor ţinuţi sub pază la locuinţele lor, sau prin diferitele
sanatorii. Cu ocaziunea îmbarcărei arestaţilor pe vasele „Traian”, şi
„Dacia” pentru a-i trimite, din ordinul lui Rakovski, în Crimeea”, când
s'au petrecut scenele cele mai sălbatice, prin lovituri, de focuri de
armă, unul din capul acestei înscenări mişeleşti a fost evreul dezertor
din marină Kahane”.
[...]
S'ar părea aşa dar că, cu aceste acte, s'au adus destule dovezi pentru a
caracteriza atitudinea acestor indivizi faţă de noi. Partea cea mai
odioasă, însă, este purtarea pe care au avat-o ca unelte de asuprire în
mâinile duşmanilor, împotriva soldaţilor noştri prizonieri. Şi aci sunt
nenumărate documente, care arată în ce mod mişelesc s-au purtat
prizonierii jidani, internaţi împreuna cu soldaţii noştri, şi care
cunoscând limba germană, dacă ar fi avut cea mai elementară omenie, ar
fi putut să le fie de mare folos. Procedarea lor era invariabil aceasta:
profitând de cunoştinţa limbei - ei îşi puneau galoane de gradaţi şi
erau însărcinaţi să comande companiile, de corvezi asuprind pe români în
chipul cel mi neomenos. Vom cita şi aici câteva acte, pentru
ilustrarea spuselor noastre.
[...] „Copie după declaraţia sergentului Ifrim Gheorghe...
„Companiile
de corvezi erau comandate de jidani de ai noştri. După ce i-au prins
şi-au pus galoane de gradaţi şi ne înjurau şi ne băteau mai mult ca
nemţii. Jidanul Lazăr Avram (din Reg. ,27, Comp. 3-a-) era Şeful
Comandaţilor de companie, el dădea ordine la ceilalţi evrei'care
companie să iasă la corvezi”...
Într'un alt memoriu al unor prizonieri români, vorbindu-se de tratamentul la care îi supuneau germanii, se zice: „Au
căutat să profite foarte mult de ofiţerii şi soldaţii evrei din armata
noastră, cari cu toţii, fără cea mai mică mustrare de cuget, s'au vândut
cu trup şi suflet germanilor, dându-le tot felul de informaţiuni
relativ la armata noastră. Aceşti nemernici de evrei, în schimbul
trădărei lor, aveau din partea germanilor avantajii morale şi materiale,
că trăiau bine şi erau lăsaţi liberi; pe când ofiţerii şi soldaţii
români erau bruscaţi şi bătuţi ca animalele, nedându-li-se mâncare decât
o felie de pâine pe zi, aruncandu-ni-se epitetul de câini. Pe soldaţii
evrei de la noi germanii îi făceau pe toţi gradaţi şi-i băteau fără milă
pe soldaţii şi plutonierii noştri, spunîndu-le că acum nu mai au frică,
fiind-că nu se mai află în România”.
Un
alt memoriu al celor dintâiu prizonieri români întorşi din
Austro-Ungaria, în Martie 1918, adresată Generalului lor, exprimă toată
indignarea acestor bieţi oameni, martirizaţi de jidani:
„Să trăiţi Domnule General,
„Subsemnaţii
foşti prizonieri de război în Austro-Ungaria, sosiţi cu primul
transport de 1.000 de oameni, în ziua de 10 Martie, prin Burdujeni,
aflaţi astăzi în spitalul de evacuare No. 9 Sascut, ne permitem a aduce
la cunoştinţa tuturor autorităţilor militare, că în timpul nostru de
prizonierat, am avut de îndurat cele mai grele ponegriri şi persecuţiuni
din partea camarazilor noştri evrei, cărora pentru serviciile aduse
inamicului şi devotamentului nutrit pentru el, li s-a încredinţat în
general administraţia lagărelor şi cari, pentru pofta lor de câştig
nesăţios, au întrebuinţat cele mai neomenoase mijloace de terorizare,
pentru ajungerea scopului urmărit, care a avut de rezultat moartea a
peste zece mii de camarazi de ai noştri numai din cei ce făceau parte
din lagărul Ostfy-Aszongfe. Pe lângă puterea ce li s'a dat de inamicii
noştri, au avut tot concursul pe faţă al doctorului Hirsch, dela
Craiova. Astăzi, ca soldaţi, ne plângem şefilor armatei noastre, mâine
ca cetăţeni vom căuta să răzbunăm suferinţele ce am îndurat de pe urma
lor, vom răsbuna pe fraţii noştri de arme, căzuţi victime lipitorilor ce
s'au oploşit la sânul ţărei, penitru care au dovedit că nu merită a se
numi fii ei, [...] în total 71 de însemnături de sergenţi, caporali şi soldati aparţinând la diferite regimente”.
Un
alt memoriu, semnat de 56 grade inferioare, foşti prizonieri, din cari
39 plutonieri şi plutonieri majori (reangajaţi), expune cu toate
amănunţimele ororile comise în lagărele de prizonieri de către jidani,
în accente de o profundă revoltă sufletească, cerând răsbunare pentru
atâtea victime datorite uneltirilor lor:
„Să
trăiţi d-le General,/ Noi foşti prizonieri români din Ostffy Asszonyfa
(Ungaria) reîntorşi prin punctul Burdujeni în mult dorita ţară, voim ca
în cele ce vor urma să vă arătăm domniilor voastre şi prin d-v. să ştie
întreaga suflare românească, cauzele distrugerii generaţiei din
prezent. Vă vom arăta că intenţionat şi metodic am fost distruşi
fiziceşte şi moralmente... Spunem şi vom striga în gura mare, ca să audă
tot ce-i român, să tresară pământul pe care au trăit aceste canalii, că
numai jidanii, jidanii şi iarăşi jidanii ne-au mâncat. Ei erau puşi în
serviciile cele mai importante ale lagărului şi pe dată ce vroiam să
reclamăm eram alungaţi cu ciomegile de jidani, în timp ce duşmanii
noştri făceau haz. Ei
au fost aceia cărora li s'a încredinţat primirea alimentelor şi cari au
furat aceste puţine alimente, cu care abia puteam să ne ţinem viaţa...
Câţi din plutonieri n'au fost pălmuiţi şi înjuraţi de cei mai ordinari
jidani, cine nu-şi aminteşte de Herşcovici Solomon - Buzău, şi prin el
de toată jidovimea. Jidanii tălmaci, trimişi cu echipe cu mii de oameni
la lucru, îi băteau să muncească mai repede, îi lăsau mai bine să moară
sub ochii lor însângeraţi de ură, decât să-i bage în spitale, tălmăcind
doctorilor maghiari, că aşa-i românul, hoţ, se preface. Toate aceste
barbarii de pe urma cărora zac ai noştri în Ostfyasszonyfa aproape
7.000, afară de Pressburg, munţii Tirolului şi Albania, cimitirele
românismului, le-au făcut fără nici o mustrare de conştiinţă. Faptele
lor le putem proba ori când cu date şi martori exacţi şi nici o ură sau
profit personal nu ne îndeamnă a-i divulga, de cât numai să se facă
odată lumină, că aceştia sunt adevăraţii duşmani ai neamului românesc,
voind să fie pedepsiţi după greutatea crimelor făcute, voind ca noi,
care am fost martori oculari la tot ce s'a petrecut, să spunem văduvelor
că soţii lor zac în pusta ungară, orfanilor să le arătăm pe adevăraţii
asasini ai iubiţilor părinţi, ca pe viitor să nu fie şi ei asasinaţi, să
spunem rudelor şi prietenilor şi, implicit, ţărei, că ori ce aşteptare
este zadarnica...Vrem să spunem întregului românism, că dacă nimenea n'a
vărsat o lacrimă pentru cei cari au murit ca nişte câini, şi dacă ale
lor acum sunt prea târzii, atunci ca un ultim omagiu pentru chinuitoarea
moarte ce au suferit, să ceară pedepsirea acestor nelegiuiţi. Credem,
d-le General, că se va da curs acestei drepte cereri, pe care o vom
susţinea cu preţul vieţei noastre - cel puţin suntem scumpul nostru
pământ, unde, de vom muri, nu ne va părea rău, o vom susţinea până la
infinit. [...].
