DE CE URÂM FEMEILE? Frumuseţe şi modă

Este clar că, pentru a prezenta interes în ochii unui bărbat, o femeie trebuie să fie în primul rând frumoasă. Iar dacă e frumoasă intră automat în competiţie cu alte femei, la fel de dornice să prezinte interes. Aici începe să-şi spună cuvântul moda, care introduce repere artificiale de evaluare. Din acest moment, competiţia devine inechitabilă şi are câştig de cauză frumoasa cea mai sponsorizată. Ceea ce le determină şi pe celelalte concurente să-şi caute sponsori. Se ajunge, în cele din urmă, la o falsă competiţie şi la un fals sistem de valori.

Moda şi frumuseţea nu au fost întotdeauna complementare. Şi nu e sigur că acum ar fi. De altfel, amândouă sunt greu de definit.
Frumuseţea, zicea Aristotel, e un dar al zeilor, Socrate o considera o domnie de scurtă durată, Platon, o superioritate de la natură, Theofrast, o înşelăciune mută, Theocritos o pedeapsă de fildeş (ce frumos!), iar Carneade, o domnie fără paznici. „Frumuseţea seamănă cu fructele văratice – scrie Francis Bacon în Eseuri – care se strică lesne şi nu pot să ţină multă vreme; şi, de cele mai multe ori, ea dă naştere la o tinereţe desfrânată şi la o bătrâneţe ruinată”.
Aflăm dintr o emisiune TV că totalitatea elementelor şi substanţelor chimice care alcătuiesc corpul uman, evaluată la preţurile actuale, costă mai puţin de un milion de lei. Ce tulburătoare constatare că frumuseţea unei femei, oricine ar fi ea, e alcătuită din aceleaşi elemente şi costă tot atât!

Şi totuşi, frumuseţea a zăpăcit minţile multor bărbaţi, a declanşat războaie, a dărâmat imperii. „Tot ce-i deosebeşte pe oameni pare neînsemnat – observa şi Vauvenargues. Din ce e făcută frumuseţea sau urâţenia, sănătatea sau infirmitatea, deşteptăciunea sau tâmpenia? O uşoară diferenţă între organe, ceva mai multă sau mai puţină fiere etc. Şi, totuşi, acest ceva mai mult sau mai puţin are o însemnătate neţărmurită pentru oameni. Iar când judecă altfel greşesc”. Marele Balzac s-a recunoscut înfrânt de frumuseţe şi-i a acceptat supremaţia. A avut puterea şi demnitatea de a nu adopta filosofia vulpii care n ajunge la struguri: „Frumuseţea nu se poate dobândi. Este recunoscută pretutindeni şi valorează adesea mai mult decât averea şi talentul . N-are nevoie decât să se arate, pentru a dobândi. Nu i se cere decât să existe”.
Moda este şi mai greu de definit, întrucât, spunea scriitorul maghiar Aszalay Jozsef, „este un monstru care se naşte din sine însuşi şi, precum Saturn, îşi mănâncă propriii copii încă înainte ca noi să-i putem vedea. Monstrul e originar din Franţa, Dumnezeul lui e Frivolitatea, marele lui preot se numeşte Capriciu, Templul lui e Parisul şi piaţa de vechituri e cimitirul lui”.

Esenţa unui lucru e definită uneori de întâmplările pe care le generează. În cazul modei, relatarea lui Mihail Sevastos despre o întâmplare din perioada interbelică este cât se poate de cuprinzătoare. El povesteşte că, dintr-o greşeală de paginaţie, un model de pălărie feminină a apărut într-un ziar bucureştean cu fundul în sus. „Partea curioasă a chestiei – comentează autorul – este că, peste puţin timp, un număr important de doamne au apărut pe Calea Victoriei cu pălării întoarse. Care nu erau, de altfel, întru nimic mai puţin stranii decât unele pălării puse normal. Iată încă un mod de a lansa o pălărie nouă de damă” – îşi încheie Mihail Sevastos relatarea.
Dar cea mai lapidară şi mai plastică definiţie a modei îi aparţine însă lui Tudor Muşatescu: „Moda e una căreia îi eşti fidel, schimbînd-o”.

(Din cartea "DE CE URÂM FEMEILE?", în curs de apariţie)

Citeşte şi pe CERTITUDINEA