Din
aceste memorii, ale prizonierilor noştri întorşi din captivitate, s'a
întocmit un rezumat, sub titlul „Observaţiini Generale”, cu următoarele
amănunte:
1. Jidanii purtau toţi galoane de sergent şi plutonieri, fără a fi, numai cu scopul de a putea maltrata.
2.
Băteau pe toţi soldaţii în general, iar pe cei bolnavi greu, după ce-i
băteau, le luau pâinea spunându-le că doctorul le-a interzis să mănânce.
Ai noştri, necunoscând limba străinilor, credeau. Această pâine o
vindeau apoi cu 8 şi 10 coroane.
3.
S'au vârât în toate serviciile de cancelarie, ca şi la noi, formând şi
o societate cu scopul de a lupta contra oricărui român, care ar putea,
prin acţiunea lui, să le opună vre-o piedică.
4.
Serviciile cele mai uşoare, le dedeau la jidanii lor, iar pe români îi
puneau la cele mai grele corvezi, bătându-i in mod barbar, dacă nu
puteau suporta povara lor.
5. Făceau propagandă în contra ţărei noastre şi strigau că acum a sosit D-zeul lor.
6.
Dacă ai noştri se îmbolnăveau, ei râdeau şi se bucurau, iară nemţilor
le spuneau să nu ne creadă, că aşa-i românul, hoţ şi leneş şi se face
bolnav.
7. Când ai noştri mureau, erau desbrăcaţi şi jefuiţi de ei.
8. Iarna îi scoteau afară în ger, desculţi, la corvezi. În aceste condiţii mureau câte 40—60 zilnic.
9.
Vindeau alimente şi hainele sosite de la Berna, din care cauză ai
noştri mureau literalmente de foame şi frig. Ţineau câte 4-5 zile pe
români nemâncaţi, sub pretext că au alimente dela Berna, şi au ce mânca,
aşa fel ca un prizonier ce era pedepsit de ei mereu cu postul a fost
nevoit să fure (Lamsdorf) rinichii unui cadavru, pentru a-şi potoli
foamea. 10 Sfătuiau pe ai noştri să facă revoltă contra boerilor la
venirea în ţară Au făcut astfel de fapte: [...] şi alţii nenumăraţi.
Iată d-lor, fapte mărturisite înaintea autorităţilor româneşti militare
de soldaţii noştrii, cari au văzut cu ochii aceste crime odioase ale
jidanilor trădători, dela cari au avut să îndure cele mai mari
suferinţi.
Şi chiar în momentul acesta, când noi suntem aici şi ne sbatem şi
suntem nerăbdători - adică nu noi ci d-v sunteţi nerăbdători - , ca cu
un ceas mai curând, să se dea satisfacţie cerinţelor lor, chiar în
momentul acesta, ne vine, din judeţele de dincolo de Milcov, ocupate, o
plângere a proprietarilor şi comercianţilor români, ruinaţi de jidani,
într'un „Memoriu către d-nii Parlamentari ai ţărei româneşti”, ce s'a
distribuit şi în care se zice:
„Subsemnaţii proprietari şi comercianţi din teritoriul ocupat, vă aducem la cunoştinţă următoarele:
1.
Toată recolta de vin din judeţul Buzău, R.-Sărat şi Putna, a anului
1917, a fost strânsă de ovreii fraţi Adler, din Buzău și Focşani, cu
preţul de lei 0,06 bani gradul; grăduirea şi cotitul s'a făcut la
depozitul de descărcare de către personalul numiţilor, cari ne-au
frustrat atât la cotit cât şi la grad.
2.
Fabricarea rachiului din prune, tescovină şi drojdie, asemenea s'a dat
acestor fraţi Adler, împreună cu altă ceată de evrei, cari au înşelat
lumea, luând borhoturile pe preţ derizoriu, şi fără măsurătoare, numai
după aprecieri...
3.
Strângerea cerealelor de la ţărani şi proprietari în judeţul Buzău, pe
anul 1917, a fost dată unui evreu Glasman din Buzău, care împreună cu o
ceată de ovrei au scos din casele ţăranilor ultimul bob de cereale pe
preţ derizoriu...
4.
Fabricarea brânzei şi strângerea lânei de pe la stâni de asemenea s'a
cesionat unei cete de ovrei, cari ne speculează într'un mod îngrozitor,
plătind kgr de lapte de oaie cu 4 bani, iar cel de vacă cu 10 bani kgr,
iar brânza extrasă din acel lapte o vând pe piaţă până la 10-12 lei
kilogramul. D-lor Parlamentari, veți cunoaşte că în toate aceste afaceri
nu veţi găsi nici un român, toţi sunt ovrei, eşiţi ca din pământ, şi
cari înainte de răsboi, erau birjari, cismari, croitori, cămătari,
misiţi, camioneri şi câţiva din ei depozitari falşi şi fixatori de
vinuri şi rachiuri; toţi negustorii români mor de foame şi trăim ca
într'o ţară ovreiască, D-lor. Parlamentari, vă rugăm să interveniţi
către guvernul român, ca cel puţin pentru anul acesta să se ia măsuri a
lăsa pe producători să predea singuri recoltele rechiziţionate celor în
drept... Deasemenea să se ia măsuri a se înfrâna această şleahtă de
ovrei, care aici în teritoriu ocupat, mai cu seamă Ia aceste trei
judeţe, ne-au adus la sapă de lemn şi unde comerciantul român nu mai
înseamnă nimic.„(ss) [...].”
Prin
urmare, d-lor, din rândurile oştirei, ca şi din rândurile poporaţiei
civile supuse prigonirilor criminale ale acestor jidani, se ridică
plângeri cari dovedesc că ei au fost adevăraţii duşmani ai acestei ţări
şi că n'au luat parte nici când la durerile şi bucuriile noastre, cum
spune d. Raportor. Şi iată, d-lor, care a fost scopul nostru,
aducându-vă atâtea dovezi. Am voit să ne opunem la falsificarea
adevărului; am voit sâ împiedecăm crearea unei legende, am voit să
înlăturam pângârirea istoriei neamului [...].
Trec la un alt capitol (protestări). [...] D-lor Deputaţi, art. 28 din
tractatul de pace, care este punctul de plecare al legei d-v, însemnează
o îndoită încălcare a dreptului suveranităței noastre naţionale. Prima
încălcare, este amestecul în afacerile noastre interne, rezultând din
dreptul celui mai tare. „Vae Victis!”. A doua atingere a dreptului
suveranităţei noastre este că suntem siliţi să ne supunem acestei
călcări, nesocotind Constituţia noastră [...]. Cum se explică această
procedură îndoit de anormală? Eu îmi explic răşluirea Dobrogei:
„Prietenii” noştri au avut nevoe de Dobragea pentru ca să satisfacă
cererile Bulgarilor, cu care sunt aliaţi. Prietenii noştri, au avut
nevoe de munţi, pentru ca să satisfacă lăcomia jidanilor din Buda-Pesta
fâcându-i stăpâni pe exploatarea pădurilor din Carpaţi, sub cuvânt că au
nevoe de munţi, ca să apere graniţa lor.
Berceanu: (întrerupe).
D-l A. C. Cuza
: Crezi d-ta că, cu trei sferturi de ceas cât voi vorbi eu, vei scurta
ocupaţiunea germană? [...]. Trebue să mergem până la sfârşit, şi să
spunem aici tot ce se poate spune în favoarea punctulu de vedere
românesc. [...] Prin urmare, îmi pun întrebarea: Pentru ce s'a recurs,
din partea prietenilor noştri, la această procedare de două ori
anormală? Sunt două motive. Primul motiv este ca să se răsplătească
serviciile, pe cari jidanii le-au făcut austro-germanilor. Evident că
dacă s'au servit de dânşii în toate întreprinderile, dacă ei au fost
aceia cari i-au primit în Bucureşti cu flori, dacă după cum v'am dovedit
au luat parte la tot spionajul, şi au dat concursul armatelor, care
veneau peste noi, trebue, se înţelege, să li se dea satisfacţie. Primul
motiv, aşa dar, este răsplătirea, care se dă trădătorilor. Al doilea
motiv este că ei voesc să aibă în ţara noastră agenţi de exploatare,
agenţi comerciali şi industriali permanenţi, cari să lege ţara noastră
cu ţările Europei centrale, pe cale economică. Jidanii sunt agenţii
germanismului în mijlocul României.
Asupra
acestui fapt, de o gravitate deosebită, nu numai pentru noi ci pentru
politica eoropeană, cum s'a văzut acum, în urmă a atras atenţia încă de
pe la 1860, eminentul om de stat şi economist politic, principile Ion
Ghika, care zice în „Convorbiri Economice: „Chestiunea
pnporaţiunei la noi... este mai serioasă şi mai periculoasă decât ori
unde, fiindcă se complică cu imigraţiunea evreilor, a căror înmulţire
disproporţionată nu este numai o plagă morală şi higienică... dar este
şi o chestiune politică, pentru că Izraeliţii, cari se coboară
necontenit dela Nord, ajung în România nemţiţi, sunt precursorii
germanismului, a unei cucuceriri deznaţionalizatoare, căreia ei îi
pregătesc tărâmul”. Această constatare s'a dovedit pe deplin, mai
ales în ultimele împrejurări. Vă rog să reţineţi bine aceasta. Și să nu
credeţi d-v. că germanii nu cunosc elementul jidovesc; îl cunosc mai
bine decât noi şi-l ţin la distanţă. Dar tocmai de aceia ei se servesc
de dânşii, ca element disolvant, împotriva noastră, pentru interesele
lor [...]. Eu cred că d-l Ministru de Externe, cu fineţea diplomatică,
de care a dat atâtea dovezi, s'ar fi putut servi de acest argument
pentru ca, într'un eventual congres de pace, să atragă atenţiunea asupra
anormalilăţei faptului că noi avem aici un număr extraordinar de mare
de adevăraţi agenţi ai cucerirei germane [...].
Prin introducerea acestor elemente neasimilabile şi antinaţionale, se
introduce otrava în sânul naţiunei române, se introduce elementul cel
mai periculos de dezagregare şi slăbire a poporului românesc după
principiul politic acela de desbinare şi istovire reciprocă a
naţionalităţilor, pe cari prietenii noştri, austro-ungurii, îl practică,
pentru a-şi continua stăpânirea lor nefirească. Astfel pe când ţipă în
contra „pericolului slav”, ca să ne facă pe noi să mergem alături de
dânşii, ei fac tot ce le este în putinţă, în Bucovina, ca să distrugă
elementul românesc în favoarea Rutenilor slavi, aţâţând pe Ruteni
împotriva Românilor. Iată, aşa dar, motivele cari au făcut ca puterile
centrale, în mod intenţionat, să ni dea această lovitură de moarte,
impunân-du-ne încetăţenirea jidanilor.
O voce: Dar Antanta n'ar fi făcut-o ?
D-l A. C. Cuza:
Nu ştiu ce ar fi făcut Antanta, faţă de rezistenţa noastră, şi dacă
argumentul acesta, pe care l-am invocat cu puterea de atunci...
Deocamdată Antanta este necunoscutul. Dar ce faceţi d-v. este
cunoscutul... De acum.
D-l C.C. Arion ministru de Externe: De declaraţiunile lui Balfour vă sunt necunoscute?
D-l A. C. Cuza:
Declaraţiunile lui Balfour, ori cât de interesante ar fi, nu
echivalează cu hotărîrea unui congres de pace la care ar fi participat
din partea României un Ministru ca d-l Arion.
O Voce: întrebaţi pe d-l Take lonescu.
D-l A. C. Cuza:
D-l Take lonescu? Este ca şi cum aş întreba pe rabinul dela Buhuşi
(ilaritate) Daţi-mi voe să am mai multă stimă, în această materie,
pentru bărbaţii d-v. de Stat.
Dar
vin acum d-lor, la una din problemele cele mai grave care vă privesc pe
d-v. Îmi pun o întrebare: Fiind situaţiunea astfel cum este, oare a
rezistat guvernul de astăzi presiunei executate de către Puterile
centrale, împotriva noastră în chestia jidanilor? Aţi întrebuinţat d-v.
toată rezistenţa posibilă, pentru ca să îndepărtaţi dela ţară această
lovitură? Iată cum se pune întrebarea. Şi vă fac atenţi asupra
gravităței acestei întrebări, pentru că d-v. sunteţi aceia cari veniţi
şi daţi în judecată guvernul liberal. Şi ce vă garantează pe d-v. că
mâine nu va putea să vină un guvern, ca să vă ceară socoteală [...]?
În locul d-v. aşi fi foarte îngrijorat - căci nu s'ar putea găsi un
guvern, care să vă dea în judecată, pentru faptul acesta şi,
ferească D-zeu să vi se întâmple şi d-v. ceia ce păţesc alţii acum?
O voce: Poate un guvern Cuza!
D. A. C. Cuza:
Poate şi un guvern Cuza (ilaritate). Dar poate să fie un guvern pe care
nici nu-l putem prevedea momentan. Nu se ştie ce se va întâmpla după ce
d-v. veţi isprăvi toată această operă, pe care o desăvârşiţi prin legea
de faţă [...]. Cine ştie ce bădărani se vor ridica din adâncurile
acestui popor şi vă vor cere socoteala badărăneşte (râsete) [...]. Eu am
o credinţă, că acest răsboi nu se poate isprăvi decât: pe baza
respectărei depline a principiilor naţionalităţilor [...]. Voiţi o
dovadă ? [...] Iată însuşi textul declaraţiei lui Wilson, la punctul al
doilea: „Regularea tuturor
chestiunilor atât teritoriale şi de suveranitate cât şi celor economice
şi politice. În baza liberei stabiliri a acelei chestiuni, de către
poporul, pe care-1 privesc aceste chestiuni şi nu în baza unui interes
material sau al avantagiului unui alt popor, care ar dori o altă
aranjare pentru lărgirea influenţei sau dominaţiunei sale”.
D-lor,
e cazul tipic al nostru: Să ne hotărâm soarta noastră după cum cer
interesele poporului românesc, şi nu după cum poate cere interesul
material sau avantajul unui alt popor, pentru lărgirea influenţei sau
dominaţiunii lor economice şi politice, de pildă, al popoarelor „Europei
de Mijloc” [...]. Şi dacă nu se va putea stabili pacea şi ordinea în
Europa, decât pe baza principiilor naţionalităţilor, vă daţi seama d-v.
în ce condiţiune ne-arn fi găsit noi, la un viitor congres de pace, când
această problemă s'ar fi pus şi d-ta ai fi zis: Invoc principiul
autonomiei naţionale, ca noi să putem rezolva această problemă, după cum
interesele noastre o cer. Dar iată şi un alt argument. Care este acest
alt argument ? V'am mai spus. Se putea zice:
Noi
suntem gata să primim în tratatul de pace principiul, dar nu putem
îngădui să fim siluiţi ca să călcăm Constituţia Ar fi rămas aşa dar, ca
la convocarea Constituantei, care se ştia că urmează să se convoace
imediat, să se găsească formula, respectând Constituţiumea, pe baza
căreia numai urma să se întocmească legea de încetăţenire a acelor
jidani, cari ar fi întrunit condiţiile cerute. Art. 28 al tratatului ar
fi rămas în alcătuirea lui de astăzi, minus cuvintele: „până la
ratificarea tratatului de pace”, care ar fi fost suprimate. Aşa ca legea
să nu ne fi fost impusă imediat [...].
D. Zelea Codreanu: Nu ne făcea Germania răsboi pentru jidani.
D. A. C. Cuza:
Acesta este adevărul. Şi d-lor, d-v. trebuia să faceţi următoarea
declaraţiune: primim toate condiţiunile d-v. Minus aceasta. Şi vă rog să
se ştie - şi s'ar fi ştiut în întreaga Europă, câ România a primit
toate condiţiunile de pace, afară de aceasta; câ nu putea să admită
să-şi calce constituţiunea. Era un punct de onoare şi demnitate
naţională, ca să nu fim siliţi să călcăm Constituţiunea (întreruperi).
D. Berceanu: Când ai dat teritoriu, n'ai călcat Constituţia?
D. A. C. Cuza:
Dar veţi conveni, că este o deosebire între o cerinţă şi alta. Şi că
sunt şi hotare morale, pe care un popor cu simţul demnităţei, nu le
poate ceda.
D. D. Pătrăşcanu: Şi cine ne-ar fi susţinut în Europa ? [...]
D. A. C. Cuza: Ne-ar fi susţinut dreptul nostru, (întreruperi). [...]
D. A. C. Cuza: Nu, vă rog, vorbim foarte serios. Foarte serios răspuns este acesta: Ceea ce era la 1879, numai este la 1918 [...]. Dovadă că nu este, avem principiul susţinut de Wilson [...].
D-l C. C Arion, vice-președintele Consiliului şi ministru de externe: Nu găsiţi, d-le Cuza, că Wilson era cam departe pentru a ne susţine?
D-l A. C. Cuza:
Conştiinţa dreptului, d-le ministru, este pretutindeni. Este o forţă
rnai puternică decât forţa brutală, care poate, într'un moment dat, să
calce dreptul, dar care până în sfârşit, nu poate fi biruit. Aceasta
este convingerea noastră; această convingere d-v. nu aţi avut-o, când
aţi încheiat tratalul de pace (Întreruperi)
[...].
D-l A. C. Cuza:
Când s'a început tratările noastre cu puterile centrale, cu puterile
„amice”, în şedinţa comisiunei juridice de Mercuri 21 Februarie 1918, -
d-l ministru de externe poate controla - în acea comisiune, în cursul
şedinţei plenare din acea zi, d-nul von Kuhlman a informat că în
delegaţiunea germană a sosit excelenţa sa d-l dr. Kriege, consilier
pentru chestiunile juridice la Ministerul de externe german [...].
Excelenţa sa d-l dr Kriege a stabilit cam cum înţelege, ce formulă
doreşte să se introducă în tratatul de pace. Şi iată textul, în
franţuzeşte, al propunerei d-lui dr. Kriege: „[...]
Libertatea religioasă prevăzută prin art. 44 a tratatului de Berlin,
din 13 Iulie 1878, rămâne în vigoare; acest principiu va fi aplicat prin
dispoziţiuni speciale, întru cât nu ar fi fost aplicat până acum”.
După acest text, aşa dar nu se prevede încetăţenirea imediată a
jidanilor, printr'o lege impusă pînă la ratificarea tratatului de pace,
ca aceea pe care suntem chemaţi să o votam acum, ci se stabileşte numai
principiul, rămânând ca el să fie realizat mai târziu. După cum o cerem
şi noi, pentru a respecta Constituţia. Iată, d-lor, formula germană a
rezolvirei problemei jidoveşti în. România. Acest text este trecut în
protocol şi, d-lor, nu se mai poate zice că a fost o simplă întrevorbire
fără nici un rezultat, ci e un text care a fost și stabilit de
comisiune şi protocolat în şedinţa dela 21 Februarie 1918 [...]. Prin
urmare, d-v. nu aveaţi, pentru d-v, numai principiul general stabilit de
Wilson, îndeobştie de altfel recunoscut în relaţiile internaţionale, ci
d-v. aveaţi şi protocolul dela 21 Febr. 1918, care era evident un
început câştigat [...].
D-l C. C. Arion,
ministru de externe şi vice-preşedinte al consiliului: Nu, d-lor, nu
vreau să se acrediteze o legenda; s'a cerut de d-l Kriege mai mult
de cât ceia ce este în documentul d-v. O afirm aici ca ministru de
externe [...].
D-l A. C. Cuza:
[...] Adaug pentru ştiinţa d-lui ministru de externe, care zice că dl
Kriege a cerut mai mult, adaug următoarele cuvinte, cari n'au fost
protocolate, dar cari nu au fost rostite de Excelenţa sa d-I Kriege: „Nous ne nous interessons pas a la qaestion juive, mais nous ne pouvons nous en desinteresser”.
[...] În tot cazul, tratatul astfel cum se prezintă astăzi înaintea
noastră, la Art. 28 zice: „Osebirea de confesiune religioasă nu trebue
să exercite în România nici o influenţa asupra stărei juridice a
locuitorilor, în deosebi asupra drepturilor lor politice şi civile”.
Aceasta este comentarea textului Art. 44 al tratatului dela Berlin. Art.
28 continuă: „Principiul exprimat
la aliniatul 1 va fi adus la îndeplinire şi în ce priveşte
împământenirea locuitorilor României fără supuşenie, cuprinzându-se şi
evreii, priviţi acolo până acum ca străini...”. Priviţi acolo până
acum ca străini... Se vede că textul acesta a fost redactat aiurea, nu
la Bucureşti, căci dacă ar fi fost redactat la Bucureşti ar fi trebuit
să se spună „aici". Şi cuvântul „acolo”, se repetă în continuarea
articolului care zice: „În acest
scop, se va decreta în România, până la ratificarea tratatului de pace, o
lege după care, în orice caz, toţi cei fără supuşenie şi cari au luat
parte la război, fie în serviciul militar activ, fie în serviciul
auxiliar, sau cei ce sunt născuţi în ţară şi stabiliţi acolo şi se trag
din părinţi născuţi acolo, vor fi socotiţi, fără altă consideraţie, ca
cetăţeni români deplin îndreptăţiţi, şi ca atari pot fi înscrişi în
tribunale. Dobândirea cetăţeniei române se va întinde şi asupra soţiilor
legitime, văduvelor şi copiilor minori ai unor asemenea persoane” [...].
D-v.
ce faceţi ? Lărgiţi aceste condiţiuni şi mai introduceţi încă: pe aceia
cari au fost mobilizaţi la 1913; pe cei lăsaţi la vetre în 1916; pe cei
împământeniţi prin decret până la recunoaşterea de către Cameră şi
Senat; şi soţiile şi copiii minori ai tuturor acestor categorii
improvizate; pe soţiile şi pe copiii acelora încetăţeniţi înainte de
război şi, în sfârşit, d-lor, ca o culme, până şi pe cercetaşi.
Înţelegeţi d-v. bine, sub forma de cercetaşi, câţi jidani o să se
strecoare în cetăţenia românească. Ce ai făcut tu ? Eu am fost deja
cercetaş. (Ilaritate). Cum se va stabili cercetăşia, în ce condiţiuni,
cât de riguroase ? Vă daţi şi d-v. seama ce poate să fie, cu un asemenea
text. Prin urmare, de unde erau trei categorii de încetăţeniţi,
potrivit tratatului de pace iată că ne găsim acum, graţie d-lui ministru
de externe, cu 8 categorii. Clar. Şi atunci vă întreb eu: de unde aţi
luat d-v. puterea şi autoritatea ca să dispuneţi de drepturile unui
întreg popor, care nici măcar nu a fost consultat şi care nu-şi poate
exprima voinţa lui în aceste momente? [...]. Aşadar: ce vă face pe d-v.
să procedaţi astfel ? Nu văd necesitatea. Ori poate , pe lângă tractatul
aeesta, mai este un tractat secret? Este sau nu? Vă rog să răspundeţi!
[...].
D-l C. C. Arion, ministru de externe: Deneg existenţa unui tractat secret.
D-l D. Patrăşcanu:
Să vă spun eu de ce, d-le Cuza. Pentru ca să nu mai intervie încă odată
Europa ca să revizuiască ceiace am făcut noi. Europa a intervenit
prin convenţiunea din Paris să împământenim pe Armeni şi pe Greci, a
intervenit în congresul dela Berlin pentru Evrei. A intervenit prin
tractatul de pace dela Bucureşti, ca să facem acum ceiace n'am făcut.
Voiţi să mai vie încă odată Europa şi să ne impună să împământenim pe
aceia pe cari nu-i vom? Împământeni acuma? Eu cred că e mai bine să
facem ceiace trebue din spontaneitatea noastră.
D-l C. C. Arion
ministru de externe: Mulţumesc d-luî Patraşcanu că a dat un răspuns, pe
care l'aşi fi dat şi eu mai târziu. Dar ce-i pasă d-lui Cuza de Europa!
(Ilaritate).
D-l A. C. Cuza:
Nu ştiu ce-mi pasa mie de Europu, dar d-v. nu vă pasa de ţara
românească. (Protestări). Voesc să zic, că ceia ce d-v. trebue să
respectaţi, mai întâi, este sentimentul acestei ţări, sentimentul de
cuviinţă al oricărui popor care se respectă. Nu înţelegem ca, sub
presiunea baionetelor străine, să lărgim drepturile acelora cari au
contribuit să aducă acesta baionete asupra armatei şi Ţărei. [...]
D-l Berceanu: D-le Cuza, eu te rog să treci în teritoriul ocupat şi să vorbeşti aşa cum vorbeşti. Aici e lesne de vorbit.
D-l A. C. Cuza:
Vă asigur, d-le, că cunosc spiritul german şi cunosc mentalitatea
germană. Am trăit 7 ani în mijlocul lor. Şi am convingerea că, dacă s'ar
fi întâmplat din partea noastră o mai energică rezistenta, aţi fi găsit
mai multă bunăvoinţă din partea lor. Aceasta este convingerea mea. Şi
nu pot spune mai mult. În tot cazul, din punctul de vedere diplomatic,
este cea mai mare greşală pentru că îndreptăţiţi d-v. pe acei cari ne-au
impus condiţiunile acestei tractat, să zică, la un viitor congres de
pace: D'apoi ce interveniţi d-v. în relaţiunile dintre noi şi România ?
România a primit condiţiile noastre cu bunăvoinţă; mai mult decât atât,
în unele privinţi România ea însăşi a lărgit aceste condiţii [...].
D-lor, este însă altceva. D-v. puteaţi recurge şi aţi recurs la
argumente cari - ţin să afirm dela început - n'au absolut nici o
valoare: argumentul dreptăţei şi argumentul anahronismului. Este un
anahronism, aţi zis, în legislaţia noastră, această dispoziţie a art. 7,
care pune oarecare stavilă la încetăţenirea străinilor. [...] „E un act
de dreptate ce se face, şi pe care noi, independent de orice raţiune
politică din afară, înţelegem a-1 face” [...]. L'aşi întreba pe d-l
Raportor să-mi spună: la care dreptate s'a gândit d-sa ? La dreptatea
Românilor sau la dreptatea Jidanilor ? Dacă s'a gândit la dreptatea
jidanilor, nici aici n'a reuşit, după cum voi dovedi. Iar dacă s'a
gândit la dreptatea românilor, atunci ar fi trebuit să aibă altă
dispoziţiune proectul de lege cu care d-sa se prezintă, adică să nu se
prezinte de loc. Căci dreptate trebue să fie, d-lor! Trebue să avem însă
şi noi dreptatea noastră, în ţara Românească. Şi atunci de ce ar fi
dreptate pentru jidani, ca să li se dea drepturi să ne conducă pe noi,
şi n'ar fi dreptate mai degrabă, ca românii să-şi păstreze conducerea
intereselor lor, în mâinile lor ? Pentru ce ar fi dreptate să laşi pe
jidan, ca să capete anumite funcţiuni de Stat, ca să administreze şi să
dea directiva politică imensei populaţiuni agricole muncitoare
româneşti, dela care cu toţi se hrănesc: şi nu aţi lăsa d-v., ca din
rândurile acestei populaţiuni rurale muncitoare să se ridice
conducătorii săi fireşti, de un sânge cu dânşii? Dar dreptatea cea mai
elementară cere, d-lor, ca aceşti oameni, ei singuri prin reprezentanţii
lor, să-şi poată conduce interesele aşa precum o reclamă şi o impune
însuşi geniul rasei. Şi e cea mai mare nedreptate ca să iei conducerea
unei părţi a intereselor acestei ţări, ale acestui popor, şi să le dai
în mâinile unui popor de alt neam şi de altă lege şi care a dovedit că
nu e capabil să se conducă pe sine, necum să conducă pe alţii. Iată,
prin urmare, d-lor, ce vă răspundem la argumentul d-v. cu dreptatea, că
nu aveţi nici o dreptate. [...] Şi acum, că nu aţi rezolvat această
problemă, încă nu ar fi nimic, dar aci este a doua greşeală fatală, pe
care d-v. o comiteţi, când vine însăşi dl raportor şi ne spune: „împrejurările
speciale în care se prezintă proectul de faţă ne-au împiedicat să dăm
chestiunii străinilor soluţiunea largă, aşa cum o dorim, sperăm însă ca
lacunele acestui proect vor dispărea atunci când vom avea răgazul să dăm
chestiunei toată atenţiunea cuvenită şi toata estinderea pe care ea o
merită” [...]. Şi dacă ar fi numai declaraţiunea d-lui Raportor.
Dar sunt declaraţiunile d-lui Ministru de externe, pe care d-sa le-a
fâcut în Senat, zicând: „Singura
soluţiune din chestiunea evreească este legea de astăzi, care însă nu
rezolvă situaţiunea tuturor categoriilor de evrei. Se va creea şi
categoria capacitarilor, care nu pot românea în afară. Art. 7 trebue
revizuit. Trebue făcută o lege de naturalizare modernă, care să acorde
anumite facilităţi” [...].
Voci: Foarte bine a spus.
D-l A. C. Cuza:
[...] D-lor, mă întreb: care e scopul diplomatic şi politic pe care l-a
urmărit d-1 Ministru de externe, prin această declaraţiuune a d-sale ?
Că cel puţin atât putea să rezulte din sacrificiile pe care le face azi
ţara, să se ştie că s'a isprăvit cu această problemă, ca să nu mai
intervină, cum zicea onorabilul proepinent, „Europa!”, încă odată în
afacerile noastre interne. Dar ce politică este aceasta a unui Ministru
de externe, în momentele când cere acest suprem sacrificiu dela ţara, să
declare în principiu, că problema rămâne să se rezolve de acum înainte,
pentru ca să creeze astfel jidanilor dreptul de a se plânge zicând: Nu
s'a rezolvat încă problema noastră, căci s'a recunoscut, că trebuia
făcută o lege şi mai largă decât aceasta, pe care au făcut-o atunci. Ce
interes? Nu înţeleg. (întreruperi). [...] Voiţi să daţi drepturi
jidanilor, ca să protesteze mereu şi să ne turbure necontenit existenţa?
(întreruperi).
D-l C. C. Arion
vice preşedinte consiliului şi Ministru de externe: Vreau să curm
dreptul ca să mai intervină vreo dată Europa, şi de aceia am vorbit aşa.
Voi să se rezolve chestiunea israeliţilor numai de Români. [...] Acesta
e sentimentul ţărei, aceasta e ţara legală.
D-l A. C. Cuza:
În afară de ţara legala, mai este şi ţara reală. Și o să vă explicaţi
cu ţara reală. (întreruperi) [...]. Vă daţi seama ce va fi în viitor,
când vor invoca jidanii aceste cuvinte ale d-sale solemn declarate, dela
tribună. Zicând: Noi avem dreptate să cerem încă o largire a
drepturilor noastre, pentru ca însuşi d-l Ministru de externe a
recunoscut că, prin această lege prea strâmtă nu se rezolvă problema.
[...]. Mai este, însă, dlor, un ultim argument, care se invoacă, în
sprijinul unei pe cât mai largi acordări de drepturi jidanilor. Se zice:
noi suntem singura ţară din lume în care această problemă n'a fost
rezolvată şi, prin urmare, fiind „singura ţară din lume”, nu mai putem
să rămânem în afară de consensul unanim al popoarelor. Contest, mai
întâi, că am fi „singura ţară din lume”.
O voce: Care mai este?
State şi provincii Anii Jidanii la 1000 de locuitori
1 Bucovina 1900 96.150 131,7
2. Polonia rusă 1902 1.150.000 117
3. Galiţia 1902 811.371 110,9
4. Moldova 1899 195.887 107
5. Austria 1902 2.224.869 46,9
6. Ungaria 1902 890.000 46,3
7. România 1899 269.015 45,5
8. Germania 1899 567.884 11
9. Bulgaria 1902 28.400 7,7
10. Grecia 1902 6.000 2,5
11. Marea Britanie 1902 100.000 2,4
12. Serbia 1902 5.000 2
13. Franţa 1902 54.000 1,4
14. Italia 1902 38.000 1,2
15. Belgia 1902 3.000 0,4
16. Spania 1901 1.000 0,6
Două
observaţiuni se impun, în faţa acestor date statistice întrucît ne
priveşte: mai întâi, că teritoriul românesc, în frunte cu Bucovina, are
numărul cel mare de jidani, şi că încă încunjurat de trei țări, ca
Polonia Rusească şi Galiţia, cu poporaţia jidovească cea mai numeroasă
din lume; şi apoi, că cifra oficială, a recensămîntului dela 1899, de
numai 269.015 jidani în România, e cu mult inferioară realităţii [...].
Marea
problemă despre care îmi permit să cred că d-v. nu vă daţi seama, este
că Moldova e înconjurată de toate părţile de teritorii în care numărul
jidanilor, cum am văzut, este covârşitor, având în apropierea sa
Bucovina, Galiţia, nordul Ungariei, Basarabia, Polonia rusească, a
trebuit în mod fatal ca Moldova, prin emigrațiunea jidanilor galiţieni, a
celor din Bucovina şi din Nordul Ungariei, şi a jidanilor din Rusia, ca
să devină ea cea dintâi victimă a emigraţiunei acesteia a elementului
jidovesc. Acum, emigraţiunea elementului jidovesc trece din Moldova,
treptat, către celelalte regiuni şi oraşe ale României [...]. Fapt este,
d-lor, că oraşele din o jumătate a ţărei, oraşele din Moldova şi
Basarabia, sunt ocupate în cea mai mare parte de jidani. Şi aici, vă
rog, să-rni spuneţi dacă, în adevăr, mai există încă o ţară din lume
care să se prezinte cu clasa ei de mijloc distrusă, în modul acesta, de
către o rasă străină, precum se prezintă poporul românesc din Moldova şi
Basarabia ? Să-mi spuneţi dacă credeţi d-v. că această desnaţionalizare
a oraşelor, dintr'o jumătate de țară nu e o primejdie? Dacă nu e cea
mai mare primejdie, acum când d-v. înlesniţi, prin legea de faţă,
condiţiunile de existență şi de înmulţire a jidanilor pe teritoriul
României, ameninţată să ajungă o ţară a lor, jidovească? Vă pare
exagerat? Dar aceasta este tocmai pericolul, asupra căruia îmi permit a
vă atrage atenţia.
Problema
aceasta, în adevăr, şi-au pus-o jidanii ei singuri, căutând să răspundă
la întrebarea: în ce parte din lume se vor putea ei constitui, ca
naţiune aşezată şi statornică? Ei au dat diferite răspunsuri, şi unul
din răspunsurile cari s'au dat este că eventual jidanii ar putea
constitui un Stat jidovesc în Europa răsăriteană, adică în Galiţia,
Polonia, Basarabia şi România. Am aici o lucrare provenită din cercurile
înalte ştiinţifice jidoveşti şi editate de „Editura jidovească” dela
Colonia şi Lipsca, „Judischer Verlag Koln und Leipzig” [...]. În această
lucrare, găsim următoarele consideraţii, de cea mai mare importanţă,
pentru lămurirea problemei acum în discuţie. Autorul zice, la pag. 268: „Până
acum la întrebarea în care ţară jidanii (die luden), ar putea să
trăiască în masse compacte şi să alcătuiască o comunitate jidovească
aşezată temeinic [...] s'au
dat trei răspunsuri diferite. [...] Cel dintâiu răspuns, este ca jidanii
să se concentreze în Europa răsăriteană (Osteuropa) şi să se organizeze
pe baze naţionale, al doilea răspuns, pe care îl dă Izrael Zangwill,
indică teritoriile neocupate sau puţin ocupate de Europeni ale Africei
şi Americei, al treilea răspuns, răspunsul zioniştilor, consideră că o
concentrare a jidanilor nu ar fi posibilă decât în Palestina [...].
Răspunsul întâi pare cel mai apropiat. În Europa de răsărit (Osteuropa),
jidanii formează chiar acum în unele districte o cincime din totalul
poporaţiei. O emigrare nouă a jidanilor - în aceste districte din alte
districte, nu întâmpină greutăţi mari, pentru că depărtarea este mică şi
jidanii găsesc în teritoriile nouă, aproape aceleaşi condiţii economice
şi climaterice ca şi în teritoriile de emigrare. O limbă proprie nu ar
trebui creată, ea există în limba jidovească (im Iudischen)”. [...]
Prin
urmare, iată că jidanii care anume nu voiesc să se asimileze cu
celelalte popoare, punându-şi întrebarea dacă nu cumva ar putea să se
concentreze undeva, unde să formeze un stat, să aibă ţara lor, pe care
să fie stăpâni, şi o civilizaţie a lor, jidovească, răspund că aceasta
ar putea fi în părţile noastre din Europa răsăriteană. Aceasta, zic ei,
este primul răspuns, care s'ar putea da, şi după dânşii cel mai vrednic
de luat în consideraţie.
Şi
ca să vedeţi dv, că aceasta nu este numai o fantezie a unor
intelectuali visători, ci că năzuinţa către viaţa proprie, naţională,
deosebita de celelalte popoare - şi chiar pe teritoriul acestora, al
„Osteuropa”, unde sunt concentraţi, în masse compacte - este însăşi
politica, pe care o fac, conștient, am să vă citez chiar de acum în
urmă cererile oficiale ale jidanilor din Austria, care au fost publicate
prin ziare, pe la 20 Mai 1918, şi în care citim: „Primul
ministru austriac a primit în audienţă pe reprezentanţii populaţiei
evreişti din ţară, d. Straucher, Stand şi Struber, cari s'au înfăţişat
cu cererile următoare: 1. Recunoaşterea naţiunei evreeşti și a dreptului
de a se cârmui singură. 2. Consolidarea naţiunei evreieşti prin
alcătuirea unei Uniuni în cadrele statului Austriac. 3. Recunoaşterea
dreptului de educaţie naţională; Evreii să-și aibă reprezentanţii lor în
Reichstag şi în celelalte aşezăminte publice, proporţional cu numărul
populaţiei evreeşti care plăteşte dare. 4. Reprezentanta evreilor în
Minister precum şi în organiznţiile locale, înlăturarea tuturor
piedicilor cu privire la limba evreească. Cererile acestea au fost
aşternute Guvernului Austriac pentru ca să se ţină seama
de de când se vor aşeza temeliile Constituţiei nouă. Primul ministru a
asigurat pe delegaţi, ca dorinţele lor vor fi sprijinite”.
Şi
ceia ce s'a făcut pe cale de cerere oficiala, în Austria, s'a afirmat
şi în Polonia, prin următoarea rezoluţie a Adunărei jidanilor, din
Varşovia, ţinută la 4 Martie 1918, şi din care se vede că exista o
înţelegere între dânşii, în urmărirea aceluiaşi scop. Rezoluţia zice : „De
oarece comunitatea evrceiască nu trebue să fie numai o instituţie
religioasă, ci şi una naţionala, care va avea să poarte grijă pentru
interesele religioase şi naţionale tot odată, Adunarea consideră
caracterul de acum al comunităţei evreeşti, care se manifestă ca o
comunitate religioasa, drept forma de tranziţie, şi cere dela viitorii
conducători ai comunităţilor evreeşti din Polonia să facă paşii
corespunzători ca să se confere comunităţilor evreeşti numele şi
caracterul unei instituţii naţionale, care reprezintă în ţară naţia
evreească. Conform acestei cerinţe, Adunarea apelează la toţi alegătorii
evrei, ca să aleagă numai reprezentanţi cari ar fi buni şi mândri
evrei, naţionalişti, şi ar stărui cu toată energia lor pentru
înfăptuirea acestei cerinţi”.
Prin
urmare d-lor, în Polonia liberă şi în Austria, unde jidanii se bucură
de drepturi egale, şi unde ar trebui, aşa dar, să tindă către asimilare,
după concepţia d-v., iată că ei nu se mulţumesc cu drepturile de cari
se bucură, ci viu şi cer să fie recunoscuţi ca o naţiune de sine
stătătoare, cu limbă proprie şi cu dreptul de a figura în guvern, cu
reprezentanţi deosebiți, ai naţiunei lor jidoveşti [...]. V'am dat şi
motivele, pentru cari ei nu se asimilează. Pentru că religia lor, cu
dogma fundamentală că ei sunt „poporul ales”, este în principiu religia
ne-asimilărei [...]. Dar d-v. nu numai că nu rezolvaţi problema
jidovească, pe calea aceasta, dar pegătiţi complicaţiunea problemei
jidoveşti în viitor [...]. Căci, d-lor, vă întreb: pentru ce aceste
cereri ar fi făcute în Austria de îndată ce au ajuns să se bucure de
toate drepturile cum aţi văzut, şi de ce n'ar fi făcute şi în România?
Pentru ce ? [...].
D-l Berceamu: Pentru că Statul Român nu e compus din naţionalităţi multe.
D-l A. C. Cuza:
Dar în tot cazul cuprinde o naţionalitate, care nu e românească, căreia
d-v. veniţi să-i acordaţi drepturi. Şi oare, d-lor, Polonia e compusă
din naţionalităţi diferite?
D-l I. G. Tufescu: Le acordăm drepturi româneşti, nu drepturi jidoveşti.
D-l A. C. Cuza
Aceasta e nenorocirea. Le acordaţi astăzi drepturi romaneşti, şi
fiindcă sunt destul de numeroşi, şi se vor mai înmulţi, într'un stadiu
mai înaintat, ei va vor cere drepturi jidoveşti. Și oare cum veţi
rezolva problema atunci? Din concesiune va trebui să mergeţi cu
drepturile până la capăt, ca şi alte ţări cărora v'am arătat, că li se
cere să meargă până la capăt, recunoscând existenţa unei naţiuni
jidoveşti, deosebite pe teritoriul lor. Prin urmare, d-lor,
pretutindenea unde ajung a se înmulţi, jidanii nu se mulţumesc să se
contopească cu naţiunile în sânul cărora s'au aşezat, ei merg mai
departe şi îşi reclamă dreptul lor naţional ca să existe ca naţiune
deosebita. Aceste consideraţiuni dovedesc că, pe calea aceasta, a
concesiunii, nu se poate ajunge la o rezolvare a problemei jidoveşti.
Singurul mod de rezolvare a acestei probleme este, d-lor, păstrarea pe
mai departe a art. 7 din Constituţie, care cred că se va păstra de
Constituantă, şi acordarea prin excepţiune a cetăţeniei acelor jidani,
cari ar fi dovediţi că în mod efectiv şi-au făcut datoria pe front
[...]. Aceasta ar fi o soluţiune, desigur că nici ea nu este în
sentimentul nostru, al unora, care în această privinţă nu avem iluzii şi
nu înţelegem să facem concesiuni, dar care ar fi putut să fie primită
ca o soluţiune a problemei, care se agita astăzi, cu condiţia ca
ceilalţi jidani, prea numeroşi la noi, să-şi caute o ţară aiurea [...].
Şi
tocmai de aceia, fiindcă din punctul de vedere românesc d-v. nu
rezolvaţi problema, ci o complicaţi, aşa că soluţia d-v. este un
adevărat atentat la viaţa poporului nostru, ameninţând însăşi existenţa
lui viitoare, noi ne declinăm orice solidaritate cu d-v. şi vă atragem
atenţiunea că veţi fi chemaţi la răspundere oricând, pentru fapta pe
care o săvârşiţi în momentul acesta. . (întreruperi).
O voce: De cine? De d-v.?
D-l A. C. Cuza:
Veţi fi chemaţi la răspundere d-v. cu partidul d-v., cu oamenii d-v.,
veţi fi chemaţi la răspundere oricând de opinia publică şi de propria
d-v. conştiinţă, când veţi vedea în ce greutăţi enorme se va sbate
poporul românesc, de pe urma acestei măsuri. Şi cât de curând veţi
culege d-v. roadele acestei legiuiri, veţi vedea în ce condiţiuni vom
putea noi să existăm mai departe, veţi vedea ce a fost până astăzi şi ce
va fi mâine. (întreruperi) Până astăzi, clasa rurală a fost ocrotită;
până astăzi pământul nostru a fost apărat de acapararea de către
străini: de astăzi a căzut această barieră. De astăzi înainte,
pământurile vor putea fi cumpărate de oricine, aşa că, dispunând de
capitaluri eftine, jidanii vor veni în ţară încă şi mai numeroşi şi vor
cumpăra aceste pământuri, căutând să stăpânească şi la noi, pe ţărani,
cum îi stăpânesc în Galiţia, în Ungaria şi în nenorocita noastră
Bucovină. D-v. ziceţi că daţi pământ ţăranilor. Până acum nu văd că daţi
ceva ţăranilor. Dar văd că daţi drepturi jidanilor. (Întreruperi).
D-l Berceanu: Dar, credeţi că se putea da aşa de curând?
D-l A. C. Cuza: Dar se poate da foarte curând drepturi jidanilor, evident. (Râsete).
În
afară însă de ce veţi da d-v. ţăranilor de acum înainte, vor mai rămâne
pământuri disponibile. Şi ele chiar de pe acum tind să fie acaparate de
jidani. De aceia tocmai am cerut ca să rezolvaţi problema rurală cât
mai degrabă şi să daţi pământ ţăranilor, ca să nu vină aceşti străini ca
să acapareze pământurile şi să zădărnicească reforma. În tot cazul, şi
după realizarea reformei rurale vor rămânea, cum am zis, destule
pământuri care să fie acaparate de speculanţi şi, în locul
proprietarilor români, veţi avea o categorie de proprietari jidani
exploatatori. Până acum, la ţară şi în oraşe, a mai existat încă un
comerţ românesc. Comercianţii noştri au putut să lupte cu dânşii în
concurenţă, pentru că au fost ocrotiţi. Noi începusem a face societăţi
cooperative, începusem a organiza pe meseriaşi în bănci, se trezise un
spirit de munca şi avânt în rândurile populaţiunei româneşti, mâine
jidanii cu drepturi zădărnicind orice ocrotire, vor fi stăpâni absoluţi
ai industriei şi meseriilor şi vor înlătura pe români şi din cele din
urmă poziţiuni, pe cari am putut să le stăpânim graţie protecţiei care
s'a dat'până acum. Până astăzi, clasa de sus, clasa dirigentă, era în
mod absolut apărată, în contra ori cărei atingeri din partea jidanilor.
Nu putea să fie magistrat decât numai românul, nu putea să fie
funcţionar în administraţie decât numai românul, nu putea să fie primar,
deputat, senator sau ministru, decât numai românul; mâine, căzând şi
această barieră şi introducându-se jidanii în cetăţenia românească, prin
această cu adevărat încetăţenire în massă, vor putea să fie
administratori publici jidani, vor putea să fie magistraţi jidani, vor
putea să fie profesionişti liberi şi profesori jidani, vor putea să fie
primari, deputaţi, senatori jidani, vor putea să fie miniştri jidani
[...].
Credeţi
dv. că administratorul jidan va fi administrator deopotrivă şi pentru
români? Credeţi dv. că corupţiunea nu se va introduce în toate vinele şi
arterele organizaţiei noastre de stat, acea corupţiune de care numai
jidanii sânt capabili, așa precum o cunoaşteţi din atâtea întâmplări şi
scandaluri, din ţări mai civilizate ca a noastră? Vă rog să vă amintiți
numai de scandalul cu Panama şi de altele. Într'un cuvânt, prin lărgirea
drepturilor ce acordaţi acestui popor, credeţi d-v. că poporul românesc
va trăi mai la îndemână? Credeţi că va deveni mai prosper acest popor
românesc ? Că el se va mai desvolta în voie şi mai bine la sate? Că
poporaţiunea românească de prin oraşe nu va scădea mai mult ca până azi,
că invazia jidovească nu se va răspândi şi asupra celeilalte părţi de
ţară, încă ne cuprinsă de dânşii, şi credeţi că oraşele de acolo nu vor
cădea victimă ca şi oraşele din Moldova? Credeţi d-v. aceasta? Vă rog să
o spuneţi.
Să vină reprezentanţii guvernului d-v., al guvernului conservator -
care nu ştiu ce conservă în aceste momente - să vină, zic, şi să o
afirme de la această tribună, pentru ca spusele lui să rămână. Căci este
dator guvernul care vine cu această lege şi mai lărgeşte încă, de bună
voie, drepturile acordate jidanilor prin tratatul de pace, să arunce o
privire asupra viitorului şi să zică: Avem credinţa că din legea aceasta
mai largă va rezulta binele cel mai mare pentru poporul romanesc; avem
credinţa, că din această lege va rezulta prosperitatea clasei ţărăneşti;
că, prin această lege, se vor satisface cerinţele clasei de mijloc
naţionale; că, din această lege, va rezulta o clasa dirigentă
românească, mai prosperă şi mai puternică; avem credința că civilizaţia
românească va înflori de pe urma acestei legi, prin care dăm
deplinătatea drepturilor la jidani, ca să ia parte la conducerea
trebilor publice şi a destinelor noastre. Dacă se va găsi o conştiinţă
de om, care să afirme acest lucru, în susţinerea acestei legi, atunci
d-v. veţi vota această lege, cu lărgirile ei, cari am dovedit ca nu ne
sunt impuse de tratat. Şi ea va rămânea, în istorie, cu răspunderea
acelui care a afirmat aceste lucruri, în faţa ţârei şi în faţa d-v.
Şi atât putem face acum: să stabilim cu preciziune răspunderile. Căci
noi nu putem apela la d-v. ca să nu votaţi legea, pentru că - în
totdeauna - majorităţile au fost ale guvernelor şi nu guvernele ale
majorităţilor. Și dacă guvernele ar fi ale majoritaţilor, şi nu
majorităţile ale guvernelor, am credinţa că atitudinea guvernului d-v.
nu ar fi departe de atitudinea mea, întru cât sunt convins că ne
însufleţeşte deopotrivă acelaş sentiment românesc. Dar, fiindcă
majorităţile sunt ale guvernului şi guvernul, rămânând fără de razăm şi
fără directivă, are cine ştie ce combinaţiuni diplomatice, desigur pe
care noi nu le ştim, d-v. veţi vota această lege cum o prezintă
guvernul. Nu uitaţi însă, că d-v. fiecare, sunteţi anonimi; de d-v. nu
are să se ocupe istoria; se va şti numai atâta: că a fost o cameră
conservatoare, care a votat o lege de expropriere, din aşezările lui
seculare, a poporului românesc băştinaş, supunându-1 stăpânirei
Jidanilor.
O voce: Soluţia?
D-l A. C. Cuza: Primiţi soluţia mea, ca să v'o dau?
D-l G. Ştefănescu: Dacă este posibilă?
D-l A. C. Cuza:
Atunci, fac apel la conştiinţa Camerei şi zic: menţineţi-vă strict în
limitele tratalulul de pace, ca să putem considera aceasta ca o
necesitate de Stat momentană; şi dacă d-v. vă veţi menţine strict în
limitele acestui tratat, noi nu vom avea nimica de zis.
D-l Tufescu: Dacă ne vom menţine in limitele tratatului, d-v. votaţi legea?
D-l A. C. Cuza:
Dacă d-v. faceţi aceasta, dacă vă menţineţi în limitele stricte ale
condiţiunilor tratatului de pace, astfel precum sunt stabilite prin art.
27 pentru încetăţenirea străinilor, şi dacă nu acordaţi şi alte
drepturi, cari nu sunt prevăzute în tratat, eu vă declar că, în contra
sentimentului meu, aşi vota această lege.
Voci: Aşa? Aşa?
A. C. Cuza:
Aşi vota-o împreună cu d-v. ca o necesitate-de răsboi, protestând în
contra siluirei ce ni se face. [...] Dar daca d-v mergeţi mai departe,
noi nu vă putem urma şi zicem: toată răspunderea să cadă asupra d-v. Şi
voim să fiţi siliţi ca prin cuvintele, pe cari le veţi rosti de la
această tribună, faţă de protestările noastre, să luaţi această
răspundere în faţa istoriei, în faţa neamului românesc întreg, ca să se
ştie cine, într'un moment dat, fără nici o necesitate - pentru că
nu'există altă necesitate decât necesitatea tratatului şi această
necesitate este limitată la anumite condiţiuni, pe cari eraţi obligaţi
sa le introduceţi în legea d-v. şi nimic mai mult - , cine, zic, într'un
moment dat, a făcut o asemenea lege.
Soluţia
pe care o daţi, aşa dar, noi o considerăm vătămătoare şi contrară
tuturor intereselor ţărei, economice, politice, culturale şi nu mai
puţin intereselor ei diplomatice. Soluţia D-v. este cea mai mare eroare,
pe care o puteţi comite, putem zice că este o crimă naţională.
În
contra acestei crime naţionale, noi protestam. Şi vom vota contra
acestei legi, de desmoştenire a poporului românesc în folosul jidanilor.
D-l Preşedinte: Şedinţa e suspendată.
______________________________